Spider's Love Story

25. Exercițiu

-Şi? Cum a fost cu vulpea?

-Shh, Ned!

Îmi las capul în jos. Ned a pus totul cap la cap și știe că eu sunt Azeria. Mi-a promis că nu îi spune nimic lui Peter. Îmi pare rău că îl pun în asemenea situație.. E între mine și cel mai bun prieten al său și știu că urăște să îl mintă pe Peter.

Peter. Inima îmi sare o bătaie. Nu am dormit toată noaptea. M-am gândit doar la amintirile lui Peter, la el.. La noi... Eram în pauza de masă. Ned și Peter erau la două mese distanță de mine, în spatele meu. Flash era lângă mine și îmi povestea de noul joc pe care l-a luat. Nu îl bag în seamă. Voiam să aud ce zice Peter.

-A fost.. Ciudat... Nu a știut că totul a fost un test. 'Seful' mi-a zis că vrea să vadă cum se descurcă într-o echipă. Și s-a descurcat excelent! A fost... Uimitoare! Și tot ce putea face!? Miraculos! E un pic reticentă totuși. Nu cred că are destulă încredere în mine. Voiam să îi zic "hei sunt eu, partenerul tău!", dar nici nu a vrut să audă.

-Poate că fiind prima dată, era prea nervoasă ca să se mai gândească la legat prietenii?

Zâmbesc slab. Ned e așa dulce încercând să îmi ia apărarea...

-Asta am zis și eu. Dar când și-a dat seama că e un test.. Era rănită. Și cred că a... încercat să îmi citească gândurile, sau cam așa ceva...

Șoptește ultima parte. Îmi las capul pe masă scoțând câte  un "aham" și un "serios?" din când în când spre Flash. Dacă m-ar întreba acum ceva din ce a zis nu aș știi să îi zic nimic. În momentul ăsta prezența sa mă super irită. Probabil pentru că am aflat că m-a mințit în legătură cu florile alea?

-Cum?!

-A fost ciudat.. Știam că poate face asta. Șeful mi-a zis. Nu prea înțeleg de ce în momentul în care a vrut să facă asta, toate amintirile mele cu... cu Pheobe.. de când cu balul... Mi-au revenit în minte și... Când s-a îndepărtat de mine era derutată.. Apoi și-a luat zborul...

-Nu ai zis tu că încă nu își poate controla toate puterile?

-Ba da.. Dar de ce fix amintirile alea?

-Poate că alea sunt cele mai puternice, care te-au marcat cumva...?

-Da.. Poate că ai dreptate... Aproape zilnic mă gândesc la... tot... Și.. Și idiotul de.. de Flash.. cum stă acolo lângă ea și dă din gură.. Are.. Are tupeul să își pună mana peste a ei!

Îmi ridic capul și Flash chiar avea mâna peste a mea. Îmi zâmbește. Eram așa prinsă în conversația lor și în gânduri că nici nu am realizat.

-Bee, ești bine? Te-am întrebat dacă ai vrea să vii la mine mai pe seară?

Îmi iau mâna de sub a lui și zâmbesc strâmb. S-o crezi tu...

-Scuze, Flash. Sunt obosită. Nu am putut dormi toată noaptea... Chiar nu pot veni azi. Ar.. Ar trebui să.. Să plec.. Ne vedem!

Îmi iau ghiozdanul și mă îndrept spre ieșire. Puțin aer curat nu mi-ar strica. Trebuie doar să îmi iau gândul de la seara trecută. Să nu mă mai gândesc la Peter.

Până la urmă de ce m-am supărat? Domnul Stark are tot dreptul să ma testeze, corect? Voia doar să vadă cât de capabilă sunt să lucrez în echipă cu cineva, iar după spusele lui Peter, m-am descurcat foarte bine. Ar trebui doar să îmi exersez puterile. Natasha nu a acceptat să îi intru în mine după ultima dată, care a fost și prima.. Și nici măcar nu am vrut să îi intru în minte. Doar am atins-o pe umăr și am văzut-o pe Natasha tânără, fiind pe o masă cu rotile, totul era cam blurat, dar era vizibil.

Era îngândurată şi voiam să ştiu ce o macină, dar nu era treaba mea, aşa că nu am întrebat, doar am atins-o pe umăr, arătându-i că nu e singură şi s-a întamplat. Mi-am dat seama că erau amintirile ei când s-a îndepărtat de mine si i-am zis ce am văzut.

Am mai încercat o singură dată, cu domnul Stark. Era curios și de data asta mi-am pus degetele pe fruntea lui. Atunci am vazut imagini clare, plus, am putut să îi simt și emoțiile pe care le-a simțit în acea amintire. Era în armura sa, era nervos, confuz, terifiat, trădat şi îşi dorea să omoare bărbatul din fața sa, Bucky Barnes. Se gândea la parinții lui, mai alea la mama sa.

El s-a îndepartat. Era trist şi a plecat din încăpere. M-am simțit îngrozitor. I-am cerut doamnei Potts scuze peste scuze, i-am spus că nu ştiu cum să controlez puterea asta şi că nu am vrut să intru aşa adânc în mintea sa. Încă mă simt prost pentru asta. Pe mama refuz să îmi folosesc puterile. Aşa că nu am pe cine să 'exersez'.

Noaptea ies pe acoperişul blocului, echipată atât cu costumul cât și cu perne, veioze, papițoaie împăiate, doar ca să îmi exersez telechinezia. Când nu pot ieși afară doar mă încui în cameră, trag perdelele și exersez cu un puzzle de 10 piese. Acum îl fac în câteva secunde. Aveam de gând să iau altul cu mai multe piese.

Oftez, punându-mă pe o bancă la soare. Ce aș putea face?

-Hei, Pheobe!

-Hei.. Hei, Ned..

-Am auzit că te-ai descurcat de minune cu dronele alea. Peter a fost lăsat fără cuvinte!

-Da.. Îmi imaginez!

-Ce s-a întâmplat?

-Nimic!

-Nu mă lua cu "nimic", Steward! Se vede că nu ești bine. Cum te pot ajuta?

Oftez iar, punându-mi bărbia în palme, uitându-mă la Peter și la MJ care vorbeau lângă ușa liceului care dă în curtea interioară.

-Am dat-o în bară rău de tot cu "cititul gândurilor". Și nu știu ce să fac! Am reușit să învăț cum să îmi controlez toate celelalte puteri. Nu le controlez în totalitate, dar am facut progrese vizibile!

-Nu ai dat-o în bară. Nu te-ai concentrat destul, erai tristă că domnul S nu ți-a zis că e de fapt un test.

-Da.. Poate că ai dreptate...

-Uite, încearcă acum cu mine! Spune-mi, ce am mâncat azi dimineață!

Își întinde mâna spre mine. Mă dau mai în spate, dând din cap.

-Nu! Dacă aflu ceva ce nu ai vrea să se afle!? Nu vreau asta!

-Haide! Știu că poți!

Dacă atunci cu Natasha, amintirea era mai ștearsă când am luat-o de mână, poate că dacă îl iau și pe el tot de mână nu o să văd atât de multe, nu?

Îi iau palmele în ale mele, închizându-mi ochii. Micul dejun, micul dejun, micul dejun,  ce a mâncat la micul dejun?

Era un pic cam întunecată imaginea. Ned se plimba prin apartamentul său. Mă încrunt, încercând să mă gandesc la micul dejun. Deschide frigiderul și își ia o farfurie cu paste pe care o bagă la microunde și o cutie de suc de mere din care bea direct.

-Ai mâncat paste?!

-Am mâncat ieri-noapte, dar hei, e o amintire în care mâncam, deci ești pe aproape!

Râde, în timp ce mă împunge ușor în umăr cu pumnul. Râd și eu.

-Mersi, Ned. Ești incredibil, știai?

-Te pot ajuta dacă ai nevoie. Dacă vrei să îți exersezi puterile sunt aici!