Iadul unui înger

37. Dragoste

În dimineața celei de-a doua zi, Maze privea încruntată plicul lăsat de poștaș în cutia din fața casei. Avea o factură?!

Observă suma și își frecă maxilarul, întrebându-se dacă avea și cu ce să o plătească. Pe lângă asta, Maze trebuia să cumpere alimente, trebuia să... trebuia să aibă grijă de ea. Înainte, când Todd se afla în casă, acesta avea întotdeauna buzunarele pline cu bani, fie ei mulți sau puțini, din nenumăratele joburi la care se ducea. Uneori el plătea utilitățile, alteori îi lăsa ei bani ca să le plătească. Dar odată cu dispariția lui, Maze își punea problema întreținireii. Să țină așa o casă mare în condițiile în care era liceană? Trebuia să-și ia un job!

Își frecă tâmplele și oftă. Trebuia să și învețe, să și plătească facturi. Minunat!

Iar asta în condițiile în care nu voia să ajungă pe mâna și la cheremul unchiului său. Nu voia să fie întreținută de Hodge! Chipul i se schimonosi de frică gândind doar că mâinile slinoase ale unchiului matern ar fi putut pune mâna pe ea dacă s-ar fi întâmplat să... ei bine, să afle că era oficial orfană. Dumnezeule mare!

Aproape că sări direct pe geam când auzi bătaia în ușă. Nu se clinti când auzi și soneria, ba chiar încetă să respire. Hodge venise!

De când învățase să memoreze evenimente, Maze știa că fusese abuzată într-un fel sau altul de bărbații din viața mamei. Astfel că, își amintea perfect de primul iubit al mamei care, după ce venise beat acasă când fata avea cinci ani îi mângâiase chipul. Următoarea amintire fu aceea a ceainicului care lovise capul bărbatului și sângele. Mama îl omorâse pe nemernic. Mai apoi, urmase perioada în care stătuse în casa lui Hodge. Cu trei ani mai mare ca mama, Hodge...

Icni speriată de propriile-i gânduri și își masă fruntea, neștiind dacă voia să-și amintească cele întâmplate sau nu. Hotărî că nu și trecu la perioada de fericire, după ce mama și cu ea se mutaseră în căsuța asta. Fusese minunat în lipsa unui bărbat. Ar fi fost și mai minunat dacă Todd Durkee nu și-ar fi făcut niciodată apariția în viața femeii de patruzeci de ani. Mama se atașase imediat de el și, ei bine se căsătoriseră în urmă cu ceva timp. Maze se văzuse din nou cu un bărbat care avea și așa un comportament dubios și deviat. În fiecare noapte se încuia în propria cameră, iar diminețile îl evita pur și simplu pentru că îi vedea privirea pofticioasă. Todd Durkee nu era bărbatul care să stea fără o femeie, iar în momentul de față Maze era disponibilă. Trăise o groază cu frica de a se repeta scenele din casa unchiului Hodge, dar acum nu mai avea de ce să se teamă pentru că Todd dispăruse, iar ea era în sfârșit singură, în pacea casei ei.

Numai că, Maze nu era majoră și mai trebuia să treacă un an până ce va atinge vârsta considerată legală în fața lumii. Alți ani până ce va fi majoră legal. Avea nevoie de un tutore sau de un orfelinat, iar din cele două prefera ultima variantă. Se cutremură - nici opțiunea orfelinatului nu era una extrem de reușită - și așteptă câteva secunde pentru a-și da seama dacă mai bătea cineva în ușa ei.

- Maze? Auzi un glas, așa că se ridică în picioare. Maze? E cineva?

Oftă ușurată și se repezi la ușă pentru a o deschide. Ezită un moment, cât privi pe vizor și observă toate trăsăturile alea frumoase ale lui William Ravenleig, iar apoi se hotărî și dădu drumul soarelui palid pe holul casei.

- Bună! Îi zâmbi fata. Trupul începu să îi tremure când își aminti cât de bine se putea simți palma aia mare pe mâna ei. Fusese pentru prima dată când William îi atinsese mâna, în urmă cu aproape două zile. Mereu îl văzuse pe holurile liceului, iar de fiecare dată îl ignorase. Când intrase în sala de sport arătând ridicol în culorile mult prea vii înghițise în sec. Adevărul fusese acela că îi plăcuse mereu de William. Poate chiar singurul de care îi plăcuse de când reușise să-și dea seama că era diferit de toți masculii pe care îi întâlnise vreodată.