Spider's Love Story

5. Ce simt?

Peter l-a denunțat pe tata la poliție. Va sta închis pentru 30 de zile și va fi un proces. Sper să-l închidă pentru mai mult timp! Nu sunt o persoană rea, ador cățeii și pisicile, ajut mereu pe oricine îmi cere ajutorul și sunt fire foarte răbdătoare și iertătoare, dar la câte probleme ne-a făcut, merită să stea în închisoare!

Acum stau cu Peter pe acoperișul blocului și nu îi dau drumul la braț. Îl strâng cu toată puterea, încă nevenindu-mi să cred cum a sărit pe Richard și cum ne-a salvat! A fost atât de curajos. El mereu e curajos. E curajos și inteligent și bun la suflet. Mă face să mă simt specială și vie și îl ador pentru asta!

-Pheobe?

-Da, Peter?

-Trebuie să plec. Îmi pare rău, dar chiar nu mai pot sta acum. Dar dacă vrei pot veni mai târziu! Aduc și niște sandvișuri, sau pizza, niște suc sau cafea, rece, cum îți place ție, și stăm de vorba.

Chicotesc.

-E în regulă, Pete. Cred că amândoi avem nevoie de odihnă după o asemenea zi. Mulțumesc! Ești eroul meu!

Îl strâng din nou în brațe și îi las un pupic pe obraz, fața mea înroșindu-se ca un trandafir.

-Erou? Eu nu sunt erou..

-Ba da! Dacă nu erai tu poate acum eram moartă! Ieri am fost salvată de Spider-Man, azi de Peter Parker! Ești la fel de erou precum e și Spider-Man, precum e și Iron-Man, cum e și Căpitanul America...

Obrajii i se colorează în roz aprins. Zâmbesc larg, de ușurare, de fericire, de libertate! Ne ridicăm și îl mai strâng în brate încă odată, lăsându-l să plece. Îi fac cu mâna până când capul lui dispare după marginea blocului.

Îmi simt sufletul atât de ușor acum. Îmi vine să dansez și să plâng! Mă simt eliberată! Strâng între pumni mânecile lungi ale hanoracului lui Peter, pentru că mi-l dăduse mie când am început să tremur și încep să fac niște piruete și niște salturi jucăușe pe acoperiș, chicotind și chiuind.

Îl ador pe Peter. Nu doar că îmi e atât de apropiat, și că mă cunoaște ca pe propria palma, și că mă înțelege, și mă ascultă mereu, dar azi m-a salvat și mi-a redat liniștea și fericirea. Sentimente pe care nu le-am mai avut de la 6 ani de când a început tata să bea și să ne facă viața un calvar mie și mamei.

Îl iubesc! Ah, Doamne! Recunosc! Țin asta în mine de mult timp! Îl iubesc pe Peter Parker mai mult decât orice! Nu ca pe un frate, nu ca pe cel mai bun prieten, ci ca mai mult!

Asta simt? Desigur că asta simt! Sunt sigură de sentimentele mele! Azi era să mor când l-am văzut luptându-se cu Richard! Îmi era mai frică pentru el decât pentru mine!

Mă așez la loc pe acoperiș și-mi strâng picioarele la piept. Hanoracul îi e lui lălăi; pe mine arată ca un sac de cartofi uriaș. Deschid fermoarul și îmi bag picioarele pe sub hanorac, apoi închid fermoarul. Îmi pun gluga pe cap și barbia pe genunchi. Mirosea a el. Iar mirosul ăsta îmi face inima să îmi bată cu putere. Închid ochii și îmi imaginez cum Peter e lângă mine, ținându-mă în brațe, spunându-mi că ma iubește.

Poate că viața mea ia o întorsătură bună de data asta! Până acum nu mi-am permis să visez cu ochii deschiși, sau să mă gândesc la o posibilă relație. Mereu m-am gândit cum să trec mai repede de ziua respectivă, cum să îl țin pe Richard departe de mine și mama, iar acum sunt liberă să visez.

Stelele străluceau pale pe cer, sirene, claxoane, muzică și strigăte se auzeau în noapte. Dar parcă totul a căpătat o altă culoare, o altă muzicalitate. Îmi dau seama acum că mereu mi-am ținut sentimentele închise într-un colțișor ascuns și îndepărtat ca să mă pot concentra asupra supraviețuirii alături de un alcoolic pervers și nenorocit prin preajma mea. Iar acum că e închis și departe de mine, totul a explodat și a ieșit afară.

Râd. Dacă nu era Spider-Man nu aș mai fi prins ziua asta! Mă uit în zare și trimit un gând de mulțumire.

Oftez de ușurare și decid să intru în casă. Îmi fac rapid rutina de seară și mă schimb în pijamale. Iau hanoracul lui Peter și-l strâng la piept, bagandu-mă sub pătură. Parfumul său sigur mă va face să dorm bine. Zambesc cu obrajii fierbinți.

-Mulțumesc Peter Parker pentru tot. Te iubesc!