Spider's Love Story

23. Fără control

După două luni jumate, în sfârșit, mi-a venit o idee pentru capitolul ăsta... Aleluia.. Îmi pare rău rău rău de tot că a durat atât! Chiar îmi pare! Sper să nu fi uitat de mine și de povestea asta și de asemenea sper să vă placă.

* * *
* *
*
* *
* * *

"Vreau să discutam cât mai curând"

Oftez, bătând cu degetele în biletelul lăsat de mama pe blatul mesei. Cred că azi am băgat-o rau de tot în sperieţi.. Toată faza cu Nathaniel, apoi nici nu am sunat-o. I-am trimis doar un mesaj în care i-am zis că sunt bine, că nu are de ce sa fie îngrijorată. M-am îndepărtat de ea în ultimul timp și urăsc asta. Dar îmi e frică să nu pierd controlul și să o rănesc.

Azi puteam greși. Oamenii puteau fi răniți din cauză că mi-am pierdut concentrarea. Chiar și eu puteam fi rănită. Tot ce-mi doresc e ca mama să fie bine. Și încerc tot ce e posibil ca să o protejez. Mă antrenez zilnic cu Natasha și când vin acasă, pe lângă temele pentru școală, încerc să mut tot felul de chestii prin cameră cu ajutorul telechineziei. Încerc să mă perfecționez, dar până acum nu am reușit să mut un obiect, fie el cât de mic, dintr-un capăt în celălalt al camerei. Și asta mă frustrează! Cum aș vrea eu să mă controlez când nu pot muta un pix de pe birou pe pat!? Când sunt nervoasă sau speriată pierd controlul, iar în ultimul timp sunt mereu așa...

Îmi îndrept mâna spre ușa frigiderului, degetele strălucindu-mi turcoaz. Mă bucur când ușa se deschide, iar cu cealaltă mână încerc să fac să leviteze farfuria ce avea o felie de pizza pe ea. Mă întorc ușor cu spatele spre frigider, aplicându-mă în față, astfel încât să îmi pot întinde piciorul în spate și să închid ușa. Stau cu ochii pe farfuria ce era acum deasupra mesei. Dau cu talpa piciorului prin aer, dar nu se lovește de nimic. Mă uit repede spre piciorul care era cu 10 centimetrii mai departe de ușa deschisă. Sar cu un pas mai in spate, închizând ușa, dar fix în acel moment se aude farfuria care se trântește de masă. Din fericire nu era o distanță foarte mare intre ea si blatul mesei...

Oftez și îmi strâng pumnii de nervi. Bag farfuria la mirounde câteva minute. Îmi țin capul în palme, lăsându-mi cu vârful degetelor tâmplele. Trebuie să mă concentrez! La fel cum mă concentram atunci când dansam! Trebuie să fac asta, pentru mine, pentru mama, pentru toți prietenii mei. Sunt un pericol pe toți...

Iau farfuria și mă închid în camera mea. Brusc îmi pierise pofta de mâncare, dar mă silesc să înghit fiecare îmbucătură de pizza. Ar trebui să încep să învăț la chimie pentru testul de săptămâna viitoare, dar e vineri seară și nu am mai avut de mult o seară liberă. Deși mi-aș dori să continui să-mi exersez puterile. Îmi iau un hanorac gros din dulap în timp ce mestec ultima bucată de pizza, îmbrăcându-mă cu el ca să ies afară pe scara de incendiu.

-Pheobe, știu că ești acolo, îți aud pașii... Știu că ești supărată pe mine, dar te rog, vreau să vorbim!

Înlemnesc în mijlocul camerei când îi aud vocea. Nu mă mișc, nu îi răspund și îmi dau seama că îmi țin respirația atunci când plămânii îmi cerșesc aer rece și proaspăt. Ochii mi se umezesc, dar de ce? Nu știu...

-Pheobe... Te rog... Îmi pare rău, OK? E vina mea, știu! Și îmi pare rău! Ar fi trebuit să îți zic! Am crezut că te protejez! Dar am greșit când veneam la tine! Dacă nu făceam asta... Regret... Te rog..

Îmi șterg obrajii și iau o pătură din dulap. Dau draperiile la o parte, putând acum să îl văd pe Spider-Man cu susul în jos și cu mâinile lipite de geamul meu. Își ia mâinile de pe geam și se întoarce ușor cu picioarele în jos. Deschid geamul, pășind peste pervaz pe scara de incendiu.

Peter mă ia în brațe în următoarea secundă. Mă strânge cu putere și mă lupt cu mine însămi acum: vreau să îl strâng în brațe și să las totul să iasă la suprafață, dar asta ar însemna să pierd controlul. I-aș putea face rău, și nu vreau asta. Îmi pironesc ochii pe luminile blocului vecin, mișcându-mi limba.

Mă pot controla! Concentrează-te!

-De ore întregi încerc să dau de tine! Era cât pe ce să o pun pe Karen să îți urmărească telefonul, dar am văzut că lumina de la bucătărie e aprinsă și știu că mama ta lucrează până târziu azi....

Când e agitat vorbește mult. De când îl știu a făcut asta.

-Am fost la antrenamente.

-Unde? Am fost la sala unde te antrenai înainte și nu te-am văzut, Phe!

-Mi-am schimbat antrenorul, la fel și școala. Voiam... Un nou început.

Mă prinde de talie și strâng cu putere plapuma în pumn. Începe să se cațere pe bloc cu mine in brațe până când ajunge deasupra blocului. Îmi ia plapuma din mână, infășurând-o în jurul meu.

-Cea fost în capul tău azi? Te-ai dus la Nathaniel, te-ai pus în bătaia pistolului! Te putea împușca! Te putea omorî! Când ai țipat.... Am crezut că...

Ce puteam să îi zic?! Aveam totul sub control pentru că acum pot să le controlez oamenilor mintea și corpul și dacă nu îmi distrăgeai tu atenția Nathaniel nici macar nu ar fi reușit să apese pe trăgaci?! Nu vreau să afle despre puterile mele. Și așa regretă că am fost răpită din cauza lui. Nu vreau să îi mai pun și altă greutate pe umeri.

-Îmi pare rău, doar că nu am putut sta și să nu fac nimic!

-DOAR PENTRU CĂ NU AI MURIT ÎN ZILELE ALEA NU ÎNSEAMNĂ CĂ EȘTI NEMURITOARE!

Țipă la mine și în momentul ăsta i-aș trage o palmă de nu s-ar m-ai trezi de jos trei zile, dar mă controlez. Trebuie să mă controlez. Respiră adânc, Pheobe!

Inspiră.

1. 2. 3.

Expiră.

1. 2. 3.

-De ce ai venit aici, Parker? Să urli la mine?! Îmi pot purta și singură de grijă de acum! Nu sunt o prințesă care să aibă nevoie de un prinț pe cal alb ca să o apere de balauri. Și categoric... CATEGORIC NU AM NEVOIE DE TINE!

Pierd controlul! Pierd controlul! Mă întorc cu spatele la el, trăgându-mi plapuma mai mult peste față.. Calmează-te.. Calmează-te...

"моя маленькая лиса, soarele apune lent"

Simt cum printre ochii închiși ies raze de lumină și energie, ceea ce mă panichează și mai tare, dar încercam să mi-o imaginez pe Natasha, să îmi imaginez un apus de soare.

-Pheobe.... Iartă-mă.. Nu ar fi trebuit să țip, eu...

Doar că nu puteam...

Peter își pune mâna pe umărul meu. Din fericire rămâne în spate și nu mă poate vedea. Îmi ascund mâinile în plapumă și mă indrept spre ușa care dădea în casa scării.

-Sunt bine, fizic, dacă de asta ai venit. Dar în momentul ăsta, Peter, vreau să fiu singură. Te rog... Te implor... Pleacă... Promit că.. vorbim în altă zi.. Dar acum...

-Phe..

-Pleacă!

Nu mai aștept și o iau la fugă spre ușă. O închid în urma mea și mă rezăm cu spatele de ea. Pătura o sfâșii cu ajutorul puterilor; trebuia să fac ceva ca să scap de toată presiunea ce îmi curgea prin vene.

Sunt fără control...