Iadul unui înger

23. Nondum amabam, et amare amabam

Se sperie, inițial, însă când observă cum i se zbăteau ploapele, Michael pufni și îi dădu drumul în pat, cu capul pe pernă, acolo unde o așezase după ce o prinsese.

Nemișcat, își încrucișă brațele la piept și o privi, cu o sprânceană ridicată, mimând un „Pe bune?". Gabby, care încercase să-și calmeze și respirația, deschise încet un ochi pe care-l închise, mai apoi, imediat. La naiba! O văzuse!

— Poate c-ar trebui să nu te mai prefaci. Îmi dau și eu seama că ești trează!

Gabrielle oftă și se întoarse pe cealaltă parte, nedorind să-l privească. Din cauza gurii ei bogate reușise – din nou – să interpreteze semnele greșit. Mike spusese că era vorba de Luke, de sentimentele lui de vinovăție, pe când ea fusese convinsă că era vorba de Kevin. Câteva secunde își spuse că nu avea de ce să îi pară rău că îi spusese, dar gândindu-se, se întrebă dacă asta avea, sau nu să afecteze copilul. Oftă când își aminti chipul lui. Bucălat, drăgălaș, mirosind dulce, așa cum o fac toți copii mici.

— Deci... nici Kevin nu e copilul meu? Întrebă parcă trist Michael, așezându-se la marginea patului. Femeia își ridică fruntea, privind spre umerii largi ai bărbatului care își lăsase capul în mâini. Hmm... speram prea mult, nu?

Mda, își zise ea când se așeză în genunchi și își lăsă greutatea trunchiului superior pe spatele lui. Îi era milă de el... Închise ochii și îi oftă pe umăr, resimțind parfumul, mirosul atât de masculin și se plăcut. La urma urmei, toți vrem un copil al nostru...

— Hai, înghiți ea în sec, amintindu-și de propriul făt, nu te mai gândi la asta. Tu l-ai crescut pe Kevin, deci ești tatăl lui. E copilul tău, Mike și, cine știe, poate că mă înșel eu. Poate că Kevin seamănă incredibil cu mama lui, iar poate că privindu-l zilnic pe Luke copilul a luat din... – îl auzi râzând; atunci îl privi încruntată, aproape lipindu-și buzele de obrazul lui. Ce e de râs?

— Superstițiile astea, răspunse bărbatul ridicându-se în picioare și întorcându-se cu fața la ea. Își frecă fața și oftă puternic, din tot sufletul. Era extrem de obosit, iar în plus știa că-l aștepta o înmormântare, nopți nedormite și doar chipul lui Gabby care să-i încălzească diminețile. Dacă stau să mă gândesc, Kevin chiar seamănă cu Luke.

— Nu zice asta! Sări ea, ridicându-se în genunchi și prinzându-l de bluză. Seamănă cu Emma, pentru care – înghiți în sec – trebuie să îți spun: Condoleanțe!

— Nu am fost niciodată apropiați, își trecu el mâna prin părul ei, pe după ureche. Pur și simplu am vrut să ne căsătorim. Am zis că te pot uita.

Gabrielle își mușcă interiorul obrajilor și, ridicându-se mai mult, își lipi gura de a lui. Săruturi ca astea o făceau să știe deja cine trebuia să-i fie de la început alături, în drumul întortocheat al vieții. Mângâindu-i ușor barba, cu degetul mare, oftă lipindu-și fruntea de a sa și gândindu-se, fără a da curs lacrimilor. Dacă ar fi trebuit să fie împreună, de ce fuseseră despărțiți atât de brutal?

— Tu de ce te-ai căsătorit cu Brom? O întrebă acesta brusc, moment în care Gabby își semeți capul și îl străpunse cu privirea, îngâimând:

— Nu am iubit, chiar dacă am învățat să iubesc... (1)

— Oh, îi zâmbi el. Latină, nu? Gabrielle își ridică sprâncenele și aprobă, calmă, lăsându-se pe spate înapoi în pat. Îi zâmbi seducător și își întinse brațele, trosnindu-și oasele. Michael se așeză lângă ea, pe pat, punându-și o mână pe coapsa ușor ridicată a acesteia. Ar fi greșit să încerc să mă culc cu tine când soția mea de-abia ce-a murit?