Spider's Love Story

9. Stagiatura

-Hei, Peter.. Ești bine? Am fost la tine acasă și May a zis că nu te-a mai văzut de ieri.. Ce se întâmplă? Unde ești? Mă îngrijorezi.. Te rog, sună-mă..

Fac ture prin întreaga camera, închizând apelul. Ieri a fost procesul tatei. Îmi promisese că va fi lângă mine, dar nu a fost.. Tata în schimb a fost închis timp de 4 ani cu executare pentru tentativă de omor, jaf, comportament abuziv, tentativă de viol, fals în acte.. A fost o zi groaznică pentru mine, plină de amintiri dureroase, plină de lacrimi. Iar el îmi promisese că va fi acolo.

Poate a avut o treabă extrem de urgentă totuși..

Ah, Pheobe, nu încerca să îi găsești scuze! Și așa le-a folosit el pe cele mai patetice dintre toate! Nu știu ce se întâmplă cu el! Minte! Asta știu sigur! Dar de ce Dumnezeule îmi face asta!? Nu înțeleg!

Iau o pătură din dulap și ies pe scara de incendiu, urcând până pe acoperiș. Mă pun pe jos și-mi înfășor pătura în jurul corpului, privind încruntată spre luminile blocului vecin. Ugh.. De ce se comportă așa ciudat!?

-Pheobe! Iubito..

Capul i se arată dinspre scara de incendiu, dar în loc să fiu fericită, pufnesc nervoasă printre buze. Să nu mă ia acum cu "iubito"..

-Unde ai fost?!

Vocea mea urcă cu o octavă, iar lacrimi de furie amenință să mi se prelingă pe obraji.

-Nu înțeleg, Peter Parker! Pleci mereu, bagi cele mai idioate scuze.. Mă minți în față! Ai promis că vei fi lângă mine la proces. Și nu ai fost!

-Îmi pare rău! Am avut o treabă urgentă! Am...

-Ce treabă? Să ajuți pisica babei ăleia de la etajul 3 să coboare din copac?

Zic arțăgoasă, cu obrajii fierbând de mânie.

-Nu! Domnul Stark a avut nevoie de mine..

Se dă câțiva pași înapoi, privind în gol, parcă cântărindu-şi cuvintele.

-Stark? Adică Iron-Man?!

Minte. Nu se poate așa ceva..

-Da.. Am aplicat pentru un post la el. Sunt stagiar! Mereu merg la muncă. Întreab-o și pe May! Tony Strak însuși a venit la mine acasă ca să-mi zică că m-a ales pe mine.

Mă uitam la el de parcă ar fi fost un urangutan pe poante care încercă să facă un plié pentru prima dată în viață. Tony Stark, Iron-Man, la Peter acasă? Mă ia cumva de proastă?!

Mă ridic de pe jos, lăsând pătura să cadă și mă postez în fața sa.

-Îți bați joc de mine, Parker?!

Îl împung cu degetul arătător în piept, lăsându-mi capul pe spate ca să-l pot privi. Fir-ar ea să fie de înălțime!

-Nu! Îți jur! Nu te mint! Am și o poză cu el!

Își scoate telefonul din buzunar, încercând să intre în galerie, dar la cât de agitat era, nu nimerea să bage parola.

Nu am nicio problemă să aibă și alte lucruri de făcut! E complet normal. Mă deranjează că mereu pleacă în mijlocul întâlnirilor noastre, sau câteodată nici măcar nu se sinchisește să mă anunțe că nu mai poate ajunge și mă lasă să aștept minute în șir, chiar ore după el! Mă deranjează că mereu folosește scuze patetice cum că "am uitat nu știu ce". Peter Parker pe care-l cunosc eu nu uită niciodată nimic. Înainte chiar și cele mai insignifiante prostii și le amintea, iar acum își uită promisiunile?

Până la urmă reușește să își deblocheze telefonul și-mi arată o poză cu el și domnul Tony Stark. Oh, Doamne, e mai frumos decât la televizor... Părea enervat și plictisit și clar nu avea chef de poze. Peter era încântat peste măsură, cum e el de obicei, cu un zâmbet larg și extaziat pe față, cu ochii strălucitori.

Mă dezumflu ca un balon și încep să râd. Poza asta parcă vorbea.

"Vă rog, domnule Strak! O poză!"
"Puștiule, nu!"

Râdeam mai tare cu cât mă uitam mai mult la domnul Stark. După privirea pe care o avea, aș putea pune rămășag că își dorea să sară din mașină, decât să facă poze, sau să strângă pe cineva de gât.

-Dacă nu mă crezi, îl pot suna!

-Of, Peter.. Nu! Nu, Doamne.. E noapte. De ce nu mi-ai spus de asta până acum? De ce ai vrut să ții asta secret?

-Nu știu.. Credeam că te va supăra că mereu ple...

-Aş fi fost mândră! Am fost supărată, și încă sunt, să știi, că mereu îmi trânteai în față niște gogoși cât Manhattanul și mă lăsai baltă. Of, Peter! Peter... Ești atâât de inteligent, dar atât de prostuț! Acum, arată-mi din nou poza, pentru că fața domnului Stark e de un milion de dolari. Parcă voia să te omoare! Și spune-mi ce faci acolo!

Râde ușor, masându-şi ceafa. Se pune jos, turcește, la fel făcând și eu. Ne punem pătura peste umeri, uitându-ne la poză.

-Um.. Robotică. Știi că ador asta.

-La fel ca și chimia, fizica, matematica. Fix ce urăsc eu.

Râd, lăsându-mi capul pe umărul lui.

-Sunt mândră de tine, Peter! Felicitări!

-Îmi pare rău că nu ți-am spus. Îmi pare rău pentru că mereu ți-am zis doar minciuni. Credeam că vei da vina pe stagiatură că sunt mereu plecat și că nu petrecem timp împreună, ca un cuplu...

-În schimb m-ai făcut să te cred un mincinos, Peter Parker. Dar te iert, pentru că te iubesc, prostuțule.

-Te iubesc, Pheobs.