Ceasul de pe perete bate tic-tac ,iar eu ,cu poza noastră în mână...
Scriu ultimele scrisori ,ultimele cuvinte ,pentru momentul în care o să te întorci iar probabil eu o să fiu doar fantasmă.
De când ai plecat tu ,totul s-a schimbat...
Yoona și Jungkook mă evită iar Jisung a fost singurul care a vrut să fie lângă mine...
L-am alungat ,l-am ținut distant ,eu am nevoie doar de al meu Tae...
Este deja ora 3 PM ,stând închisă în casă ,așteptând pe canapea să intre pe ușă iubitul meu ,și să pot sări în brațele lui.
Astăzi este o zi diferită ,cerul e înnorat și picuri mari de apă ajung pe pământ. Într-adevăr și cerul îmi este prieten ,eu plâng ,plânge și el.
Este ultima mea zi aici ,așa că ,probabil aș putea ieși să văd fețele zâmbitoare ale altor oameni ,care probabil în viața lor nu au simțit cum e să îți pierzi sufletul ,să văd din nou iarba verde ,care a reînviat și probabil o ultimă plimbare prin acest oraș.
Mă îmbrac rapid cu o pereche de blugi și un hanorac negru și ieșind prin ploaie afară din casă.
Merg încet prin ploaie ,privind în jurul meu ,deoarece vreau să îmi rămână o fărâmă de amintire întipărită în suflet și minte.
Oamenii treceau pe lângă mine privindu-mă ciudat ,dar niciunul nu mă putea înțelege. Durerea a devenit o parte din mine ,iar suferința se citește în ochii mei roșii și culoarea mea palidă.
Într-un colț de stradă observ o mică copilă ce plângea în ploaie. Îmi amintesc așa am fost și eu cândva ,îmi amintesc cât de mult am avut nevoie ca cineva să fie lângă mine atunci ,dar nimeni nu a fost...
-Ce ai? ,o întreb pe copilă.
-Iubitul meu a plecat... ,spune copila plângând.
Mă duc lângă ea și îi mângâi ușor creștetul capului.
-Liniștește-te, totul o să fie bine ,totul se întâmplă cu un scop ,îi răspund încercând să o liniștesc.
-El era tot ce mai aveam! Părinții mei au murit acum ceva timp ,iar el a fost singurul care mi-a fost alături.
-Te înțeleg perfect ,sunt aproape în aceiași situație ,dar știu că într-o zi ceva bun o să se întâmple, îi spun încercând să îi dau speranțe...
Speranțe deșarte din păcate
Viața nu a fost bună cu soarta nici cu soarta ei.
Privesc în stradă și observ o siluetă ce ne urmărea vorbind.
-Hei, cine ești? ,întreb silueta în timp ce mă apropiam de ea.
Acea persoană începe să fugă cât o țin picioarele si eu în spatele ei.
-Oprește-te! ,strig după el însă nu se oprește.
Cum sunt slăbită de la nemâncat și nedormit, iar cel mai probabil cântăresc cât o frunză ,puterea picioarelor mă lasă și cad pe jos.
Acea persoană observă că m-am rănit și se întoarce la mine.
-Hee îmi pare rău.. ,spune silueta.
Vocea lui...
Totul...
L-am găsit...
