Spider's Love Story

2. Un erou

Azi dimineață am crezut că am visat totul, dar când mi-am trecut mâna prin păr am simțit bandajul de pe tâmplă. Am ieșit repede din spital pentru că nu aveam nimic grav, doar o mică lovitură la cap care nu-mi facea vreun rău. Am luat un taxi până acasă și am intrat în dormitor pe scara de incendiu de frică să nu dau nas în nas cu tata...

Se pare că tipul acela m-a salvat de la moarte și m-a dus până la spital.. Dimineață la micul de jun am văzut la știri daunele în urma exploziei. Hoții nu au reușit să fure nimic, polițiștii i-au prins doar pentru că erau legați de un stâlp cu un fel de pânză de păianjen, cel puțin așa au zis cei de la știri. Nu am fost prea atentă la ce ziceau cât am fost atentă la imaginile ce se derulau pe ecran. Clădirea din fericire era una pentru birouri, iar la ora aceea nimeni nu se afla în înăuntru. E distrus tot parterul, abia se mai ține în picioare, și nimeni nu are voie in apropiere. Celelalte cladiri din vecinătate prezintă daune grave iar toată intersecția a fost închisă până când totul se va remedia.

Abia m-am putut concentra la ore. Doar Peter a observat tăietura ce o aveam pe tâmpla stângă, dar i-am zis că m-am lovit la antrenamente. Acum e pauza de prânz și stau cu un bloc de desen în brațe și încerc să îl desenez pe tipul ce m-a salvat. Aş vrea să știu cum îl cheamă, să îl întâlnesc și să-i mulțumesc pentru că mi-a salvat viața! E un erou!

-Pământul către Pheobe, aici comandat Peter Parker. Recepție, Pheobe, recepție!

Îmi dau ochii peste cap și pun blocul de desen pe masă, uitându-mă la cel mai bun prieten al meu.

-Pe cine desenezi?

Privesc spre schița la care mă chinui de azi dimineață. În fiecare pauză mă apuc de alt desen și nu-mi iese nimic! Asta poate pentru că l-am văzut doar pentru câteva secunde și eram și amețită în mare parte, și era și întuneric, TOCMAI TRECUSEM PRINTR-O EXPLOZIE, PENTRU DUMNEZEU!!

-Habar n-am...

Poate că Peter m-ar putea ajuta. Nu, ce tot zic eu aici... Dar trebuie să recunosc că de când i-am zis ca tăietura o am de la antrenamente, am un gol dureros în stomac din cauza vinovăției... Niciodată nu l-am mințit. Mă simt îngrozitor că am făcut-o acum. Doar că nu am vrut să îl îngrijorez..

Mă uit la Ned. Era ocupat cu o figurină Lego cu unul dintre personajele din filmul Star Wars. Respir adânc și îl trag de mânecă pe Peter ca să se apropie de mine.

-Pete.. Eu.. Azi dimineață am mințit.. Nu am tăietura aia de la antrenamente.. Aseară mă întorceam acasă.. Eram pe strada pe care s-a produs explozia la bancă, știi...

Îi zic uşor ca doar el să audă. Nu puteam să îl privesc, dar mă uit pentru o secundă la el cât să-i văd fața luând culoarea pământului, apoi a zăpezii.. Acum mă simt și mai groaznic!

-Dar sunt bine! Un băiat m-a salvat înainte de a mi se întâmpla ceva! M-a dus la spital și sunt bine acum! Vorbesc serios! Încercam să-l desenez pe el, dar pur și simplu nu îmi mai amintesc cum arată.. Tot ce am în cap e o imagine blurată și întunecat și...

-Hei, Pheobs, pe cine încerci să desenezi? Ăsta-i Spider-Man cumva?!

Peter continuă să se uite la mine în timp ce Ned se ridică de la locul său ca să se poată întinde peste masă spre desenul meu!

-Spider-Man? Despre cine vorbești?

-Oh, fato, n-ai auzit de Spider-Man?! Se vede că ești cu capul în nori și că nu te uiți la știri și mai ales pe YouTube! Sunt zeci de filmulețe cu el! Aseară el i-a oprit pe spărgătorii de la bancă! Din păcate nu a avut cum sa oprească bomba... Se zice că a fost o femeie pe stradă în momentul când a explodat clădirea și că el a salvat-o, dar nu se știe sigur.

Zâmbesc forțat și nervos. La naiba... Mă uit la Pete care nu-și luase ochii de pe mine, apoi mă trezesc îmbrățișată de el.

-Mă bucur că ești bine, Pheob... Nici nu-mi pot imagina prin ce ai trecut, iar eu...

Se poticneşte în cuvinte. Pentru o secundă am senzatia că plânge, dar apoi când mă îndepărtez de trupul său văd doar că pe chip i se citește îngrijorare pură.

-...Eu dormeam.. Îmi pare rău.. S-a întâmplat imediat după ce m-ai sunat, nu-i așa?

-E în regulă, Pete. Nu aveai de unde să știi! Și sunt bine! Spider-man m-a salvat! E un erou!

-Serios?

Pe chip i se citește surprinderea. Obrajii i se colorează ușor în roz.

-Da!

-Um.. Atunci ar trebui să îi mulțumesc lui pentru că a avut grijă de tine.

Îmi strănge mana în palmele sale și îmi zâmbește strâmb, dar mult mai calm. Îi zâmbesc și eu înapoi. Decid să las desenatul și să mănânc ceva.

Imediat cum ajung acasă trebuie să mă uit la cateva filmulețe cu eroul meu. Apoi poate aş putea să îl desenez.