Spider's Love Story

19. Ce se întâmplă?

A fost greu să o conving pe mama că nu am pățit nimic și că cei care m-au răpit voiau doar o bani. L-a binecuvântat pe Spider-Man continuu de când i-am spus că el m-a adus acasă. E mereu cu ochii pe mine şi nu știu ce să mai zic și să mai fac ca să o asigur că sunt bine. De 4 zile stau doar în camera mea; joi și vineri nu am fost la școală, și sincer, nu aș vrea să mă duc nici săptămâna asta.. Știu că toată școala știe.. Am primit continuu mesaje și apeluri, chiar și vizite când au văzut că nu răspund, dar nu am vrut să văd pe nimeni. Cel mai tare mă doare că Peter a ascuns totul de mine și totuși venea și mă vizita în toiul nopții ca Spider-Man și mi-a luat desenele. L-a pus pe Ned să mi le returneze. Mama crede că nu vreau să depun plângere împotriva celor care m-au rapit pentru că îmi e frică de ei, dar nu îmi e frică, pur și simplu nu știu nimic despre bărbații aceia, plus, sunt deja în închisoare.

Mă durea capul îngrozitor de rău când mi-am deschis ochii. Urechile îmi țiuiau și aveam senzatia că aud și cum se pune praful pe patura cu care eram învelită! Nu pot să focalizez și cred ca mirosul mi-a luat-o razna. Am senzația ca sunt înconjurată de fier, ploaie, canal, ouă prajite și parfumul mamei.

Mă ridic în picioare repede și mă aștept să amețesc din cauza mișcării bruște, dar nu se întâmplă asta. Mă strecor pe vârfuri pe hol ca să ajung la baie. Podeaua scârțâia sub tălpile mele ușor, dar auzeam totul ca bubuiturile unor tunuri. Îmi acopar urechile cu palmele și-mi mușc buzele. Dau ușor drumul la apă și-mi fac pumnul căuș ca să pot lua apă în gură. Nu m-am mai spalat pe dinți sau pe față de o săptămână, înainte să mă machez pentru bal. De când am ajuns acasă am fost o epavă. Singurele dăți când mă dadeam jos din pat și îmi părăseam "peștera" era când nu mă mai puteam ține și trebuia să ajung urgent la baie!

Mă pregătesc cât pot de repede gândindu-mă cu ce să mă îmbrac. Niște jeans negrii și un hanorac negru, gros și cu glugă sună bine, nu? Îmi iau șosetele în picioare, un tricou larg, mototolit și alb din fundul dulapului, jeans negrii simplii cu talie înaltă și hanoracul negru ce era într-un sertar, împăturit. Îmi bag repede în rucsac niște caiete, niște pixuri, telefonul, căștile și bateria externă cu un cablu USB.

Încerc să ignor toate mirosurile ce mă înconjoară. Mă simt ca într-o parfumerie: acum simt un miros, în secunda următoare altul, doar că nu sunt toate frumoase: unele sunt dulci, altele sunt acre; canal, transpirație și mâncare. Nici zgomotele nu le bag în seamă deși am senzația că sunt înconjurată de o mie de boxe, fiecare dintre ele scoțând un alt sunet.

-Pheobe!

Mama ramane cu farfuria cu ouă în mână, privindu-mă uimită. Îi zâmbesc șters și iau un măr din fructieră.

-'Neața, mami.

-Ce faci? Voiam să îți aduc micul de jun și...

-E în regulă.. Nu mănânc, nu mi-e foame. O să îmi iau ceva de la cantină.

O sărut pe obraz și o îmbrățișez. Inima îi bătea cu putere în piept. Mă sărută și ea înapoi.

-Ia-ți umbrela, afara burnițează și s-a anunțat că va începe să plouă și mai tare.

Aprob din cap, băgându-mi picioarele în adidași. Iau umbrela din cuier și-i fac cu mâna mamei. Îmi bag căștile în urechi, dând drumul la muzică, căutând "Umbrella" melodia Rihannei. Îmi agăț umbrela de cureaua rucsacului l, apoi alunec pe balustrăzi până la parter. Când ies din bloc, mirosul de gaze și mâncare e înlocuit de cel de canal pe care îl simțeam când m-am trezit, dar mult mai pronunțat, gaze de eșapament și asfalt us.

Trag adânc aer in piept și-mi las capul pe spate. Stropii mărunți și reci de ploaie îmi ajung pe față și zâmbesc. E revigorător ca după atătea zile în care am stat închisă să fiu în sfârșit afară și să mă bucur de ploaie, de muzică, de vânt, de claxoanele mașinilor, de tot. O iau ușor spre liceu, murmurâd versurile melodiilor, câteodată făcând și câte o piruetă. Îmi venea să râd: nu mai sunt înconjurată de patru pereți.