Van Gogh și alte vicii

Capitolul 17- "Nesiguranța și minciuna"

I se pare ilar. Felul în care începe să zâmbească la vederea ei i se pare de-a dreptul ilar. Asha nu obișnuia să fie astfel. El nu era un fraier îndrăgostit iremediabil, dar se pare că atunci când întâlnești persoana potrivită nimic nu mai are sens. Ea este fără doar și poate acea persoană pentru el, sau asta îi place lui să creadă. Indiferent de cum privești lucrurile Eden este o adevărată ciudățenie a naturii. Nu are genul acela de frumusețe convențională, care îți ia ochii, ci totuși el nu și poate desprinde pe ai lui de pe ea. Șuvițele îi flutură domol în bătaia vântului, în timp ce ține strâns de hanoracul lui. Acel hanorac îi vine nenatural de bine. Poate vedea că are ochii roșii chiar și de la depărtare. Pentru moment, nu înțelege cine este cauza, apoi privirea îi cade pe fata de lângă ea. Romee era populară, la fel ca Eden. Romee nu mai vorbește cu nimeni și este retrasă, la fel ca Eden. Nu știe ce s-a întâmplat cu ele două, însă presupune ce au pățit același lucru. Nu are de gând să o preseze să îi povestească. Ea i-a promis că el va afla, așa că asta se va întâmpla.

Blonda îl privește groaznic de urât. El iar nu înțelege de ce. Există multe momente în care și mie îmi pare rău de Asha, nu știe și nu înțelege atât de multe, iar, în această privință, Isaak deține un avantaj evident. O vede dispărând din tribune și depărtându-se de ea, înainte ca restul echipei să iasă de pe teren și să meargă în vestiar. Pesemne că discuția cu Romee a tulburat-o pe Eden, căci nu îl mai așteaptă, ci dispare și ea pe urmele celeilalte.

- Nu îmi vine să cred că au stat acolo. Ce dracu'? Acum sunt iar prietene sau care e faza?

Ușa dulapului lui Jesse este trântită de mâna căpitanului. Cu o expresie de oțel, rostește răspicat:

- Trebuie să te aduni. Tipele alea se urăsc, nu au cum să fie prietene din nou. Și nu îți mai băga nasul unde nu e treaba ta, am văzut cu toții ce se întâmplă când o facem.

- În afară de faptul că asta chiar e treaba noastră, tu o ții în continuare una și bună cu prostia aia? Știi că e prea a dracu' ca să facă așa ceva!

Noah își linge agitat buzele. Nesiguranța este un alt sentiment nasol. În ultima vreme, am impresia că majoritatea sunt așa. În fine, în cazul lui, nesiguranța este justificată. Nu a fost lângă ea când s-a întâmplat, așadar nu are de unde să știe dacă povestea prezentată a fost cea reală. De obicei, nu aș fi de acord cu el. Cred cu tărie că nu vom cunoaște niciodată toată povestea, așa că nu ne putem pronunța în legătură cu veridicitatea ei, însă ce s-a întâmplat în acea noapte a fost așa simplu, încât abordarea lui nu e deloc greșită.

- Nu știu, ok? Chiar nu știu! Poate că am mers prea departe. Nu ai de unde să știi cum a influențat-o!

- Dar noi nu le-am făcut nimic, ce naiba, Noah?!

- Doar lasă-le în pace. Dacă vor să se reîmprietenească nu au decât!

- Vorbiți de Eden și Romee, nu?

Acum, Asha profită de postura lui natural impunătoare. Este puțin mai înalt ca ceilalți doi băieți, dar modul în care îi este clădit corpul, îi dă un avantaj psihologic. Și privirea lui pătrunzătoare sau tonul calm și hotărât îl ajută. Câteodată, am impresia că lu i i s-ar potrivi minunat meseria de actor, pentru că în ciuda tutoror nesiguranțelor reușește să pară intangibil. Apoi, mă gândesc la noi, restul. Cum mințim în fiecare zi ca să obținem ce vrem sau cum oferim mai mereu impresii greșite și de multe ori din-adins. Cu toții suntem niște actori pe scena vieții. Unii au roluri mai grele, ca Romme, care se chinuie să pară că s-a vindecat, sau ca Eden, care încearcă din răsputeri să nu arate cât a fost de slabă, sau ca Asha, care în fiecare zi trebuie să devină ceva ce nu e, doar ca să se ridice la standardele impuse de înfățișarea și șarmul lui. Iar alții, duc roluri mai ușoare, precum Isaak, care se minte că nu îi e dor de ea și că nu regretă că a decis să o părăsească.