Spider's Love Story

6. Poate suntem mai mult?

A trecut o săptămână de la incidentul cu tata. Dar nu-mi pasă.  Mă gândesc totuși din când în când că e o mică posibilitate ca tata să își revină. În luna asta nu va mai bea, tot alcoolul îi va ieși din sistem și poate își dă seama ce a făcut. Poate se va schimba. Îmi doresc să am o familie normală și fericită.

Dar apoi îmi dau seama că el nu se va schimba niciodată și dacă va ieși, primul lucru pe care îl va face va fi să se ducă la bar și să se îmbete, apoi va veni acasă și își va vărsa furia și frustrarea pe mine și mama, că din cauza noastră a fost închis și nu a putut să bea. Îl cunosc. Îl cunosc prea bine.

-Hei, Pheob, vrei să ieșim la o cafea?

Peter îmi zâmbește larg, ținându-şi cărțile la piept în timp ce ne îndreptam spre vestiare. Roșesc și îmi dau părul după ureche.

-Sigur. Sună excelent!

Mă opresc în fața vestiarului meu, ridicându-mă pe vârfuri ușor. Îmi iau unele cărți ce îmi vor trebui pentru a-mi face temele pentru orele de luni și mi le bag în rucsac.

-Super.. Um.. Mă voi duce să-mi iau niște cărți. Um.. Ne vedem în fața școlii, ok?

-Da, da, sigur.

În ultimul timp mă tot fâstâcesc pe lângă el. Parcă îl văd cu alți ochi de când mintea nu mi-a mai stat la Richard. Sunt clar îndrăgostită până peste cap pe Peter Parker. Îmi e doar frică să nu afle și să se îndepărteze de mine...

Îl aștept în fața școlii, dar întârzie, ceea ce mă îngrijorează. Mă plimb de colo colo prin fața ușii liceului, în speranța că timpul va trece mai repede. Poate că un profesor îl reține. Telefonul îmi bâzâie în buzunar și-l scot rapid.

Pete♡: Ne putem vedea la cafenea? A intervenit ceva. Iartă-mă.

Mă întristez un pic, dar îi răspund cu un 'Nu e nicio problemă. Ne vedem acolo."

Sper că totul e bine.. Ajung repede la cafenea, pentru că e aproape de liceu. Era plină de adolescenți fericiți că a mai trecut o săptămână de școală. Comand o cafea cu gheață pentru mine, deoarece îmi place cafeaua rece, iar pentru el una cu lapte. Trec 10 minute, trec 20. Încep să mă îngrijorez pentru el. Oare e bine? După jumătate de oră, chelnerița îmi mai aduce o cafea și mă privește cu milă. Oftez și-mi pun capul pe masă. Ce se întâmplă cu el? Îl sun, dar nu-mi răspunde.. Ochii mi se umezesc și iau o gură mare de cafea.

-Bună, scumpa. Am văzut că ești singură.

Îmi ridic privirea spre un tip ce se așează pe locul din fața mea. Mă încrunt la el.

-Nu e prea frumos ce a făcut cel cu care trebuia să te întâlnești.

-Nimeni nu ți-a cerut părerea!

Îi răspund înțepată. Își ridică mâinile în aer și-și dă ochii peste cap.

-Am vrut doar să te fac să te simți mai bine.

Se ridică și îl aud bombănind cuvântul "tarfă". Nu am puterea să mă enervez pe el.

-Pheobe! Dumnezeule, iartă-mă!

Peter se repede pe locul din fața mea. Îl privesc cu furie, dar când îi văd vânătaia de pe obraz toată nervozitatea piere.

-Isuse, Peter, ce ți s-a întâmplat?

Mă întind peste masă, atingându-i cu delicatețe obrazul.

-Nimic.. Doar..

Își scutură capul și-mi zâmbește.

-Sunt în regulă. Iartă-mă că te-am lasat baltă. Hai doar să mergem să mâncăm ceva. Promit că nu mai plec, orice s-ar întâmpla!

Înainte să zic ceva îi face semn chelneriței și plătește pentru cele trei cafele. Am un nod în stomac, rău prevestitor. Murmur un "ok" derutat și ieșim din cafenea. Toată pofta de mâncare mi s-a dus și vreau dintr-o dată să merg acasă.

-Peter, mai bine.. Mai bine m-aș duce acasă..

Poate că și-a dat seama că-l plac.. Poate că nu simte la fel. Desigur că sunt afectată de întârzierea sa, de faptul că are vânătaia aia, că nu vrea să-mi zică ce i s-a întâmplat.. Mai bine mă duc acasă, înainte să mă fac de râs în fața sa.

Îmi ia mâinile în palmele sale și se pune în fața mea. Eu doar mă uit la mâinile sale cum le ține pe ale mele.

-Iartă-mă că te-am făcut să aștepți. Ăsta era ultimul lucru pe care voiam să îl fac: să o fac pe cea mai importantă persoană din viața mea să se simtă prost...

Obrajii mi se colorează în roșu și când mă uit la el, văd că și obrajii săi sunt îmbujorați. Înghite în sec. Ne privim în ochi fără să mai spunem nimic. Nu își dă seama că ochii săi ciocolatii mă fac să fierb în interior. Nu își dă seama că atingerea sa îmi provoacă fiori pe întreaga piele. Nu își dă seama cât de mult aș vrea să îl sărut. Mă uit o secundă la buzele lui, lingându-mi-le pe ale mele cu lăcomie. Se apropie de mine, făcându-mi inima să tresalte.

-Pot să te sărut?

Șoptește și îngheț. Sigur mi-am imaginat asta. Dar dau din cap afirmativ, iar apoi, buzele sale erau peste ale mele. Erau calde și moi. Nu știam ce sa fac. E prima dată când cineva mă sărută. Îmi întredeschid ușor buzele, mișcându-mi-le stângaci. Îmi strănge mâinile mai mult, ridicându-le în dreptul pieptului său. Inima îmi bubuia în urechi, sângele îmi vuia prin vene.

Parcă durează o veșnicie până când ne îndepărtăm unul de altul. Țineam ochii închiși. Ăsta sigur e un vis!

-Pheobe?

-Da?

Deschid ochii și îl privesc. Avea buzele mai roz decât înainte să mă sărute, iar obrajii mult mai roșii.

-Vrei să fii iubita mea?

Îi simțeam bătăile puternice ale inimii sub palmele mele. În colțul ochilor mi se formează mici bubițe de apă. Râd ușor aprob din cap.

-Da!

Zâmbim amândoi și îl strâng în brațe. Dacă mă voi trezi în camera mea peste câteva minute, jur că îmi voi da cu o tigaie în cap ca să adorm la loc și să visez asta din nou!