Spider's Love Story

12. Aș vrea să știu ce se întâmplă

Simt mişcare în jurul meu și încerc să mă strecor printre brațele somnului pentru a-mi putea deschide ploapele grele. Trag aer printre dinți când lumina aia albă enervantă mi se îmbulzește printre gene pentru a mă orbi cu puterea ei.

Până la urmă reușesc să mă trezesc de-a binelea și să mormăi niște înjurături în barbă din cauza durerii ce-mi străbate ambele picioare. Deci, până la urmă, restaurantul, parcul, explozia, nu au fost simple vise. Și atunci îmi amintesc totul, cum Peter a plecat și s-a întors în restaurant, cum Spidey a venit și cum habar nu am dacă iubitul meu e bine..

Mă ridic în fund, strigându-i numele, amețeala punând imediat stăpânire pe mine.

-Hei, hei.. Ușor. E în regulă. E în regulă, scumpo. Nu ți se va întâmpla nimic.

-Huh?

Mă uit derutată în jurul meu, pentru a sesiza că sunt la spital. Cum am.. Cred că Spider-Man sau ceilalți oameni au chemat salvări... Asistenta mă împinge ușor de umeri și mă las pe spate. Începe să îmi zică că nu am nimic grav, că am doar niște vânătăi și că durerile îmi vor dispărea dacă îmi masez mușchii, că îmi va da o prescripție medicală pentru niște calmante și alte chestii din astea, nu am fost prea atentă. Sunt prea disperată ca să dau de Peter. O întreb dacă știe ceva de un baiat, Peter Parker, dacă a fost adus la spital sau... Răspunsul îi e negativ, ceea ce îmi dă o durere de cap. Când ies din salon mă uit după mama, sau.. Oricine.. Dar nu era nimeni cunoscut mie. O iau ușor până în parcarea spitalului, de acolo urcându-mă într-un taxi ce mă duce până în fața blocului meu.

Cu fiecare treaptă ce o urcam, îmi creștea nervozitatea și mi se înmulțeau întrebările în minte. Deschid ușa cu cheia de rezervă ce era pusă în farfurioara ghiveciului alb cu flori pus strategic de către mine printre alte ghivece mai mari, dar maro, de lângă peretele din dreapta ușii.

-Mamă?

Strig, dar nu primesc niciun răspuns și oftez. Ce naiba!? A pocnit careva din degete si toți pe care-i cunoșteam au dispărut?! Intru în bucătărie ca să îmi iau ceva de mâncare din frigider ca să dau de o notiță prinsă cu un magnet:

"Agatha a născut și m-a rugat să îi iau tura, așa că ne vedem mâine după 12 după amiază. Îmi pare rău că nu te-am anunțat mai devreme, scumpo, dar știu că nu răspunzi la telefon la repetiții. Ai cina în frigider, iar pentru maine ți-am lasat bani pe măsuța din sufragerie. Te iubesc, ai grijă de tine. Cu dragoste, Mama Urs. Ps. Nu pierde noaptea, vorbesc serios! Culcă-te devreme."

Oftez și las biletul să îmi cadă din mână. Iau mâncarea ce mi-a pregătit-o mama și o bag în cuptorul cu microunde ca să se încălzească. Între timp, stau cocoșată peste blatul mesei și bat darabana încă plină de nervi.

Nu înțeleg! Nu înțeleg și îmi vine să... să.. URLU!

-Unde mama mă-si a plecat?!

Zic, dând din picior frustrată. Da, e normal să vorbesc singură!

-Mi-a zis "Tot ce contează pentru mine e ca tu să fii fericită! Și mai ales în siguranță! Nu voi lăsa pe nimeni să îți facă vreun rău! Te voi proteja orice ar fi!". M-a protejat pe naiba! M-a scos din restaurant și apoi a dispărut! Din nou! Mereu dispare! Mereu întârzie! Niciodată nu îmi zice ce se întâmplă! Niciodată, dar absolut niciodată, până acum, nu ți-a ascuns ceva, Pheobe! Se comportă atât de ciudat! Dacă are pe altcineva?!

Mă plimb în jurul mesei, cu ochii în lacrimi și pumnii strânși.

-Hai, nu fii așa pesimistă.. Peter nu e așa.. Nu e cu două fețe.. Atunci ce se întâmplă?! Pentru că m-am săturat să tot aștept după el, să tot fiu lăsată baltă și cu ochii în soare! Mă voi duce la el, și vom vorbi, și o vom rezolva, și voi vedea atunci că nu e nimic de care să îmi fac griji! Dar unde naiba era când îl strigam? Și.. Și de ce s-a întors în restaurant? Nici măcar nu știu dacă e bine, sau dacă e la vreun spital! Nu.. Nu avea cum să fie la alt spital, decât la cel la care am fost și eu! Și asistenta mi-a zis că nu știe de niciun Peter Parker care să fi venit aseară... Atunci?!