Van Gogh și alte vicii

Capitolul 13- " Muza și arma fatală"

Eden nu mai izbucnește. Nu mai are ieșiri cum a avut în acea seară. Da, este în continuare furioasă și nervoasă, dar nu tristă. A plâns mult, iar Asha a fost acolo pentru ea ca să o strângă în brațe și să o încurajeze. Spre deosebire de Isaak, el știe ce să spună și ce să facă, știe să se descurce cu Eden cea reală, care iese din ce în ce mai mult la iveală. El a venit ca un o rază de lumină. Ca o întorsătură în sobrietatea care îi acaparase existența. Nu a aflat încă dacă să se bucure sau nu pentru acest lucru. Cu Asha nu se simte vinovată, pentru că el nu are așteptări de la ea, e doar acolo, gata ca ea să se refugieze în ființa lui de fiecare dată când ea are nevoie. Asha seamănă așa mult cu viciile ei.

Își înfige incisivii în buza de jos, abținându-și zâmbetul larg, ce stă să răsară pe fața ei. Îl scanează cu privirea. O mână îi sprijină capul, în timp ce citește atent formulele la chimie. Asha învață destul de mult ca să își poată păstra notele bune pe care le are. Eden își aduce aminte de perioada în care și ei îi păsa de tâmpenii de genul. La engleză se străduiește doar pentru că mama ei i-a impus și pentru că altfel nu o lasă să își viziteze tatăl în vacanța de Crăciun. Sau asta îi place ei să creadă. Nici nu vrea să se gândească cum ar fi ca meditațile cu el să înceteze pur și simplu. S-a obișnuit atât de mult să îl știe aproape, încât a devenit o parte din rutina ei. A înlocuit a cincea plăcere. Adierea vântului îi flutură ușor părul brunet, făcând o șuviță răzleață să îi cadă pe ochi. A început să ia prânzul cu ea, la o masă din curte, în ciuda faptului că vremea lui noiembrie e destul de răcoroasă în Olanda.

- Poți, te rog, să nu te mai holbezi la mine? Încerc să învăț.

- Nu văd cu ce te deranjează holbatul meu.

- Nu mă pot concentra, Eden.

- Asta nu e problema mea.

Zâmbetul lui Asha îi provoacă pentru prima oară fluturi în stomac. Își linge buza de jos, studiindu-l cu responsabilitate. O gropiță i se formează în obrazul drept, dar doar atunci când zâmbește sincer, nu când își afișază rânjetul cuceritor. Involuntar, mâna ei se întinde peste masă și o cuprinde pe a lui. Îi mângâie podul palmei cu buricele bătătorite ale degelor ei, concentrându-și toată atenția asupra gestului nevinovat. El are înfățișarea aia de băiat rău, însă e mult mai inocent ca fratele lui, își dă seama din felul în care o privește. El nu îi scormonește în suflet și nici nu încearcă scoată răspunsurile de la ea, fără să îi adreseze întrebările, el o privește simplu și gentil, ca și cum i-ar fi frică să nu o supere. Îi face bine să stea lângă Asha, dar ea nu e niciodată cu adevârat lângă el. De fiecare dată când e cu el, mintea îi fuge în toate pârțile, în schimb, cu Isaak reușea să se ancoreze în prezent. Asha este muza ei, o indeamnă spre visare, o liniștește și o face să se gândească la aspecte ale existenței umane la care nu se aștepta, iar ei îi place latura pe care o scoate el la iveală. Și oricum oricărui artist îi trebuie o muză.

-Newton! Ne lași și pe noi să ne așezăm cu iubita ta?

Doi dintre coechipierii lui se trântesc lângă ea, încolțind-o. Noah o prinde de după umeri, iar ea strâmbă din nas deranjată de mișcarea lui impertinent, însă nu reușește să îi îndepărteze brațul.

- Ce mai faci, Eden? Ai ieșit din bârlog?

Își mijește ochii înspre băiatul cu părul nisipiu. Nici nu îi vine să creadă că își permit să vorbească cu ea după toate cele întâmplate. Sincer, din punctul meu de vedere, ea trebuie neapărat să înțeleagă ca oamenii sunt în mare parte niște nesimțiți.

- Ca să ies dintr-un bârlog trebuia să fi și intrat într-unul, iar singurul lucru în care am intrat eu a fost un stâlp de iluminare, spre deosebire de tine. Spune-mi, Noah, băieții știu că ți-a rămas blocată în țeava de la calorifer?

Îi îndepărtează mâna de pe spatele ei cu o mișcare brutală și își înalță sprânceana, comportându-se ca și cum ar fi superioară lor. Ceea ce nu este, dar cel puțin această impresie îi dă siguranța să continue.

- D-de unde știi tu asta?

- Oh, ai uitat că Cristof îmi spunea totul? Absolut tot, Jesse!

Se întoarce spre celălalt care o privește ușor panica, probabil vizualizând toate greșelile lui sau toate situațile penibile în care a intrat și de care Eden este posibil să fi aflat. Au fost nevoie de mai bine de două luni de școală ca nenorociții să își adune curajul și să vină să îi vorbească. Sunt mai lași decât credea ea.

- Cred că e suficient, răspunde cel din urmă.

- Serios? Nu ai fost de aceași părere când fata aia spunea "nu" anul trecut în deplasare.

Jesse înghite în sec. Asha nu mai este capabil să facă vreo mișcare, fiind absolut înmărmurit și șocat de această Eden. Nu seamănă nici nu fata care stătea retrasă, nici cu cine i-au spus toți că este, nici cu cea pe care a ajuns el să o cunoască. Această Eden depășește limitele irascibilității, cea de acum este furioasă și răzbunătoare și probabil va obține ce își dorește.

- Nu cred că ești în măsură sa comentezi de noi, Van Baarle! Nici tu nu ai fost ușă de biserică. Să nu uităm de pozele alea incendiare!

El privește uluit cum ura dispare de pe expresia ei și este înlocuită de un amuzament morbid, ca și când își imaginează cum îi smulge capul de pe umeri lui Noah și asta îi face plăcere.

- Băieți, voi chiar nu ați învățat nimic din trecut? Nu știți că cea mai periculoasă persoană este cea care a pierdut deja totul? Iar pozele despre care vorbiți voi nu sunt nimic mai mult decât o sursă de putere pentru mine.

Împinge masa din fața ei, ca să își facă destul loc să se ridice și să se îndepărteze, fără să îi adreseze niciun cuvânt lui. Penarul lui Asha se izbește de sol cu o bufnitură, dar el nici măcar nu observă asta. E prea ocupat să o analizeze în timp ce trupul lung și schilod se ridică semeț și dispare ușor în depărtare.

- Frumos fund, apropo! urlă unul dintre băieți.

Le aruncă o ocheadă atotștiutoare și buzele îi prind forma unui rânjet diavolesc. Deși e încă stupefiat, reușește să se ridice și el de la masă și să grăvească pasul înspre ea. Nu a ajuns înca la o distanță mare, așa că o prinde de braț, ca să o oprească, în ciuda faptului că nu are nicio idee ce va face în continuare.

- Ce a fost scena aia?

- Ceva ce trebuia să se întâmple de mult timp.

- Băieții ăia sunt prietenii mei, Eden!

- Crede-mă că știu mai bine decât tine. Au fost prietenii mei înainte să te fi cunoscut.

Uitându-se în spate, observă două perechi de ochi urmărind-o de la masa încă încărcată cu foi și caiete.

- Să nu ripostezi, șoptește sever.

Își pune palma pe pieptul său, apoi buzele ei le caută pe ale lui, ca să se întâlnească într-un sărut fierbinte, pe care Asha îl primește imediat. Au vrut o târfă? Atunci asta vor primi. Îl sărută pe fratele lui Isaak în fața întrării din școală, nepăsându-i că o pot vedea unii profesori sau că a reintrat în lumina reflecotarelor, din care unii crezuseră că ieșise odată pentru totdeauna. Dar Eden cea de după accident nu își lasă socotelile neîncheiate. Muzele te inspiră să creezi artă, muza lui Eden o insipiră să creeze război. Iar pentru ea nu există formă de artă mai dulce decât gustul răzbunării care o năpădește nestăvilit, în ciuda faptului că lupta nici nu a început. Tocmai ce a descoperit a doua armă și cea mai fatală.