Spider's Love Story

14. Vin cu tine

Au trecut aproape două săptămâni de când eu cu Peter ne-am despărțit, de când ne ocolim pe holuri și la orele comune, la cantină și la cafeneaua noastră preferată... Nici cu Ned nu prea mai vorbesc.. Deși el chiar încearcă să intre în vorbă cu mine și să mă facă să zâmbesc. Să stau aproape de el e dureros.. Plus că nu vreau mila nimănui.

Eram la cantina acum, cu căștile în urechi, mă uitam la un videoclip cu Spider-Man cand mi-a salvat prietenii în DC. Mă uitam iar și iar la videoclip.

Am renunțat și la balet. Nu din cauza picioarelor. Nu mai am nimic. Mai mult din cauza banilor. Mama se descurcă greu cu cele două joburi și nu mai vreau să dau cu banii pe fereastră. Și... Da.. Un alt motiv ar fi Peter. Mă simt ca un cadavru ambulant în momentul ăsta. Numai de dans nu am poftă. Poate că fac din țânțar armăsar, dar nu pot să mă înveselesc.

-Oh, haide Peter! Du-te și întreab-o!

Ned și Peter erau la două mese distanță de mine. Mă las mai jos. Nu îmi pasă despre cine vorbesc! Nu ma uit la ei! La el! Nu te uita, Pheobe!

De mâine într-o săptămână e balul. Aveam totul plănuit! De la cum îmi voi face părul și machiajul și unghiile, până la cum va arăta rochia. Mă imaginam lângă Peter, cu mama și May în fața noastră spunând: "încă una, doar una", apoi eu să râd și Peter să se uite la mine.

În ultima perioadă mă hrănesc doar cu amintiri și fantezii. Am slăbit câteva kilograme. Mă îngrijorează starea mea, dar nu o să fac nimic în privința asta. Nu îmi mai pasă.

-Bună, frumoaso.

Îmi ridic ochii din telefon și pun videoclipul pe pauză. Dau cu ochii de Flash.

-Hei, Flash.

Nu știu ce are Flash cu Peter de nu îl suporta, și invers. Flash e un tip de treabă, amuzant. Totuși, mă deranjează că își bate joc de Peter. Ned spusese în gura mare că Peter îl știe pe Spider-Man și la petrecerea lui Liz, Flash și-a bătut joc de Peter pentru că Spidey nu a venit. Peter mi-a explicat că l-a văzut pe Spider-Man de multe ori când mergea la stagiatura lui Tony Stark, dar nu a intrat în vreo discuție cu el. Iar Ned, care era extrem de încântat ca cel mai bun prieten al lui l-a întâlnit pe eroul său preferat, a înflorit un pic, mai mult, ce se întâmplase de fapt. Și desigur că Peter a căzut de prost.

Flash se uită la telefonul meu și zâmbește strâmb.

-Spider-Man e un erou! A fost terifiant acolo! A salvat-o pe Liz în ultimul moment! Liftul cazuse și el a prins-o cu pânza sa. A fost incredibil! Apoi după ce a ridicat-o pe Liz până la ușa liftului, s-a asigurat că suntem toți bine!

Îi străluceau ochii când povestea și râd ușor. Se așază în fața mea, zâmbindu-mi. Îi zâmbesc și eu, sau încerc să îi zâmbesc.

-Nu știam că ești așa un mare fan Spider-Man.

Chicotesc, lăsând telefonul de-o parte. În momentele astea, orice distragere e binevenită. Ridică din umeri, într-un gest drăguț și zâmbește strâmb, dar adorabil, aș putea spune. Parfumul său ajunge până la mine și inspir adânc. E un parfum revigorant, dulce. Mă duce cu gândul la vară și la plajă.

-Voiam să te întreb dacă ești bine. Te văd mereu supărată și tristă.

Îmi deschid gura, un pic uimită. Nu credeam că lui Flash i-ar păsa de mine. Nici pe mine nu mă prea înghițea înainte, pentru că stăteam mereu cu Peter.

-Sincer... Nu...

E prima dată când o spun cu voce tare. E un sentiment eliberator, oarecum. Îl privesc, în ochi citindu-i-se îngrijorarea și curiozitatea, dar nu întreabă nimic. Așteaptă să îi spun eu cât vreau, ceea ce apreciez, și în același îmi demonstrează că nu e așa un nemernic.

-Nu sunt, dar sper îmi revin. Cred că e o pasă ceva. Nu prea știu nici eu ce se întamplă. Dar nu îți face griji, Flash. O să fiu bine.

Știu că îl mint, dar nu vreau ca toată școala să afle de viață mea privată. Își pune mâna peste a mea și o strânge ușor. Tresar. Nu mă așteptam la asta. Dar are mâinile calde și fine. Mă uit la el, cu aceași uimire întipărită pe față. Ce naiba l-a apucat?

-Și de asemenea voiam să te întreb, dacă ai vrea să vii la bal cu mine.

De dată asta rămân cu gura căscată. În fundal se aude un scaun trântit, dar eram așa de uimită încât nici nu pot clipi, darămite să întorc capul. Flash tocmai ce m-a invitat la bal și e îngrijorat pentru mine?

-Știu că am avut divergențele noastre în trecut, dar ești o fată frumoasă, inteligentă și drăguță și mi-ar plăcea enorm să mă însoțești la bal. Desigur, dacă ai pe altcineva sau dacă nu vrei să mergi cu mine, e în regulă.

Simt cum sângele îmi urcă în obraji și cum clocotește pe sub piele ca lava încinsă. Îmi ling buzele și îmi dreg vocea. Ce aș putea spune? Nu îmi trece prin minte niciun gând coerent! Sunt doar semne de întrebare și de avertizare!

-Wow.. Flash... Nu.. Nu mă așteptam..

Râd scurt și-mi las capul în jos. Aș vrea să merg la bal, să ies un pic din monotone, din nămolul în care am intrat în ultimele două săptămâni. Și cred că ar fi o distragere bună de la tot. M-aș gândi doar la seara aia. Plus că Flash e chiar drăguț și sunt sigură că s-ar comporta extrem de frumos cu mine. Adică, deși e un idiot câteodată și se comportă nașpa cu anumiți băieți din școală, nu e un nesimtit cu fetele, deși a fost împreună cu câteva. Mereu e respectuos cu fetele, ceea ce admir, sincer.

-Bine, Flash. Vin cu tine.

Îi zâmbesc, iar zâmbetul i se lărgește pe chip, ochii i se umplu de fericire. Îmi strânge mâna și se ridică de pe băncuță, aplecându-se peste masă și îmi dă un pupic mic pe obraz. Se ridică de la masă, venind lângă mine.

-Domnița mea, mi-ați dăruit cea mai mare onoare.

Face o reverie și îmi sărută mâna. Nu-l știam pe Flash atât de... romantic. Chicotesc, cu obrajii și mai roșii.

-Am antrenament la baschet ora asta, trebuie să plec. Ne vedem pauza viitoare?

-S-Sigur.

Mă bâlbâi. Mă mai sărută pe obraz o dată și se îndepărtează, făcându-mi cu mâna. Îi răspund la gest amețită. Ce... Ce tocmai s-a întâmplat? Flash care nu mă suporta, m-a invitat la bal și s-a comportat cu mine de parcă eram o prințesă?! Cred că visez... Altfel nu-mi explic. Mă ciupesc de obraz: mă doare. Mă ciupesc de nas: mă doare. Mă ciupesc și de braț: mă doare mai tare. Ok... Nu e vis! E realitate! Sunt cumva într-un Univers paralel?

Dar de ce tot pun atâtea întrebări?! Ar trebui să fiu fericită că merg la bal! Și sunt, de fapt. Sunt fericită că Flash Thompson m-a invitat!

Acum prin minte îmi veneau toate dățile în care mă ignora și se comporta de parcă nu mă vedea. Niciodată nu m-a jignit! În absolut niciun fel. Lui Peter și Ned le punea fel de fel de porecle și se lua de ei de fiecare dată când avea ocazia, dar pe mine nu mă băga în seamă. Poate că nu intra în vorbă cu mine pentru că mereu mă vedea pe lângă cei doi. Acum chiar am fost întrebată de ce nu mai stau la masă cu Peter, Ned și MJ, de ce nu mă mai văd pe holurile liceului alături de ei, de ce m-am mutat din banca de lângă a lui Peter..

-Bună.

MJ se așează în fața mea cu nelipsita sa carte.

-Bună, MJ!

Îi zâmbesc și-mi iau telefonul cu căștile de pe masă, băgându-le in ghiozdan. Își ridică o sprînceană la mine când mă vede radiind. În sfârșit se întâmplă si lucruri bune!

-Flash m-a invitat la bal, nu e super?

-Tu chiar vrei să mergi la bal cu Flash?

În vocea ei nu se citea nimic, nici uimire, nici dezamăgire. Mereu mi-a fost greu să o citesc pe Michelle. Nici măcar ochii nu  o dau de gol. Mereu e așa neutră.. Pare că nu are sentimente, dar sunt sigură că sub masca aceea, e un ocean de emoții.

-De ce nu?

Ridică din umeri și își afundă privirea printre paginile cărții sale. Ridic și eu din umeri, luându-mi ghiozdanul pe umăr. O salut fugitiv și pornesc spre laboratorul de fizică mai devreme ca să ocup o bancă mai îndepărtată față de cea a lui Peter.