Van Gogh și alte vicii

Capitolul 8- "Încrederea"

Acest capitol este dedicat lui LiveYourLife593 pentru ca increderea chair este un lucru fragil, idiferent daca este indreptata spre alte persoane sau spre noi, pentru ca tutoror ne este frica de esec, pentru ca sper ca Eden o va inspira si o va ajuta sa isi depaseasca momentele de nesiguranta, pentru ca imi doresc sa scrie si sa se exprime si pentru ca nu in ultimul rand cu totii avem nevoie de suport. Multumesc, Beatrice!

A părăsit locuința lui Eden cu buzele umflate și un rânjet larg, acompaniindu-le. Acea casă albătruie nu are nimic din atmosfera familială de la Van Gogh, de aceea probabil că ea preferă cafeneaua în detrimentul propiului cămin. Aerul din camera de zi, i-a dat lui Isaak un sentiment ciudat, încăperea era mult prea goală, cu doar câteva piese de mobilier. Nu a putut să treacă cu vederea rampa din fața casei, așezată pe laterala dreaptă a scărilor de la intrare. Casa lui din Broek nu este cu mult diferită de cea a lui Eden, însă la el este de înțeles, s-au mutat de curând și nu au avut timp să o decoreze și să o transforme în "a lor", deși mama lor nu vrea să investească bani într-o locuință închiriată. A observat și că linile de circulație de la acea intersecție sunt proaspăt vopsite și totul pare nou, iar până în acest moment nu i s-a părut nimic bizar în legătura cu asta, însă acum, când stă în fața casei grej și privește atent în jur, sub lumina slabă a felinarelor stradale, există clar ceva ciudat. Scutură din cap și pășește în interior. Fratele lui stă pe canapeaua lor din catifea și se joacă la Xbox, în timp ce mama sa nu e de găsit. Se descalță de ghetele negre, dar nu apucă să facă mai multe din cauză că mama lui dă buzna pe hol.

- Unde ai fost până acum?

Isaak privește în jur și apoi, își concentrează atenția asupra femeii. Are părul blond prins într-un coc dezordonat și ochelarii cu rame cenușii pe nas. Asta înseamnă că lucra.

- De unde știi că nu am fost aici? Doar munceai.

- Mi-a spus fratele tău.

Își întoarce capul spre băiatul de pe canapea, care ridică o mână în semn de salut și continuă să își vadă de jocul video.

- În plus, tocmai ce ai intrat pe ușă. Nu sunt așa proastă cum crezi.

- Nimeni nu a zis că ești proastă.

E adevărat, mama lui este una dintre cele mai inteligente femei pe care le-a întâlnit vreodată, dar asta nu o face mai puțin nepăsătoare în ceea ce îi privește pe ei doi. Copiii, indiferent de vârsta lor biologică, nu vor înțelege niciodată relațile până nu le vor experimenta pe propia piele și nici măcar atunci. Eden a experimentat o relație în adevăratul sens al cuvântului și tot s-a învinovățit pentru divorțul părinților ei. Pe același principiul funcționează și mintea lui, în ceea ce îl privește pe el, mama lor se scufundă prea mult în muncă și uită că are doi fii, pe care practic i-a obligat să își părăsească viețile pe care și le construiseră și să o urmeze în Olanda, unde ea are susținerea financiară a tatălui ei. Mama lor i-a obligat pe Isaak și pe fratele lui să își șteargă viețile cu buretele, lucru pe care doar foarte puțini oameni sunt în stare să îl facă. Trebuie să ai o tărie de caracter imbatabilă să faci asta, precum Eden. Oricum, lui Isaak i-a fost mai ușor. Nu prea avea prieteni în State și deja absolvise liceul, în schimb pentru fratele lui mai mic a fost o adevărată nebunie. În ciuda vârstei, Isaak nu înțelege de ce mama lui a făcut toate astea sau de ce continuă să facă ce face, pentru că pur și simplu îl depășește.

- Ce s-a întâmplat cu buza ta?

Își trece degetele peste buza de jos, pe care oricum o simțea umflată, și icnește când simte usturimea provocată de rana deschisă. Bravo, Eden!