Spider's Love Story

1. Începutul

-Hei, Peter.. Voiam să vorbesc cu cineva în drum spre casă de la antrenamente, și tu ai fost prima persoană la care m-am gândit.. Dar e în regulă. Poate că îți faci temele, sau ai avut o zi foarte încărcată si acum dormi, sau ești cu Ned. Um... Vorbim mâine atunci.. La școală. Noapte bună, Peter. Pa..

Închid apelul, dând din cap negativ, apoi mi-l bag în rucsac. Deși nu era așa târziu, un pic trecut peste ora 10 seara, strada era neobișnuit de pustie.

Singurele lumini veneau de la iluminatoarele stradale și de la banca de pe colț. Oh, haide Pheobe! E o stradă sigură, niciodată nu se întâmplă nimic pe aici, nu îți face griji. Poți să trăiești și fără să vorbești cu cineva la telefon. Sigur Pete are treabă, sau se odihnește.

L-aș suna pe Ned, dar ar vorbi doar despre Star Wars, filme care chiar nu-mi plac. Peter și cu mine avem o groază de lucruri în comun, ne cunoaștem de o groază de timp și știe cum să mă liniștească.

Cu cât mă apropiam mai mult de bancă cu atât aveam senzația că aud zgomote, ca și cum cineva se încăiera după colț.. Inima începe să-mi bată mult mai alert. Mă apropii mai mult de cladirea de peste drum de bancă, în încercarea de a nu atrage atenția asupra mea. Mă uit cu coada ochiului spre geamurile băncii si mi se taie respirația când văd mai multe siluete negre în interiorul băncii. E cu mult peste ora de închidere! Ăștia-s hoți! Ies prin geamul spart, apoi o lumină orbitoare și dogoritoare explodează din interiorul cladirii. La o secundă după aud și zgomotul exploziei.

Stai..

Am murit?

Dacă da, nu e atat de dureros cum îmi imaginam. Ba chiar mă simt ca și cum aș fi în aer, iar vântul mă mângâie ușor. Simt doar că mă doare capul foarte rău. Poate că m-am lovit la cap când puterea exploziei m-a trimis într-un perete și așa am murit. Poate că de doare doar locul care ți-a provocat moartea.. Are măcar sens ceea ce zic?

Spatele mi se lipește de ceva tare și rece. Deschid ochii. Poate am ajuns la destinație. Deasupra capului meu era ceva roșu cu niște ochelari ciudați și uriași, cu lentile albe.

-Ești bine... Am crezut că am ajuns la tine prea târziu! Dar ești în siguranță acum. Medicii se vor ocupa de tine.

Apoi dispare și simt cum sunt luată pe sus și pusă pe ceva moale. Întunericul se transformă într-o lumină puternică și sunt nevoită să închid ochii care mă ustură.

***

Mulțumesc, AndraHoran260! Fără tine, povestea asta niciodată nu ar fi ajuns să fie postată, poate nici scrisă. Ar fi rămas undeva pierdută în mintea mea.❤