-Trezește-te pitic ,îmi spune Tae cu o voce blândă.
Îmi deschid ochii și îi văd chipul plin de bucurie.
-Am ajuns deja? ,îl întreb eu somnoroasă
-Am ajuns de câteva minute ,însă nu am vrut să te trezesc ,și te-am mai lăsat puțin ,îmi răspunde el.
Mă șterg la ochi ,iar mai apoi îl iau în brațe.
-Nu îmi mai trebuie nici un cadou! Te am pe tine și pe bebe deja! ,îi spun strângându-l în brațe și așezându-mi capul pe pieptul lui.
Mă sărută ușor pe frunte ,iar mai apoi îmi ridică privirea cu două degete ,astfel încât să îl pot privi direct.
-Ar cam trebui să mergem ,îmi spune el.
-De ce nu am putut sta acasă?! Era perfect dacă stăteam toata gașca la o felie de pizza și niște filme bune! ,îi spun eu.
-Asta o să fie și mai perfect ,îți promit.
Ne coborâm amândoi din mașină și îi vedem pe toți vorbind și distrându-se.
-Tae, de ce am venit până în Daegu? ,îl întreabă Yoona confuză.
-O să afli ,îi răspunde acesta cu un zâmbet imens pe buze.
-Este ceea ce cred eu? ,îl întreabă ea cu privirea strălucind.
Tae nu îi răspunde, ci doar îi dă din cap în semn de aprobare.
Mă uit confuză la cei doi ,încercând să citesc ceea ce Tae pusese la cale.
-Haideți să mergem! ,zice Tae.
Ne aflam la marginea orașului ,pe malul unui lac ,plimbându-ne.
-Și, asta e tot ce o să facem? ,îl întreb eu pe Tae.
-Desigur că nu. Doar așteaptă și ai să vezi cu ochii tăi.
Îmi dau ochi peste cap deoarece nu îmi plac surprizele. Sau cel puțin cele ale lui Tae! Mă ține prea mult în suspans!
-Am ajuns! ,spune Tae arătând cu degetul spre o vilă ce se afla puțin mai în față.
Foarte multe întrebări îmi vin în minte ,printre ele numărându-se și "De ce naiba am venit până aici?!".
Ajungem în fața ușii casei ,iar Tae ne oprește pe toți.
-Hee, vreau ca tu să intri prima în casă și să îți dai cu părerea ,îmi spune Tae cu un zâmbet larg pe chip.
-Dacă tu insiști...
Apăs pe clanța și deschid ușa, o arhitectură minunată delectându-mi privirea.
-Incredibil!... ,spun eu în șoaptă.
-Îți place? ,mă întreabă Tae.
-Normal că îmi place! ,îi spun întorcându-mă la el. De ce mă întrebi asta?
-Pentru că de astăzi asta va fi casa noastră ,surpriză! ,îmi spune Tae cu un zâmbet dulce pe chip.
Mă albesc la față și simt cum urmează să pic din picioare. Cum se poate să fie asta casa noastră?!
-Tu glumești? ,îl întreb eu șocată.
-Nu îți place? ,mă întreabă el în timp ce zâmbetul lui se transformă într-o mutră ușor dezamăgită.
-Ba da, o iubesc! Însă nu îmi vine să cred! Te iubesc ,dar tot o să te bat pentru asta! ,îi zic eu și îi dau o palmă ușoară peste umăr.
-Au, ai dat tare! ,spune el smiorcăindu-se ca un copil mic.
-Serios? Îmi pare...
-A fost o farsă ,nu mă doare de loc! ,îmi zice el și mă sărută scurt pe buze.
-Tot nu scapi de mine! ,îi zic eu.
-Nici nu vreau asta! ,îmi răspunde.
