Eram în drum spre casă ,eu mă simțeam puțin ciudat pentru ce s-a întâmplat.... Să îl găsesc pe Jisung viu după aproape doi ani de zile în care l-am știut mort?!
Speriată i-am dat mesaj lui Taehyung.
~Tae, am ceva important să
îți zic
~S-a întâmplat ceva?
~Jisung este în viață,
adică îi fostul meu prieten...
~Dar cum?!
~Vin-o la mine acasă în
câteva minute
~Desigur!
Închid telefonul și îmi întorc privirea spre Jisung.
-Ești bine? îl întreb eu
-Da, dar tu ești bine? ,mă întrebă el mutându-și mâna pe umărul meu
-Sunt bine ,nu îți face griji ,îi răspund grijulie.
Poate acum sunt împreună cu Tae, dar totuși nu pot să mă comport cu Jisung ca și cu un simplu om, mai ales după momentele frumoase pe care le-am avut împreună.
S-a lăsat liniștea în mașină ,mai auzindu-l câteodată pe Jisung scrâșnind din dinți de durere.
În câteva minute am ajuns în fața casei ,Yoongi părând mașina cu atenție ,iar mai apoi eu l-am ajutat pe Jisung să coboare din mașină.
Ajutată de Yoongi l-am dus în casă ,iar când am deschis ușa casei ,de pe canapea se ridică Yoona și Tae puțin șocați.
L-am dus pe Jisung la mine în cameră ,întizându-l pe pat, și mai apoi m-am întors la restul prietenilor mei.
-Deci ce s-a întâmplat?! ,se răstește Tae
-Am dat din greșeală cu mașina peste el, defapt doar l-am lovit puțin, îi răspunde Yoongi.
Cei doi frați se uită unul la altul confunzi în privința acestei situații.
-Dar de ce credeai că Jisung este mort? ,mă întreabă Tae
-Totul s-a întâmplat așa...
~~În trecut~~
Acum doi ani ,a fost ziua mea de naștere. Părinții mei erau prea ocupați și nepăsători încât nici nu au știut așa ceva.
Am ieșit seara cu Jisung în oraș plimbându-ne prin oraș ca doi îndrăgostiți.
Cât timp ne plimbam, o ploaie a început ,noi fugind spre cea mai apropiată cafenea ,unde ne așezăm la o măsuță de lângă geam, pentru a putea privi în continuare frumusețea ploii.
Acolo am băut amândoi câte o cană de ciocolată caldă și eu mă bucuram de căldura brațelor lui până când am simțit cum tot trupul îmi amorțește și rămân inconștientă lângă el.
O mașină a intrat prin geamul cafenelei izbindu-se în noi și lăsându-ne inconștienți.
Când m-am trezit eram pe patul de spital ,nimeni nici nu îndrăznea să se uite la mine ,până când mama a rupt tăcerea.
-Copilă proastă! Din vina ta Jisung a murit! Mai bine mureai tu! ,a țipat ea la mine.
Inima mea s-a rupt în mii de bucățele ,și cel mai dureros a fost faptul că nu am fost lăsată să îmi conduc iubitul pe ultimul drum...
~~În prezent~~
Cei trei mă priveau speriați și totuși puțin confuzi de toată această situație.
-Și, asta înseamnă că mă părăsești...? ,mă întreabă Tae lăsându-și privirea spre podea.
-Desigur că nu! Poate l-am iubit ,dar face parte din trecutul meu! Acum vreau doar să îl ajut să se simtă mai bine!
