Spider's Love Story

18. E doar vina ta!

Nu mă omorâți, vă rog..

* * *
* *
*
* *
* * *

Din a doua zi au încetat să mă mai întrebe cine e Spider-Man, dar au continuat să mă tortureze. Mii de întrebări îmi zburau prin cap, dar eram atât de obosită și de sătulă de tot încât nu mă concentram la nimic mai mult de 2 secunde. Nu puteam... Îmi era imposibil. Eram mai mult inconștientă decât conștientă. Tot ce îmi doream era să se termine totul.. Sunt de 4 zile aici și simt că o iau razna...

"Thor" mă prinde de bărbie și-mi ridică (,) capul astfel încât să mă poată privi în ochi. Scrâjnește din dinți înjurând când se îndepărtează de mine. Mă întreb acum ce vor să îmi mai facă...?

-Nu i se activează!

Urlă la "IronMan" și la "Hulk", dând cu pumnul într-o masă. Ce să mi se activeze, nu știu. De 3 zile doar asta zic: "nu i se activează", apoi îmi fac altceva.. Îmi las capul pe spate pe masa din metal rece și dur, ridicând ochii până la ferestrele înguste ale depozitului în care ne aflăm. Era noapte, nu știu cât e ceasul, dar era noapte.

O bubuitură mă scoate din amorțeală pentru câteva secunde. "Thor", "IronMan" și "Hulk" își scot pistoale de la spate, rămânând în gardă și cu urechile ciulite. Se aude altă bubuitură, acum mult mai puternică, ce mă face să tresar și să mă încordez. Cei trei își îndreaptă pistoalele spre tavanul înalt și întunecat. Încerc să mă uit și eu în sus, dar cureaua din jurul gâtului și masa nu-mi permiteau.

Închid ochii câteva secunde și-i deschid când aud țipetele celor trei bărbați. Pistoalele erau agățate de o pânză de păianjen de tavan. Inima îmi bate cu putere acum și nu știam ce să simt: bucurie că în sfârșit a venit sau nervozitate!? Spider-Man aterizează pe podea într-o fandare perfectă, ridicându-se în secunda următoare. Se duce glonț spre "Thor", trăgându-i un pumn în mască atât de puternic încât în trimite în partea cealaltă a depozitului, iar bărbatul rămâne nemișcat pe podea. Trage cu pânză spre "Hulk", trăgându-l spre el, lovindu-l cu pictorul în stomac de-l ridică în aer, apoi îi trage un pumn, trimițându-l lângă "Thor". "IronMan" era rapid, adica, supra-uman de rapid. Îl lovește după ceafa pe Spider-Man cu o țeavă pe care o rupsese de la o mașinărie nefuncțională.

La următoarea lovitură, Spider-Man îi prinde țeava și îl prinde cu pânze care cred că îl electrocutează. Îmi venea să țip "Na! Să vezi și tu cum se simte!", dar eram prea amorțită că să deschid gura. Abia eram în stare să urmăresc ce se întâmplă în jurul meu. Îmi mișcam ochii atât de repede încât totul începuse să se învârtă cu mine! Spider-Man îl prinde de umeri și de pantaloni, ridicându-l deasupra capului, apoi îl aruncă cât colo ca și cum ar arunca un sac de gunoi. Îi prinde pe toți într-un cocon de pânză și-i leagă de un stâlp de susținere.

Aleargă spre mine, dar încep să pierd firul. Simt cum gleznele îmi sunt desfăcute din curele, la fel și coapsele. Trage de cureaua de la gât și mi-o rupe. Îmi simțeam capul ca de plumb de aceea mi-l las în jos, trăgând aer pe gura cu greu. Când cureaua de la talie e ruptă și nimic nu mă mai susținea pe masa de metal verticală, îi cad în brațe. Mă ia pe sus, strigându-mi numele și bătându-mă peste obraji. Murmur ceva ce nici macar eu nu înțeleg și mă ia pe sus. În doar câteva secunde, lumina artificială e înlocuită de întuneric, iar căldura din depozit e înlocuită de frigul nopții și de vântul subțire de toamnă. Ating cu fundul o suprafață rece și tare. Mă uit în jur realizez că sunt pe un acoperiș, cu Spider-Man lângă mine. Ridic mâna, punându-mi-o pe pieptul său. Îl împing de lângă mine, începând să plâng.

-E doar vina ta...

Murmur, chinuindu-mă să mă ridic. Încremenește cu mâna ridicată spre mine. Reușesc să mă pun turcește și-mi masez tâmplele.