Iadul unui înger

13. Apetitul ei - suferința lui

Cu siguranță că, acela fusese ultimul an petrecut împreună; în fiecare zi, Gabby lua autobuzul spre școală, iar mai apoi, când își luase permisul, se condusese singură la liceu.

Scandalul lui Daniel Cumberbatch se termină la fel de repede pe cât începuse; de altfel, Gabby nu fusese audiată, nu se luaseră probe, dar Luke, extrem de atent, îl asigruase pe Mike că avea să se ocupe de bunul mers al lucrurilor. În fine, Gabrielle nici nu simțise că urma un proces.

Dylan și Philadelphia fură înnebuniți când aflară toate cele relatate, însă nimeni nu o învinui, pur și simplu o consolară, chiar dacă fata își dorea să rămână singură. În ultimul an de liceu ajunsese să se izoleze de toate persoanele, fiind vizibilă suferința. Când se întâmpla să iasă pe stradă și să o vadă venind sau ducându-se undeva, pentru Michael era clar că rămăsese o simplă umbră din Gabby. Asta până la jumătatea semestrului, căci, în noaptea dintre ani, Gabby reveni mult prea țipătoare, zgomotoasă și cu un comportament dubios. Inițial, Dylan crezuse că fata lui se droga, dar apoi, după ce îi făcuse testele, își dăduse seama că era o altă fază a durerii în care se ferecase singură din noaptea morții lui Daniel, despre care nu știa absolut nimic.

Și Michael suferea – se blama zilnic pentru bătaia pe care i-o dăduse, îi părea nespus de rău și simțea nevoia să-și petreacă din nou timpul alături de ea. Într-o noapte de beție, fu sigur că n-avea să supraviețuiască știind-o la o aruncătură de băț de el. Iar el chiar încercase să coasă rănile provocate, dar Gabby refuza orice tratament, ignorându-l. Când credea că soluția era de a nu o mai vedea, vestea cum că Gabby se înscrisese deja la Academia Militară din Camden, îi țiui în urechi ca o rană. Știa că îi spusese să plece, dar nu și intenționase aberațiile acelea. Nici abordarea nu-i prea ieșea; când se postase în fața mașinii ei, aproape că Gabrielle trecuse cu vehiculul peste el. Nimeni nu știa ce o apucase, dar Mike da. Cel mai mult suferea Gabrielle Ravenleigh.

Suferea din cauză că îl împinsese pe Daniel, plângea căci Michael o crezuse o mincinoasă, o durea sufletul pentru că nu putea să anihilleze amintirea buzelor lui peste ale sale. Obișnuia să se trezească în miez de noapte, asudată și având frisoane, chiar dacă afară era foarte cald. Mânca din ce în ce mai puțin, avea cu atât mai puțin interes asupra hainelor. Ca acea perioadă, Gabrielle nu avea să mai expereminteze momente decât peste ani buni, după ce euforia avea să treacă.

Cu toate astea, starea de beatitudine o izbi în primăvara ultimului an de liceu și o purtă spre admiterea la Academie, finalizându-și examenele și dregându-și glasul la urna absolvenților. Până și pe ea o păcălea în unele momente, pentru ca mai apoi, noaptea, să îi amintească – nu era deloc fericită.

La aeroport, privise în toate direcțiile pentru a-i vedea chipul lui Michael, însă asta nu se întâmplă; simțindu-se respins, Kavanaugh își propusese să-și trăiască restul zilelor într-o pace înnebunitoare. Liniștea îl înnebunea, categoric, primul an fiind chinuitor, un adevărat Iad. De asemenea, absența lui Michael o înnebunea grozav și pe Gabby, chiar dacă era în Carolina de Sud, la kilometrii depărtare de el. Credea că îl va uita, dar surpriza incredibilă pe care avea s-o experimenteze în anii petrecuți departe de casă fu aceea că, Michael era ca și sângele său: nu putea să se descotorosească de el.

Până atunci, însă, va exista perioada unui apetit nestăvilit. Nu că se îngrășa domnișoara Ravenleigh! Nu... La un altfel de apetit mă refer.

Academia Militară Camden era foarte aproape de Arrowood; de fapt, Gabrielle o alesese pentru că era cea mai bună din țară și pentru că era foarte departe de Philadelphia. Întreaga Universitate era compusă din mai multe case, clădirea principală fiind școala propriu-zisă, acolo unde studiau. Câmpurile verzi permiteau desfășurarea proprice a exercițiilor, iar casele din zonă erau singura urmă de civiilizație care îi întâmpina pe proaspeții studenți.