Iadul unui înger

32. Închipuiri

Acum aproape zece ani, în Bonners Ferry

Viața – mi se pare – e un șir nesfârșit de întâmplări absurde, care nu au logică, nedrepte și desprinse din minunile biblice în care majoritatea nu credem.

Un om care a fost împușcat, de exemplu, în mână, poate să aibă o constituție atât de fragilă, atât de biologic instabilă, încât să moară de la o simplă rană. Altul, împușcat fiind în cap, poate trăi fără o porțiune din creier o groază de ani, luând din deceniile pe care un copil cel mai probabil le-a pierdut în timpul unei gripe netratate.

Toate aceste miracole ar trebui, mai întâi de toate, să ne facă să ne întrebăm dacă moartea este explicabilă științific sau religios. Timpul tău a venit atunci când ți-ai îndeplinit destinul, când hotărăște, deci, un Creator. Am stat și m-am gândit în multe nopți de ce este uciderea un păcat, iar eu am ajuns la un singur consens a tuturor vocilor ce-mi vuiesc în minte: întrerupem destinul unei persoane. Intervenim, facem pe Dumnezeu, și nu lăsăm ca lucrurile să se petrească, nu permitem timpului să fie afectat pozitiv sau negativ de un individ pe care voluntar sau involuntar l-am omorât.

Gabrielle Ravenleigh se împotrivise de foarte tânără destinului hotărât de Divintate. La patru ani aproape că murise când, jucându-se singură cu mingea prin curtea din Scoția – acolo unde crescuse – se îndepărtase, și o mașină cu turiști aproape că o lovise. Mai apoi, la împlinirea vârstei de opt ani, Gabrielle nu fusese ucisă în momentul în care o răpiseră răufăcători din dorința răzbunării. Glonțul încasat de Michael nu îl ucisese nici pe acesta, dar în momentul întâlnirii unor suflete pereche, Dumnezeu hotărâse un alt curs destinului Gabriellei: o pubertate lipsită de griji și o adolescență în care ar fi trebuit să îi fie profanat trupul virginal de un bărbat prea mare pentru ea, de Daniel Cumberbatch. Iar aceasta nu fusese vrerea Divină, cât fusese consecința naturală a încăpățânării și lipsei de judecată a tinerei.

Dacă Gabby ar fi fost violată de Daniel atunci, pe malul înzăpezit al râului din Bonners Ferry, ar fi rămas însărcinată și ar fi fost obligată să abandoneze visul Academiei, cel puțin pentru un timp. Michael n-ar fi încetat niciodată să o iubească în tăcere, dar nu s-ar mai fi căsătorit cu Emmeline, iar imediat după nașterea unui copil sănătos, care avea să fie botezat Kevin, Gabby ar fi găsit refugiu în alcool. Traumele – din câte s-a putut vedea – nu sunt deloc suportate de Gabrielle, așa că în scurt timp, zărind chipul violatorului său pe al copilului, s-ar fi sinucis, abia după ce ar fi strâns copilul de gât când plângea prea tare, într-o noapte cu furtună. Sunt numeroase scenariile morții sau a vieții lui Michael fără existența lui Gabrielle, însă mie îmi place să cred că acesta ar fi ales refugiul monahal în locul ștreangului unde, probabil, ar fi avut să-l întâlnească pe Andrew. Preotul n-ar fi murit, atunci, și nici Daniel.

De moarte a fugit Gabrielle toată viața sa – fără să-și dea seama de asta -, așa că uite-o acum, împingându-l cu o forță supranaturală pe Daniel în râu. Gheața subțire s-a spart, trupul s-a scufundat în apa rece, victima nu știe să înoate. Se ridică parcă mort la suprafața lacului, privind spre lună, cu ploapele acoperindu-i ochii. Uite-l pe Michael venind și uite încăierarea. Iar Daniel aude tot.

Cu prețul vieții sale, Gabrielle s-a împotrivit unui destin care-i hărăzea oricum moartea. A fost mai puternică decât așteptările îngerilor, a luptat și a schimbat soarta. Se poate spune că atunci fiecare și-a dovedit dragostea față de celălalt, căci, chiar dacă Mike a lovit-o, să nu uităm că drumul spre Iad e pavat cu intenții bune; n-a făcut-o de plăcere, ci ca necesitate, trebuință. Atunci, poate că Dumnezeu s-a îndurat de dragostea lor, a zâmbit din Ceruri, și a continuat să privească din înaltul misterios la cum Gabrielle supraviețuiește atâta timp cât Michael trăiește și invers. Dar totuși nu a deschis Porțile Raiului pentru Daniel, așa că, pe când Gabrielle a fost pedepsită pentru uciderea acestuia printr-o soartă îndoită, Cumberbatch a revenit pe Pământ cu plămânii arzându-l, în timp ce era transportat spre morgă.