Iadul unui înger

20. Clown-ul din Wissinoming

Anunțase că avea să patruleze și îl „furase" și pe Collins partenerului său, din cauză că încă nu avea ea însăși unul și îi era urât să meargă singură. Se plimbară puțin pe Harbison Avenue, iar mai apoi, apropiindu-se de zona comercială, o cotiră pe Frankford Avenue, acolo unde Gabrielle știa că dăinuia fast food-ul Burger King.

— Luăm o pauză? Întrebă Collins, care nu obișnuia să facă asta nici dacă Bran, partenerul său, leșina de foame.

— Îhm, aprobă femeia. Moor de foame!

Evident că nu murea, ci doar simțea nevoia să mănânce pentru a-și îneca frustrarea. Doar pentru că îl observase pe Collins că își dorea mai mult să o refuze, atunci adăugă moartea. Bombănind, bărbatul intră cu ea, iar după ce comandară, se așezară la geam.

Lăsându-l să vorbească, Gabrielle se gândea la ale ei, îndesând unul după altul cartofi prăjiți pe care îi înmuia în maioneza căzută din burger. Poate că ar fi trebuit să profite de acest timp să dea o fugă până acasă, să se spele și să nu se mai întoarcă niciodată în Secția de Poliție 15. Putea alege una din sud, la care să fie transferată, pe diverse motive. Cu toate astea, senzația dintre picioare nu o lăsa, pur și simplu, să facă așa o greașeală.

În principal, știa că își imaginase prima dată cu Michael diferit: înconjurați de zâne, poate înveșmântați în rezele lunii pline, alături de o fântână din care se scurgea vin. Și, poate că ar fi fost diferit, dacă nu s-ar fi speriat. De ce Dumnezeului găsise acel moment pentru a-și trece în revistă toate eșecurile sexuale, când ar fi trebuit să se bucure de atingerea lui Mike? Își dorise să fie atinsă așa de el de când învățase ce e aia sex și cum vin copii pe lume. Atunci, de ce mâna lui îi amintise cât de dură putea fi, simțindu-se din nou lovită? Își atinse involuntar falca; nu fusese niciodată conștientă de teama care îi bântuia sufletul atunci când era atinsă prea tare de Kavanaugh. Bătaia pe care o primise de la el, atunci, lăsase cicatrici pe care le descoperea tocmai acum...

Și atunci, cum putea să se bucure de ceva ce începuse atât de frumos, când finalitatea o îngrozea? O mai și dăduse în bară abonimabil, când îl împinsese. Roși, dându-și ochii peste cap. După atâta sex în șapte ani de zile, și tot se simțea virgină în fața lui Mike! Se comportase ca un copil mic, idiot, care nu se poate desprinde de trecut. Îi trecuse prin minte până și Brom, își imaginase și un copil și toate astea pentru că se simțea ca o criminală. Vedea sângele a trei bărbați pe mâinile ei, incluzându-l și pe Harry, ceea ce nu îi dădea pe de-antregul pace. Și poate că ea nu s-ar fi văzut o ucigașă, dacă în seara aia, Michael ar fi crezut-o: Daniel Cumberbatch fusese un accident! De altfel, se vedea prin ochii lui, iar momentan, fiecare avea nevoie să se privească de-adevăratelea.

— La cât mănânci, zâmbi Collins, mă mir că mai ești așa de slabă!

Gabrielle zâmbi. Într-adevăr, slăbise considerabil în ultimul timp și acum realiza că dăduse banii pe mâncare pe care nu avea s-o mănânce. Își îndoi mâna și și-o așeză pe masă, punându-și capul peste ea și privind afară. Cum să mănânce când copilul ei flămânzea? Pe vremea asta, cel mai probabil, ar fi trebuit să nască. Acum, când zăpada se așternea măruntă pe drumuri, ar fi trebuit să conducă până la spital, să sufere și să-și hrănească bebelușul. Oftă și înghiți nodul din gât. Dar, nu merita ea să fie mamă...

După tentativa sa de suicid, Gabrielle căutase multe imagini cu fetuși care urmau să fie avortați, văzuse poziția neobișnuită a copiilor, parcă apărându-se și, stătuse de multe ori singur, întrebându-se dacă bebelușul ei știuse că nu avea să se nască vreodată. Oare el ridicase mâinile în aer, își ascunsese chipul? Avea el mâini? Fusese o ea, cumva? De multe ori se gândise că ăsta era Iadul pentru care fusese lăsată pe acest Pământ, de către Dumnezeu; trebuia să-și ispășească păcatele. Trebuia să îndure miile de întrebări, să se zbată cu sinele care nu își mai dorea să se dea jos din pat, a doua zi. Însă, dacă ăsta era Iadul, de ce îl trăia și Michael cu ea? Mai mult, de ce îi amplifica durerea, iar mai apoi îi îndulcea suferința? De ce se chinuia atât?