Spider's Love Story

4. Salvate de Peter

I-am făcut mamei un ceai și acum s-a liniștit. A zis că îmi va pregăti ceva de mâncare așa că îi ofer spațiul necesar în bucatarie și timp ca să se gândească la ce s-a întâmplat azi. Voiam să mă apuc de teme, dar golul din stomac nu-mi dă pace, așa că îl sun pe Peter. Chiar am nevoie de el. Deși îmi e rușine și îmi e mereu greu să îi zic lui Peter de ce se întâmplă în familia mea, știu că îmi va fi mereu aproape și că mă va ajuta fără să stea pe gânduri. Îmi răspunde la al doilea ton. Îi zic doar că am nevoie de el, apoi închid.

Știu că voi începe să plâng odată ce voi începe să îi povestesc. Mereu plâng când îmi expun sentimentele, mai ales când e vorba de mama. Iar toată situația asta e dată peste cap! Risc să ajung la un orfelinat și să o pierd pe mama, pentru ca Richard a declarat în scris că mama nu e aptă pentru a mă crește singură, iar eu nu îl voi alege pe el la proces! Niciun nebun nu l-ar alege!

Peter bate în geam, cocoțat pe scara de incendiu. Deschid fereastra și îl las să intre, apoi îmi înfășor brațele în jurul lui, străgându-l cu toată puterea mea. Mă ridic pe vârfuri că să pot să ajung la umărul lui și îi inspir parfumul. Prima dată e surprins, dar îmi răspunde la îmbrățișare. Nu zicem nimic pentru câteva minute. Știe că voi începe să îi povestesc imediat cum voi fi pregătită! Niciodată nu m-a grăbit, și pentru asta îi mulțumesc din suflet! Ne despărțim din îmbrățișare și ne punem pe marginea patului meu.

Privirea o țin în jos, și cu degetele îmi mototolesc tricoul la bază. Buza mi-o strâng între dinți, apoi mi-o ling ușor și încep să îi povestesc de cum am găsit-o pe mama, de dorința ei de a se despărți de Richard, de faptul că nu poate că altfel ajungem pe străzi și cel mai probabil eu aș ajunge la orfelinat, iar ea nu mi-ar putea face asta, că mai bine îndură fiecare palmă, fiecare tăietură și fiecare izbitură, fiecare urlet și fiecare jignire și înjurătură decât să mă condamne la o viață printre străini, singură, fără nimic. Apoi îi povestesc despre cum mă simt eu și de aici încep să plâng, dar nu-l las să mă ia în brațe, pentru că nu aș putea să mai vorbesc apoi. După ce termin nu-l pot privi în ochi din cauza rușinii, dar îi accept îmbrățișarea plină de căldură.

Aud ușa de la intrare cum se trântește, apoi niște țipete înfundate. Îi zic lui Peter să stea aici. Nu vreau să vadă ce se va întâmpla. Ies din cameră ca să fiu lângă mama. Am lăsat-o o data azi singură, a doua oară nu o mai las! Se făcuse mică în colțul bucătăriei, în încercarea de al evita. Urla și gesticula. Corpul meu e învățat: când e el acasă, nu mai simte nimic în afară de furie și dezgust. Urechile mi se înfundă și refuză să perceapă cuvintele pe care le scoate, iar trupul îmi devine mai țeapăn, dar în același timp și flexibil. Reflexele devin mai ascuțite, putând să îi evit mare parte din lovituri cu mai multă rapiditate.

Țipă ceva la mine, habar n-am ce, ce ma interesează pe mine e să îl îndepărtez de mama! Încearcă să îmi dea o palmă peste față și aud înfundat cuvintele "târfele" și "noaptea". Mă las în jos înainte ca palma sa să facă contact cu obrazul meu și ajunge să lovească cu toată puterea în ușa dormitorului meu.

-Ieși afara! Lasă-ne în pace!

Urlu în schimb și îmi pironesc palmele în pieptul său și călcâiele în colțul format de podea și perete, împingând cu toată puterea mea! Se dezechilibrează cu ușurință, alcoolul din el ajutându-mă mult. Mama vine lângă mine în încercarea de a mă convinge să mă duc în cameră ca să nu mă rănească! Dar nervii mei erau prea întinși! Din cauza lui viața mea și a mamei e un coșmar! Din cauza lui pot pierde totul! Din cauza lui se întâmplă tot răul! Niciodată nu a fost acolo pentru mine! Mi-a făcut doar rău!

Aproape cade, dar se prinde cu brațul de blatul mesei, acolo unde sunt cuțitele. Ia unul în mână și vine spre mine și mama. Prima mea reacție e desigur să țip și să mă dau înapoi, a doua e să închid ochii și să aștept să mă înjunghie!

-Stai departe de ele, Richard!

Deschid ochii și îl văd pe Peter repezindu-se spre el. Îi țip înspăimântată numele celui mai bun prieten al meu. Îi prinde brațul și cu ușurință i-l ridică deasupra capului, strângăndu-i mâna până când dă drumul la cuțit. Cu ajutorul peretelui și al picioarele îl pune la pământ cu un fel de răsucire. Sunt prea înspăimântată ca să mai procesez ceea ce tocmai văd! Peter ajunge deasupra lui, prinzându-i mâinile la spate. Cu o singură mână îi ține brațele imobilizate, iar cu cealaltă se întinde spre prosopul de bucătărie agățat de uşa aragazului, legându-i încheieturile strâns.

-Îmi pare rău pentru urmele de pantofi de pe perete, doamnă  Stewart. Vă ajut să le curățați după ce duc gunoiul afară!

Ultima parte o spune apăsându-i capul lui Richard de podea cu ajutorul mâinii sale.

-Peter...

Șoptesc cu lacrimi în ochi. Putea pățiți ceva! Putea să-l rănească, iar el și-a riscat viața pentru mine și pentru mama!

Îl ador.. Îl ador, și îl iubesc și nu știu ce m-aș face fără el!