Iadul unui înger

29. Interludiu

*pentru cei ce nu cunosc, interludiul este, conform DEX-ului,  moment de liniște între două evenimente importante sau dramatice.

Oricât de mult și-ar fi dorit Gabrielle să se reîntoarcă în secție, de-abia ce putea să meargă, să respire și, mai mult, să vorbească. În primele zile în spital totul fusese extrem de dureros pentru ea. Însă, după săptămâna în care fusese internată, doctorul considerase vindecarea evoluând, așa că îi dădu drumul acasă.

În aceeași zi, Michael își făcu timp pentru a-și cumpăra o nouă mașină. Era vineri, Kevin nu-l lăsase să doarmă toată noaptea, iar Robert îl enerva cumplit la birou, dar făcu față stresului la gândul că, în cele din urmă, avea să o vadă din nou pe Gabby. De o săptămână nu se mai găsise la căpătâiul ei, căci birocrația și ancheta îi storsese întreaga energie. Cazul – așa cum semnase în dimineața aceea – era închis.

Închisă era și sinuciderea preotului Andrew Black, închis era și cazul frânelor tăiate, casete care nu mai fuseseră deschise și arătate lui Kavanaugh din cauza multiplelor probleme din secție. Deci, într-o dimineață, în timp ce Collins băga totul în cutii, prinse din greșeală și casetele înregistrate în noaptea în care șeful lui aproape că se înecase în râu, și le băgase pe toate acolo, obosit. Mike uită, iar restul încetară să mai întrebe.

Bărbatul avea prea multe pe cap la momentul actual: era dădaca, era Kevin, era arma dispărută și, mai mult, era Gabrielle. Expiră, parcând BMW-ul în fața spitalului. Își lăsă capul sprijinit de volan, strângând din maxilare când își amintea cuvintele atât de dure ale lui Robert: el nu făcea parte din familie...

Poate că, pe lângă evenimentul în sine, momentul ăla îi dăduse peste cap întreg ritmul biologic natural. Din acea zi începură insomniile, implicit accesele de furie și mina pretutindeni morocănoasă. Parcă se și temea să vină în fața asistentei să-i spună că voia să o viziteze pe Gabrielle Cabrera; se aștepta ca din moment în moment să audă aceleași cuvinte. Nu făcea parte din familie, iar în astfel de momente critice, femeia avea nevoie de cei care-o iubeau. Și cine spusese că el n-o iubea?

Ah, da! Era un văduv extrem de recent! Nici măcar nu știa cât trebuia să aștepte ca să se poată căsători din nou, căci da, Michael Kavanaugh se gândea serios la însurătoare de data asta.

Cu toate astea, gura lumii i se părea o incredibilă gaură fără fund, un zgomot enervant care de fiecare dată îi șoptea în ureche că trebuia să aștepte. Șoaptele erau transmise până la Gabrielle care, simțindu-se mai bine fizic, încerca să ignore durerea spirituală de a-și da seama că nici în al douăsprezecelea ceas nu puteau fi împreună.

Susținută de brațele lui Dylan – chiar dacă n-avea nevoie de asta, Gabby se îndrepta spre mașina acestuia. Era încruntată și foarte gânditoare, postată pe scaunul pasagerului din dreapta șoferului. Acum vedea ea toate implicațiile lumești pe care o dragoste Divină trebuia să le îndure. În urma scandalului, își puteau pierde amândoi locul de muncă. El pentru că își „ucisese" prietenul și soția, iar ea pentru că îl „ascunsese." Dar aici nu era nimic de ascuns. Nu Michael se făcea vinovat de moartea amanților. Dacă stăteai să o iei după logica comisarului și după labirintul întortocheat al minții umane, Mike avea toate motivele pentru a-și ucide nevasta. Din gelozie sau doar pentru a scăpa de ea...

Pentru a scăpa de ea din cauza Gabriellei.

Expiră profund, lăsându-și capul să cadă pe mâna sprijinită de portieră. Ei, Doamne! Asta era cu adevărat problematic. Pe lângă judecata societății, aveau să se aleagă cu una în Tribunal. Iar tot ce putea pricinui o astfel de catastrofă era un singur apropo, un cuvânt nevinovat pe ici pe colo, o ceartă necontrolată... Ei doi, împreună.