Impreuna pentru totdeauna? (SasuSaku)

Partea 11: Lucrurile se complica

Sasuke povesteste

Am plecat ganditor inapoi acasa la Naruto. Cum…cum era posibil ca Itachi sa fi facut aceste lucruri oribile? Nu as fi crezut niciodata… . De ce? Cu ce au gresit parintii nostril? Au fost mereu atat de buni cu noi si ne-au crescut cat de bine au putut…cat au putut. Toate astea pana in acea zi cand stateam neputincios intr-un colt al camerei si eram martor la moartea parintilor mei.

FLASHBACK

Ce se intampla?! Ce vrea barbatul acesta de la mama si tata?!

Mikoto: Stai departe de Sasuke! mama a strigat la acel individ. Nu inteleg nimic…dar de ce imi e atat de teama? Mama s-a asezat in fata mea intinzandu-si mainile de parca ar ridica un zid in fata mea. Tata s-a pus si el in fata mamei.

Fugaku: Nu te voi lasa sa imi ranesti familia!

Eu: Mama…tata! am soptit neajutorat. Stateam in acel colt al camerei privind ingrozit toata scena. Fratele meu statea in celalalt colt fara sa faca nimic. De ce?! De ce nu ii ajuta pe mama si pe tata?! E puternic!

Mikoto: Itachi! Ai..ai grija de Sasuke!

De ce? De ce sa aiba grija de mine? Si de ce rade barbatul acela cu pelerina…?

Barbatul: Voi chiar nu intelegeti nu? Copilul acela nu prezinta niciun interes pentru mine. Persoanele care ma intereseaza cu adevarat stau cu teama in fata lui, incercand sa il protejeze! a chicotit. Aici se termina! a strigat barbatul acela infricosator. Mi-am inchis ochii. Am auzit tipatul tatei si apoi cel al mamei si mi-am deschis speriat ochii care automat s-au umplut cu lacrimi. Barbatul cu pelerina disparuse. Am cazut in genunchi langa mama si tata care stateau intr-o balta de sange. M-am murdarit pe haine si pe piele. 

Eu: Mama!! Tata!! D-De ce?! Ce s-a intamplat?!

Mikoto: Sasu..ke… . Am cascat ochii si m-am uitat plin de speranta la mama care imi zambea si incerca sa imi soptesca cateva cuvinte.

Eu: Mama… .

Mikoto: Nu plange, Sasuke!

Eu: Mama, tata! Nu..Nu muriti!!

Mikoto: Fiule..noi…

Eu: Nu! Mama! Mereu imi spuneati ca veti fi alaturi de noi! Ne-ati promis!! am strigat in timp ce lacrimile mele curgeau din ce in ce mai multe si mai repede.

Fugaku: Ne pare rau, Sasuke… . De aceasta promisiune nu ne vom putea tine decat din cealalta lume.

Mikoto: Va vom veghea mereu pe tine si pe fratele tau, din cer.

Eu: Mama…! Tata…! Nu!! Nu plecati!! Strig cu disperare. De ce…? De ce se intampla toate astea..? Cu ce ati gresit voi sa va faca asta..? am soptit pentru mine.

Mikoto: Sasuke..noi..va iubim!

Fugaku: Va iubim din suflet si pe tine si pe Itachi. Sa nu uiti asta…Sasu..ke… .

END FLASHBACK

Au fost ultimele cuvinte care mi-au mai fost adresate de parintii mei vreodata. In tot acel timp Itachi statea in cealalta parte a camerei fara sa faca nimic, in vreme ce mama si tata isi dadeau ultima suflare in fata mea. Am vrut sa ii ajut insa nu am avut cum. El ar fi putut sa o faca..insa a preferat sa priveasca scena…iar acum aflu ca el a pus-o la cale! Nu..Nu am sa il iert pentru asta.

Am ajuns acasa. Am intrat trantind usa, uitand complet ca Sakura si Naruto inca mai dorm. Probabil… .

M-am descaltat si am urcat in graba la etaj, inchizandu-ma in baie. Ma priveam in oglinda si nu imi placea ceea ce vad. Era exact ca acum 11 ani, imediat dupa moartea parintilor mei. Simteam ura si dispret pentru cel care i-a ucis…dezamagire fata de mine si fata de Itachi si cel mai rau…eram trist din cauza pierderii mamei si tatei. Oglinda imi infatisa acelasi chip ca si atunci, pe care mi-am dorit sa nu il mai vad vreodata…insa soarta hotaraste intotdeauna altfel.

Brusc sunt scos din transa de sunetul unui ciocanit slab in usa baii. Incercand sa par calm si relaxat am apucat clanta, am apasat-o si am deschis usa. In fata mea aparu Sakura, cu parul ei roz ciufulit, cu o expresie adormita pe fata, privindu-ma cu acei ochi cu o sclipire aparte. Cand ma uitam la ea simteam ca toate problemele dispar…insa de data asta problemele mele nu pot fi rezolvate chiar atat de usor, chiar daca ma simteam mai bine in preajma ei.

Sakura: Sasuke…unde ai fost? m-am uitat putin la mine si am vazut ca sunt inca imbracat cu hainele cu care am fost in parc sa il intalnesc pe Kabuto.

Eu: Niciunde…tocmai voiam sa ies la o plimbare! i-am spus zambindu-i.  Nu-mi placea sa o mint, insa asta era singura variant pe care o aveam de data aceasta. Nu ii puteam spune adevarul. Nu as fi facut decat sa o incarc cu problmele mele si sa o fac sa se intristeze si sa se ingrijoreze pentru starea mea, iar eu nu voiam asta. Voiam sa o vad zambind iar asta era singura cale de a realize acest lucru.

Sakura: Inteleg…pot veni cu tine? m-a intrebat cu un glas inocent.

Eu: Sakura..pai…sigur. Imbraca-te. Te astept.

Am iesit din baie si am coborat in sufragerie, asezandu-ma pe canapea pentru a o astepta pe rozalie. Intre timp ma tot gandeam la ceea ce ar trebui sa fac. Trebuia sa iau o decizie importanta. Aveam pe acele hartii datele ce priveau locul in care se ascunde cei din Akatsuki, iar asta imi dadea doua posibilitati. M-as putea duce chiar eu dupa Itachi si sa imi rezolv trebuirile cu el, insa asta ar implica multe lucruri. Ar aparea foarte multe complicatii nedorite iar asta trece aceasta variant la capitolul “Mai bine nu”. Iar a doua variant ar fi sa dau toate aceste informatii politiei si sa ii las sa isi faca treaba. Desigur nici asta nu ar fi chiar atata de simplu, deoarece cu siguranta as fi intrebat de unde am aceste informatii, iar eu nu pot spune nimic in legatura cu Kabuto. Una peste alta, totusi, varianta a doua e mult mai simpla decat prima. Decizia e grea si trebuie luata cat mai repede, cu orice pret.

Cat timp ma gandeam eu, Sakura era gata. Arata splendid, ca de obicei…parul sau de un roz deschis absolut minunat curagandu-i pe spate..si ochii sai verzi stralucindu-i intr-un fel atat de special incat te faceau sa te indragostesti pe loc de ei.

Sakura: Mergem? ma intreba zambind.

Eu: Mergem!

Am luat-o de mana si am iesit impreuna pe usa, lasandu-l pe blond singur acasa, dormind.

***

Mergeam prin parc cu miscari lente, fiind intr-o armonie deplina cu tot ceea ce ne inconjura. Imi placea extreme de mult acest moment..insa mintea mea era ocupata cu gasirea unei solutii. Si nu numai in ceea ce priveste informatiile acelea…ci si legat de ceea ce ar trebui sa fac in privinat Sakurei, pentru ca nu cred ca voi reusi sa o mint multa vreme.

Sakura: Sasuke…esti ingandurat..s-a intamplat ceva?

Eu: Nu..stai linistita. Totul e bine! am asigurat-o zambind.

Ne-am continuat plimbarea fara sa ne mai spunem unul altuia ceva, eu continuand sa ma gandesc. Numai asta faceam, caci lucrurile aveau sa se complice foarte tare, iar eu eram pe deplin constient de asta.