Iadul unui înger

34. Clipe domestice

Reacția lui nu o luă deloc prin surpindere. De aceea se îndepărtă după ce lăsă bomba să provoace stricăciunile, încrucișându-și brațele sub sâni. Chipul lui Michael se transforma încet, înțelegând negația ei, refuzul, rușinea. Ofensa – asta era – fu percepută de bărbat când închizând ochii retrăi clipa. Amândoi tresăriră în momentul în care Kevin începu să scoată sunete din patul său, iar numai Gabby rămase privind fix băiețelul.

— Cum adică? Întrebă Mike.

— S-a trezit Kevin, anunță femeia. Se repezi spre el fără a intenționa să schimbe subiectul și îl luă brațe, oftând profund când acesta își încrucișă brațele după gâtul ei.

— Cum adică „nu"?

— Cred că îi e foame. Trebuie să îi dau să mănânce, să îl spăl, să...

— Gabrielle! Michel o prinse de umeri, cu Kevin între ei. Ce naibii vrei să spui prin „nu"?

— Vreau să spun că lui Kevin îi e foame și are nevoie de băiță, îi răspunse femeia, părăsindu-l în dormitorul membrului tânăr al casei.

Coborî în grabă, rugându-se ca dădaca să fii prevăzut talentele sale inexistente în creșterea copiilor și să îi fii lăsat exact ce trebuia să consume băiețelul dimineața. Alerga parcă hăituită de toți demonii din Iad. Trebuia să inspire de câteva ori ca să nu izbucnească în lacrimi. Puse mâna pe biberonul pe care scria: microunde și execută comanda, legănându-l pe Kevin. Bebelușul o simți agitată, de aceea începu și el să se agite, strângându-i părul în pumni și lăsând grimasa să se transforme în lacrimi.

După ce petrecuse câteva clipe digerând informația și reacția femeii, Michael coborî pe urmele ei pentru a vedea o Gabrielle care își stăpânea lacrimile și un Kevin care le elibera cu toată puterea lui.

— Te simte, explică și îl luă el în brațe. Hai, adu biberonul, o îndemnă blând. Testează-l. Așa, o ghidă când ea puse câteva picături pe mână.

— Nu știu cum e! Exclamă și lăsă lacrimile să curgă. Nu știu!

— Hai, gata. Nu te impacienta... Gabrielle. Gabrielle! Uită-te la mine, femeie! Cu o mână îi luă fața și îi cuprinse obrajii pentru a o face atentă. E bine. Totul e bine...

— Nimic nu e bine, Michael...

Kavanaugh decise că laptele era bun, așa că i-l dădu lui Kevin care după ce își trase nasul începu să înghită lacom. Gabrielle urmări procesul arătând la fel de pierdută ca micuțul. Poate că polițistul s-ar fi enervat, însă expresia ei îi dovedea că nu era decizia sa cea pe care i-o comunicase mai devreme. Lăsând biberonul jos își sărută fiul pe obraz și se adresă iubitei lui:

— Hai să îl pregătim pentru zi pe domnișorul ăsta.

— Mike...

— Vorbim, închise calm din ochi.

Iar în timp ce Kevin era spălat și îmbrăcat cu hăinuțe curate, după ce procesul se termină, i-l înmână și îi spuse:

— Îl poți lăsa în sufragerie să se joace. Are milioane de jucării peste tot prin casă. Ea nu părea că voia să plece, așa că Mike o anunță: vin la tine imediat ce ne pregătesc și nouă ceva de mâncat.

Gabrielle nu îl lăsă pe Kevin pe covorul pufos – îi era prea teamă ca acesta să nu răcească, ci se așeză pe canapea, ținându-l pe picioarele sale. Culesese mai devreme o jucărie din coșulețul care aduna o parte din obiectele copilului, iar acum Kevin plimba mașinuța pe mâna Gabriellei. De două ori se întinsese în dorința de a ajunge pe covor, dar Gabrielle îl ținea convinsă că dacă îi va da drumul va muri.