Spider's Love Story

15. Eroina mea

Îmi pare rău că nu postez regulat, așa cum ar fi normal, dar credeți-mă, dacă aș face-o, nu s-ar alege nimic de cartea asta. Plus că... nu sunt organizată și școala mă omoară.

Știu că am zis într-un comentariu al capitolului trecut că acest capitol va fi nu știu cum și nu știu cum, dar am vrut neapărat să cunoașteți acest personaj :)) Așa că spuneți ce credeți despre această familie, ar însemna enorm.

Probabil că în 16 voi intra în pâinea pâinii, nu dau detalii :))

Bucurați-vă de capitol și nu uitați de voturi și păreri. Va iubesc și vă mulțumesc pentru tot suportul acordat. Mă faceți să mă simt specială ❤

(P.s. Vă rog să treceți cu vederea peste greșelile gramaticale si de exprimare, daca sunt. E cam ora unu jumate noaptea și îmi cad ochii în gură de somn, dar am vrut neapărat sa scriu si sa postez)

* * *
* *
*
* *
* * *

Deschid uşa apartamentului, aruncându-mi teneșii şi ghiozdanul într-un colț al holului. Țopăi până la bucătărie acolo unde se afla mama, care gătea o tocăniță. Îmi înfășor brațele în jurul umerilor ei micuți și o sărut apăsat pe obraz, chicotind.

-Oho, scumpo. Ce e cu veselia asta peste măsuri? Nu te-am mai văzut radiind așa de două săptămâni!

-Flash, îl știi pe Flash, m-a invitat la bal! Și eu care credeam că o să stau ca ultima tristă acasă!

Râd, făcând o piruetă. Mama zâmbește. Avea un zâmbet ușor strâmb, dar mare, străjuit de niște buze fine, nici cărnoase, dar nici subțiri. Obrajii îi avea mai mereu îmbujorați. Era cu câțiva centimetri mai scundă decât mine. Asta se datora și faptului că nu mergea perfect drept: cu umerii trași în spate. Umerii îi avea un pic aduși în față, iar bazinul era ușor arcuit, datorită durerii sale aproape permanente de spate deoarece stătea foarte mult aplecată. Părul și-l ține mereu prins într-un coc neglijent, strâns în vârful capului. De când mă știu așa l-a avut. Acum a început să îi mai apară fire albe, dar încă are acea strălucire brun-arămie. Ochii îi sunt mari și albaștrii, plini de iubire și de griji.

Are două joburi: de luni până vineri lucrează la un restaurant modest, micuț, dar drăguț. Este chelneriță. Restaurantul e deschis de la ora șase dimineața până la ora două noaptea. De la unu noaptea până la două noaptea, bucătarul stă și gătește din resturile de peste zi mâncare pentru nevoiașii din zonă, și o dă de pomană. Se zice că tatăl proprietarului a trăit pe străzi câțiva ani și de aceea domnul Bingleish le dă oamenilor străzii mâncare. Nici eu, și nici mama, nu știm dacă e sau nu așa, pentru că mamei nu-i place barfa. Sâmbăta și duminica lucrează ca menajeră la o femeie singură și bătrână, dar care are o mulțime de bani datorită firmei răposatului ei soț. Mama mereu îmi aduce fursecuri făcute de doamna Miriam. E o doamnă dulce și bună.

În puținul timp liber pe care îl are, de când am scapat de tata, a început să ia lecții de croitorie. De mică își dorea să creeze rochii pentru evenimente importante. De la ea am moștenit talentul la desen, are într-o cutie, pusă deasupra dulapului schițe cu rochii atât de frumoase... Le are acolo din perioada când tata locuia cu noi. Dacă le-ar fi prins le-ar fi aruncat.

În cutia aia sunt și multe desene de ale mele, deoarece, când tata venea beat acasă, și era nervos, venea la mine și îmi lua blocurile de desen, caietele cu temele pentru scoala, poantele.. Totul... Și le arunca pe fereastră.. Și dacă eu sau mama mergeam după ele începea să urle și chiar să dea în noi. Noaptea ieșeam pe geamul camerei mele pe scara de incendiu și coboram ca să mi le strâng.. dar de multe ori ori ploua, ori batea vântul și foile zburau, ori câinii sau oamenii străzii îmi luau poantele și caietele.

Am avut o viață grea alături de acel bărbat, grea și plină de coșmaruri, dar mama era mereu acolo, ca un scut pentru rele. Mă proteja și mă iubea. Îmi oferea chiar și iubirea pe care trebuia să mi-o dea tata. De multe ori fugeam în noapte, mai mult dezbrăcate, decât îmbrăcate, ca să scăpăm de el. Mergeam la May și Peter... Ei au fost acolo mereu..

-Și? Te-ai hotărât ce rochie îți dorești?

-Mhm.. Vreau o rochie făcută de tine. Făcută de amândouă!

Lasă lingura de lemn de-o parte, întorcându-se spre mine. Era uimită de dorința mea. Râd, luând un măr din fructieră. Îmi doresc o rochie specială, și cea mai frumoasă rochie ar fi una făcută de mama.

Încă ne era greu cu banii. Tata acumulase extrem de multe datorii la o groază de baruri. S-a împrumutat la zeci de persoane care acum vin si bat la ușa noastră ca să le dam banii, și nu sunt niște persoane mai de Doamne-Ajută, sunt dubioase și inspiră pericol. Aveam datorii și la bancă și o groază de facturi neplătite, plus restanțe. Dar, în curând se vor termina, mama muncește din greu, eu nu mai merg la dansuri și nu mai iau bani la școală. Bine, banii de școală nu erau așa mulți, dar orice bănuț pus de-o parte era binevenit. Poate că după ce ne vom reveni mă voi reapuca de balet.

Mama m-a întrebat de 100 de ori în aceste două săptămâni dacă sunt sigură cu privință la hotărârea mea cu baletul. Știa cât de mult îmi doream să dansez de Craciun, fiind pentru prima dată balerina principală într-un spectacol.

-E în regulă, scumpo, am niște bani puși de-o parte pentru o rochie....

-Nu, nu.. Îmi doresc o rochie la care să luăm amândouă parte. Ar fi cea mai frumoasă rochie de la tot balul, cel puțin pentru mine.

Mă îmbrățișează strâns, eu răspunzându-i în același fel. Mama e eroina mea. A fost mereu lângă mine, mi-a luminat fiecare pas prin infinitul ăsta întunecat și plin de monștrii care e lumea. Renunța la bucata ei ca să am eu, spunând că dacă mănânc eu, se îngrașă ea, apoi mă săruta pe frunte și mă ținea în brațe. Rar o vedeam că plânge. Se ținea tare pentru mine.

Îmi zicea că în fiecare fată e o prințesă, și că, din când în când, una dintre acele prințese, era o prințesă războinică, puternică ca un munte! Nimic nu o dărâmă și nimic nu îi stă în cale. Mi-a zis ca eu sunt o asemenea prințesă, că așa trebuie să fiu. Și sunt, dar am și eu momentele mele de slăbiciune, ca orice om.

M-a învățat tot ce e mai bun pe lume. De aceea niciodată nu o să îi pot mulțumi cu adevărat. Niciun gest și niciun cuvânt din lume ne ar putea exprima mulțumirea și iubirea pe care le port în inimă pentru ea.

-Ar fi foarte frumos, scumpo. Mulțumesc că îmi dai oportunitatea asta. O să îți fac cea mai frumoasă rochie, sau cel puțin o să încerc!

-Te iubesc, mami.

-Și mama te iubește mult, puiule! Foarte mult!