Spider's Love Story

22. Amenințare și istorisire.

-Hei, Pheobe, vino să stai lângă mine! E un loc liber!

Îi fac cu mâna lui Flash și-i zâmbesc cu recunoștință. Îmi iau tava cu mâncare, îndreptându-mă spre masa sa. Le fac timid cu mâna coechipierilor săi, așezându-mă lângă Flash.

Flash nu e atât de rău pe cât credeam eu înainte. S-a dovedit a fi un prieten adevărat și chiar interesant! De multe ori am mers la el acasă. M-a învățat cum să mă joc pe consolă, ascultăm muzică. Îmi pare rău totuși pentru el.. Are totul, doar atenția părinților lui... M-am gândit de multe ori și mereu am ajuns la concluzia că poate de aia e așa rău cu alți copii la școală.

-Albinuță azi, eu și echipa mergem la film la 5. Ți-ar plăcea să vii cu noi.. Cu mine?

Mă opresc cu furculița plină de salată la jumătatea drumului spre buzele mele întredeschise.

-Flash, ar fi super.. Dar chiar nu pot.. Am antrenamente de la 4 jumătate. Îmi pare sincer rău..

Și chiar nu mint. Ar fi fost frumos să merg. În ultimul timp nu am avut timp mai de nimic. Mereu am fost ocupată cu antrenamentele. Și când nu am antrenamente, mă ocup de teme, proiecte și rapoarte. Şi cele din urmă au legătură cu antrenamentele. E obositor, dar îmi place ce fac.

Îmi las furculița jos. Îmi pierise pofta de mâncare.. Flash mereu vine când îl chem să facem ceva distractiv, sau când am nevoie să înțeleg temele cu care rămân din când în când în urmă. Urăsc că nu îi pot întoarce favoarea.

Îmi zâmbește ușor și își pune brațul pe după umerii mei.

-E în regulă, Albinuță.

Râde, sărutându-mă pe obraz. Îmi dau ochii peste cap spre el.

-De ce îmi tot spui așa, nu înțeleg...

-Muncești din greu, exact ca o albină, îi ajuți pe alții la fel cum o albină ajută florile... Ești dulce..

-Flash, eu...

Un fior îmi străbate tot corpul și stomacul mi se înnoadă, urechile vâjâindu-mi. Ceva se va întâmpla. Scanez încăperea, dându-i brațul lui Flash la o parte. Nathaniel, un biet băiat caruia i-au fost omorâți părinții de curând, se ridică de la locul său, venind spre noi. El e.. Va face ceva... Simt asta, știu...

-Hei, Natont! Hah..

-Flash! Pentru Dumnezeu, taci!

Mă ridic ușor, fără să-l pierd din priviri, ocolind masa cu pași calculați.

-Nathaniel, ești OK?

Începe să râdă, mici lacrimi formându-i-se în colțul ochilor.

-Dacă sunt OK? Desigur, de ce n-aș fi?! Doar că m-am săturat de atâta fericire și nepăsare! Și o voi termina chiar acum, începând cu cel mai mare nerod dintre toți, Thompson!

Vorbește printre dinți, ducându-și mâna la spate, de unde scoate un pistol pe care-l îndreaptă spre Flash. Se aud țipete, îl aud pe Peter spunându-le cât mai multor persoane să iasă, îl aud țipându-mi numele, dar nu-l bag în seamă. Doar mă pun în bătaia pistolului, acoperindu-l pe Flash.

-Nathaniel, pune-l jos.

Vorbesc calm, făcând un pas spre el. Începe să tremure. Ochii îi sunt roșii. Probabil droguri. Simt şi un miros vag de alcool.

-Înțeleg cum te simți, Nathaniel, dar nu trebuie să faci asta!

Fac încă un pas.

-NU ȘTII NIMIC!