Iadul unui înger

21. Jocuri vinovate

5 ianuarie

„Dragostea noastră prematură a avut acea violență care adesea distruge viețile adulților."

La aceste cuvinte ale lui Vladimir Nabokow din volumul „Lolita" (1), Michael închise cartea, plictisit de protagonistul Humbert și de dorințele sale față de micuța, dar deloc copila, Dolores. Își încrucișă mâinile sub gură și stătu să se gândească, dacă Gabrielle fusese vreodată o lolita (2).

Într-adevăr, dragostea lor fusese prematură, încă de când o zărise pentru prima dată știuse că avea să fie ceva între ei, numai că, spre deosebire de profesorul Humbert, a cărei dragoste – o considera Mike – era pur carnală, pentru el Gabrielle era mai mult decât o bucată neînsemnată de carne. Tocmai acum ce îi bătea în ușă, îi permise să intre și o văzu cum începea să vorbească rapid. Respira greu, semn că alergase pe scări în sus. Iar el nu-și putea dezlipii ochii de pe chipul ei, de pe mișcările și flexațiile degetelor. Nu-i păsa că, prin rândurile de mai sus, recunoscuse dragostea; cele câteva momente din restaurant, apoi altele, trecute, îi dovedeau atât de perfid că dragostea fusese aprinsă în pieptul său de optsprezece ani. Poate că iubirea pentu copila Gabby evoluase, fusese menținută și explodase pentru adulta Gabrielle – o femeie instabilă, suferindă, dar totuși minunată. De ce continua să se chinuie prin comparații la adresa lui și ale lui Humbert, un bărbat de treizeci și șapte de ani, când nu era nimic adevărat acolo?

Era a doua oară în viața lui când citea „Lolita"; prima dată, cartea îl făcuse să ignore fantezia fetei pentru el și iubirea lui pentru ea. A doua oară, însă, îi enumera toate diferențele dintre el – Michael - și Humbert – perversul. Se trezi zâmbind și reveni la realitate când Gabrielle își puse mâinile în șold exasperată.

— Eu vorbesc cu tine aici și tu ce faci? Îl certă.

— Nu eram atent, se scuză, ridicându-se de la birou. Ascult, acum! Zii!

— Este o doamnă aici care vrea să dea o declarație aberantă. Insisită să discute cu șeful. Sunt doar eu, tu, Collins și Bran în toată secția asta, iar baba aia crede că suntem protecția animalelor aici!

Ieși, îndreptându-se spre sala de primire, acolo unde o doamnă extrem de bătrână vorbea ca pentru sine, dând ritmic din cap.

— Tu ia o pauză! Rezolv eu aici.

Gabrielle oftă și se întoarse pe călcâie, urcând obosită treptele până la băi. Îi auziea pe cei doi parteneri – Collins și Bran – râzând și discutând în sala de mese. Tânăra era în tura de noapte, alături de Mike și cei doi ofițeri, și avea să rămână în secție până la opt. Se dezobișnuise de astfel de ture, drept care nu reușise să doarmă dimineața, noaptea suferise de o nouă insomnie, iar acum i se închideau încet, dar sigur, ochii. Rămase pe una dintre toalete, deschizându-și și închizându-și ochii cu degetele; nu reușise să pună geană pe geană de câteva zile – mai exact de când și-o trăsese (așa putea numi incursiunea ei cu Michael) – iar asta pentru că frustrarea și visurile umede nu îi dădeau pace. Corpul ei nu reușise să se delecteze cu ceea ce își dorise de ani întregi, din cauza creierului, iar acum se întâmpla să își dorească să trăiască la intensitate maximă momentul. Pe lângă asta, Michael nu răspundea avansurilor ei sexuale, ceea ce o înnebunea și mai tare, iar în plus dorea – simțea nevoia imperativă – de a ști dacă era, sau nu capabilă de dragoste trupească.

Într-una din nopți stătuse și numărase, notase, cosumase o groază de hârtie inventariindu-și partidele. Fugise după orgasme, fără a-și aminti ultima dată când avusese unul și nu numai cu Brom; fusese prea ocupată ca să își producă singură unul, iar trupul i se săturase de lipsa de emoție cu care soțul ei obișnuia să o dorească. Își amintea frânturi de momente când atinsese apogeul cu parteneri mai răbdători, dar acele memorii erau atât de îndepărtate, încât se temea că uitase cum se simte unul. Ea singură apăsa „butoane" care nu păreau să funcționeze la fel ca pe vremuri și se întreba serios dacă era din cauza vârstei, a steriletului sau a avortului spontan.