Spider's Love Story

20. Ajutor

Îmi pare rău că a durat atât până să postez și că e atât de mult dialog. Dar sper să vă placă ❤
Vă mulțumesc pentru tot suportul pe care mi-l oferiți! Vă iubesc, pufarinelor❤

* * *
* *
*
* *
* * *

Stăteam ascunsă într-o cabină de baie, tremurând și uitându-mă la mâinile mele care erau... normale.. Nu străluceau. Stau și mă gândesc dacă mi s-a părut totul din cauza gazului toxic din becurile care au explodat... Dar, nu avea cum.. Ceva se întâmplă cu mine... Simțul olfactiv e mai dezvoltat, la fel și cel auditiv, chiar și văzul îl am îmbunătățit. Iar azi dimineață... Am ajuns atât de repede la școală.. Niciodată nu am ajuns atât de repede, chiar dacă alergam.

Îmi pun mâinile pe piept și încep să respir din ce în ce mai accelerat, inima luându-mi-o la sănătoasa. Ce e cu mine? Ce se întâmplă? Ce e cu toate astea?

Iau telefonul cu degetele tremurânde și formez numărul lui Ned, care răspunde la al doilea ton.

-Pheobe! Hei! Unde ești? Ești bine? Ți s-a întâmplat ceva?!

-T-Trebuie să vorbim. Ne.. Ne întâlnim în cantină? Te rog..

-Sigur... Sigur..

Nu știu ce să fac, ce să cred... Nu vreau să îl implic pe Ned, nu vreau, de fapt, să implic pe nimeni, dar nu găsesc niciun răspuns plauzibil. Îmi dau seama că toate acestea mi se întâmplă din cauza celor care m-au furat... Sunt sigură că e vina lor, dar nu știu ce mi-au făcut și lucrul ăsta mă înnebunește!

În Ned și Peter am încredere, încredere că m-ar ajuta, că nu ar zice nimic nimănui și că nu ar râde crezând că fac pe nebuna pentru atenție sau ceva de genul ăsta. Dar cum sunt certată cu Peter și nu vorbesc cu el... Îmi iau rucsacul în spate și ies din baie. Știam că mulți se uitau la mine, îi vedeam, le simțeam privirea și le auzeam șoaptele, dar trec de ei, trec de ei fredonând o melodie în cap ca să nu mă concentrez la ei.

Nici nu știu cum ajung în cantină, sinceră să fiu. Mă așez la masa la care stau de obicei și aștept. Cine știe pe unde o fi Ned de întârzie, dar e în regulă. Îi sunt recunoscătoare că a vrut să vină. Încep să îmi rod unghia de la degetul mare și să bat din picior doar că să îmi distrag atenția de la cei care mă priveau. Nu erau mulți în cantină și erau departe de mine, dar tot mă făceau să mă simt inconfortabil. Mă simt de parcă am un reflector asupra mea care mă urmărește peste tot.

-Pheobe! Hei.. Ești în regulă, ce s-a întâmplat?

Ned se așează în fața mea, părând extrem de îngrijorat. Trag adânc aer în piept, expirându-l printre buze. Îi fac semn să se apropie de mine.

-Ned.. Mi se întâmplă ceva.. Și nu știu ce... Nu vreau să îți ieși din pepeni, sau ceva, dar ești singurul care mă poate ajuta... Dar în primul rând, te-ai rănit când cu explozia becurilor? Tu ești în regulă?

-Da, sunt bine. Peter mi-a zis să mă bag sub bag sub bancă când a simțit că se va întâmpla ceva.

-Stai.. Ce?! Știi?!

-Da..?

Se uită confuz la mine, iar eu mă uit uimită și nervoasă! Ah, deci lui i-a zis, dar i-a fost greu să îmi zică și mie! Ce? El nu poate fi în pericol?

-Uite, nu el mi-a zis, dacă vrei să știi! Eram în cameră la el, iar el era în patrulă, uitase că trebuia sa vin în seara aia! Și a intrat pe geam, și-a dat masca jos, era agățat de tavan, apropo, și așa am aflat!

Îmi șoptește alarmat și îmi pot imagina toată scena, ceea ce mă face să zâmbesc amuzată. Mă calmez un pic și mă gândesc că acum îmi e un pic mai ușor să îi explic lui Ned ce mi se întâmplă, ținând cont că știe anumite lucruri.

-Ned.. Știi.. Am fost răpită, și nu! Nu am fost violată sau ce se mai zice prin toată școala!

Nu înțeleg totuși de unde a pornit toată chestia asta, toate zvonurile că am fost violată.. Pe unii i-am auzit că cică mi-am înscenat răpirea ca să fiu în centrul atenției. Cât de perfizi pot fi unii oameni?!

-Știu.. Nu-i asculta, Pheobe. Așa sunt oamenii, dacă nu îi judecă pe cei de lângă ei, nu se simt bine. Eu, Peter și MJ le tot zicem să înceteze. Flash vineri chiar s-a luat la bătaie cu Nate Fortt când l-a auzit că zisese o prostie despre tine. Mai avea un pic și îl omora sufocat, dar a intrat Spider-Man în scenă și i-a despărțit. Apoi l-a legat pe Fortt de stâlpul de care e legat drapelul. Peter voi să îi facă mult mai multe, dar nu putea.

Îi zâmbesc cu recunoștință și mă ridic peste masă ca să îl îmbrățișez. Mă bucur că prietenii mei nu cred nimic și că le zic celor pe care-i aud că spun căcaturi despre mine că nu s-a întâmplat ceea ce zic ei. Mă bucur că Flash îmi ia apărarea. Mă bucur că îmi e prieten. Mă bucur că MJ mă apară.. Mă bucur că Peter mă apără.

-Peter mi-a zis că te-au torturat ca să le spui cine e în spatele măștii...

-Da.. Dar.. Cred.. Cred că a fost mai mult decât atât... Când.. Când m-au răpit mi-au injectat ceva.. Am crezut că sunt somnifere sau ceva... Dar la un moment dat, au încetat să mă mai întrebe cine e Spider-Man, dar au continuat să mă tortureze... Și singurul lucru pe care-l mai spuneau era "Nu i se activează". Ned.. eu... Se întâmplă ceva cu mine... Azi dimineață simțeam totul de mii de ori mai amplificat: mirosul, sunetul.. Vedeam de parcă ochii mei erau, nu știu, în ultra-mega-supra HD! Iar azi la chimie.... I-am auzit cum șopteau despre mine și m-am enervat extrem de rău! Apoi au explodat neoanele și când am ieșit din clasă mainile mele străluceau turcoaz... Pare o nebunie, știu.. Dar nu mint!

-Te cred.. Cam la fel e și Peter, știi? Ceea ce e incredibiiil!

-Ned, concentrează-te!

-Da, da, scuze. Are super-văz, super-auz, super-simț-olfactiv. Nu zic că te transformi în Spider-Woman sau ceva de genul ăsta, dar dacă zici că răpitorii ți-au injectat ceva... Ar putea fi gene mutante... Ar putea fi.. Dar nu prea știu cum te-aș putea ajuta eu..

Mă simțeam ușurată că vorbesc cu Ned care înțelege prin ce trec și mă ajută să înțeleg și eu, dar începusem să respir de 4 ori mai repede când l-am auzit "gene mutante". Gene mutante?! Adică psihopații ăia au vrut și m-au transformat într-un monstru? Într-o ciudățenie?! Inima îmi bubuia în gât și în plămâni abia de îmi mai intra aerul.

-Hei, hei! Calmează-te, faci totul să trepideze!

Mă uit în jurul meu. Abia acum observ că rămăsesem singuri în cantină. Toate mesele și scaunele se cutremurau. Ned se uita la mine cu ochii cât cepele.

-Wow... Îți strălucesc și ochii! Asta e super!

Simt că-mi ies ochii din orbite și mă întind după telefon ca să mă uit în ecranul său. Da.. Îmi străluceau și ochii.

-Cred că știu pe cineva care te poate ajuta. Dar eu personal nu am cum să dau de el. Va trebui să îi cer numărul de telefon lui Peter.

-Nu! Nu vreau ca Peter să afle! Absolut nimic! Se învinovățește destul că am fost răpită din cauza sa. Dacă va afla că am devenit... O... O ciudățenie... Te rog, Ned.

-Bine, nu ii zic nimic. Promit. O să iau numărul fără să știe.

-Și cine ziceai că mă poate ajuta?

-Tony Stark.