Spider's Love Story

8. Benzi desenate

Creionul trasa linii fine pe foaie, în timp ce alte imagini îmi apăreau în minte. Mai nou, creearea benzilor desenate a devenit singurul lucru care mă liniștește. Mâine e procesul tatei și am de gând să spun tot ce am ținut în mine în anii ăștia.

Oftez și mă întind când termin de desenat masca lui Spidey. Zâmbesc mândră de rezultat și-mi ațintesc privirea pe toate celelalte desene cu el din cameră. Aveam și poze, le-am găsit pe net, făcute de oamenii care au asistat la salvările sale. Cineva îl prinsese chiar din față, stând în picioare. Poza asta am scos-o în mărime naturală.. E adevărat că nu știu ce înălțime are el cu adevărat, dar mi-am imaginat că are in jur de 1,75, așa ca, un Spider-Man de un metru 75 e acum pe unul dintre pereții mei. Mama zice că am înnebunit. Doar ea știe de pozele și desenele și tot ce are legătură cu el din camera mea.

Fie vorba, îmi e o frică de păianjeni de nu mai pot, la fel și de șerpi și gandaci. Dar îl iubesc pe Spider-Man și niciodată nu l-aș putea urî.

Nici Peter nu știe cum arată camera mea acum. Nu vreau să mă creadă o ciudată obsedată. În plus, îmi e teamă că s-ar despărți de mine... Și nu-mi pot imagina asta... Îl iubesc enorm... Deși trebuie să recunosc că se comportă ciudat. Mereu pleacă în cele mai neașteptate momente, sau întârzie, sau amână...

Mă gândesc că poate îl plictisesc câteodată.. Îmi e frică. Nu vreau să îl pierd. Pentru că dacă ne vom despărți, nu vom mai ține legătura, nici ca prieteni. Nu știu ce se întâmplă cu el... Niciodată nu m-am gândit că m-ar înșela. Acum e prima dată când mă gândesc la așa ceva și sigur va fi și ultima. Peter nu mi-ar face așa ceva. Mi-ar spune dacă nu m-ar mai iubi. Sper să nu se întâmple asta niciodată, dar orice e posibil.

Îmi șterg obrajii cu dosul palmei, pentru că de fiecare dată când mă gândesc că eu și cu Peter ne despărțim, încep să plâng. În geam se aud bătăi surde din cauza muzicii de pe fundal. Îmi întorc privirea ca să văd un păr ciocolatiu și cârlionțat, bătut ușor de vânt. Inima începe să-mi bată cu putere în piept și deschid geamul.

-Peter! Hei.. Ce.. Ce faci aici?

-Nu am voie să văd dacă iubita mea e bine?

Roșesc și îl împing de umeri, înapoi pe geam. Începe să râdă, dar se oprește brusc, pe chip citindu-i-se îngrijorarea.

-Ai plâns? De ce?

-Nimic.. Doar m-am lăsat acaparată de gânduri negative. E în regulă.

Îl împing și mai tare, dar uit mereu că e mult mai puternic decât pare a fi.

-De ce încerci să mă dai afară?

-Eu.. Doar...

Privește prin cameră pe deasupra capului meu. Închid ochii și-mi las mâinile pe lângă corp.

-Toată camera ta... E plină cu.. Spider-Man?

Nu vreau să-l privesc, dar tot o fac. Obrajii săi sunt roșii și acum intră cu totul în camera mea. Eu roșesc și mai tare.

-Da..

Murmur, masându-mi ceafa stânjenită. Peter se uită la poza uriașă cu Spidey în care purta noul său costum. De câteva luni are costumul asta și pur și simplu îmi mă holbez minute în şir la el și mă minunez cât de superb e. De multe ori mă trezesc vorbindu-i despre una alta.. E ca și cum aș scrie într-un jurnal, dar nu există vreun risc ca cineva să afle ce simt, pentru că un jurnal l-aş putea pierde sau cineva mi l-ar lua şi ar afla totul. Aşa, vorbind liber unui poster... Câteodată mă gândesc că poate am înnebunit...

Așteptam cu inima în dinți în timp ce Peter își plimba ochii de la o poză la alta, de la desen la desen, până când dă de benzile mele desenate.

Cea pe care o desenam acum, ilustra cum Spider-Man m-a salvat. În alte benzi desenate îmi las mintea să se joace și să zburde liber. Îl desenez luptându-se cu răufăcători periculoși, câteodată îl desenez fiind împreună cu o fată, acea fată fiind eu, dar arată un pic diferit în desen: brunetă, mult mai înaltă, cu forme voluptoase şi ochi albaştrii, jucăuşi Se numește Gwendolyn, pentru că mereu mi-a plăcut acest nume, și e iubita lui. L-am desenat o singură dată fără mască, și când am terminat, am realizat cât de mult l-am făcut să semene cu Peter.

-Asta... Toate acestea... Sunt superbe!

-Serios?!

Rămân surprinsă, iar Pete ia desenele mele și se așează pe pat, bătând cu mâna pe locul de lângă el.

-Povestește-mi despre ele. Care e povestea din spatele fiecărui desen?

Îmi zâmbește larg cu ochii strălucitori și nu-mi pot opri extazul. Începe să răsfoiască printre foi până când dă de desenul cu el ca Spider-Man. Se încordează, la fel și eu.

-Ce e asta?

Mă fac ca racul la față; mă bâlbâi încercând să-mi găsesc cuvintele.

-Ei bine.. Desenam și voiam să fie fără mască, știi? Și când am terminat am realizat că seamănă cu tine.. Probabil că mă gândeam cum ne-ai salvat pe mine și mama de Richard în acea zi și... Nu te supăra, te rog..

Îmi pun palmele pe antebrațul lui, privindu-l rugător și cu teamă. Se relaxează ușor-ușor și-și trece mâna prin păr.

-Mi se pare drăguț că mă vezi ca pe un erou.

Expir ușurată, strângăndu-i mâna.

-Spidey e eroul meu preferat. Iar tu ești persoana mea preferată din întreaga lume. În plus, îmi e ușor să mi te imaginez ca pe un erou. Ești un erou pentru mine.

-Pheobe?

-Da?

-Te iubesc!

Își pune palmele pe obrajii mei și-și lipește buzele de ale mele. Îmi pun mâinile pe după gâtul sau, răspunzându-i la sărutul dulce.

-Te iubesc, Peter Parker!

Îmi presez buzele pe fruntea sa.

-Ai putea să mă mai desenezi așa? Mă prinde bine noul costum al lui Spider-Man.

Zâmbește amuzat, făcându-mă să râd.

-Orice pentru tine.

Mă trage în poala sa și mă fac mică în brațele sale. Îl sărut pe obraz, începând să-i povestesc fiecare imagine desenată.