Impreuna pentru totdeauna? (SasuSaku)

Partea 15: Vestea. Ganduri sinucigase.

Naruto povesteste

Dupa terminarea orei doamnei Tsunade pe care Sakura parea ca a savurat-o din plin, rozalia a stat tot restul zilei cu capul pe banca si cu urechile acoperite de mainile sale delicate, incercand sa ignore remarcile jignitoare ale colegilor de clasa, pe care i-am amenintat cu moartea daca nu inceteaza sa isi bata joc de ea. Am reusit sa ma aleg cu jumatate de clasa temandu-se de mine, si cu buza inferioara sparta, dar nu regret nimic. Sakura mi-a fost o prietena foarte buna si nu pot sa stau cu mainile in san cand vad ca este batjocorita astfel, chiar dupa ce a suferit cumplit. Si..inca mai sufera.

Am mers impreuna cu ea acasa, iar pe drum niciunul din noi nu a scos niciun sunet. Bineinteles, cu noi mai era si Hinata, insa nici ea nu a indraznit sa spuna ceva.

Rozalia a intrat in camera sa trantind usa si a iesit mai tarziu coborand la mine si Hinata care discutam in bucatarie. O priveam amandoi tristi. Ochii ei erau rosi, semn ca a plans. Ma durea sa o vad asa insa..nu aveam cu ce sa o ajut decat..cu a fi langa ea.

Sakura:  Cat este ceasul? intreaba inchizandu-si ochii si cascand.

Hinata: Este 19:57! ii raspunde cu blandete movalia dupa ce isi privi ceasul care statea atat de bine pe mana ei.

Sakura: Atat de mult timp…a trecut… . Cred ca merg la culcare.

Eu: Nu mananci?

Sakura: Nu mi-e foame.

Hinata: Dar trebuie sa mananci ceva… .

Sakura: Nu mi-e foame! se rasteste la Hinata facand-o pe aceasta sa tresara.  

Rozalia nu mai scoase niciun cuvant si s-a intors pe calcaie vrand sa plece, insa chiar atunci i-a sunat telefonul. A raspuns, stand inca cu spatele la noi.

Sakura: Alo? Da…da eu sunt. Cum? Cine sunteti? S-Stati…ce vreti sa spuneti? E o gluma…nu?

Cateva secunde mai tarziu, telefonul Sakurei a facut brusc contact cu gresia din bucatarie. Tremura din toate incheieturile iar glasul ei pierise complet. Ne-am ridicat rapid de pe scaune si am mers la ea, eu punandu-i mana pe umar si privind-o ingrijorat, iar Hinata stand langa mine si incercand sa vorbeasca cu ea:

Hinata: Sakura… Sakura, ma auzi? Spune, ce s-a intamplat cu tine? Esti bine?

Sakura: H-Hina…Hina..t-t… . N-Nu…. …

Brusc, fata din fata noastra a inceput sa planga, cazand in genunchi si urland, speriindu-ne cum nu se poate mai rau.

Ne-am lasat in jos ajungand la nivelul ei si incercand sa o ridicam de pe gresia rece pe care o lovea furios cu pumnii.

Hinata: Saku! De ce plangi?! Cine a fost la telefon?

Naruto: Jur ca daca a fost Sasuke, il bat mar!

Sakura si-a indreptat ochii sai verzi catre mine rugandu-ma din priviri sa ma pregatesc sa ii fiu alaturi. A sarit la gatul meu imbratisandu-ma si lasandu-si lacrimile sa cada pe umarul meu.

Sakura: N-Naruto…! P-Pa…Parintii mei..!

Naruto: Sakura…ce tot spui acolo? S-a intamplat ceva cu parintii tai?!

Sakura: Au-Au…Au murit! Au murit, Naruto! Intr-un accident de masina!

Eu: Sakura… . Eram socat. Nu imi venea sa cred ce tocmai am auzit. Parintii Sakurei…au murit?! Cum…cum se poate asa ceva?! Universului chiar nu ii pasa de inima care bate in pieptul ei?!

Eu si Hinata i-am oferit cate imbratisari am putut, insa nu a fost de ajuns. Sakura…Sakura avea nevoie de altceva. Sau mai bine zis…de altcineva.

Sakura povesteste

Inima imi batea tare si simteam ca as putea muri din clipa in clipa. Parintii mei si-au pierdut viata intr-un accident nenorocit de masina! De ce mi se intampla tocmai mie asta..si de ce dracului se intampla toate una dupa alta, la intervale atat de scurte de timp?! De ce?! Cer prea mult daca vreau sa fiu fericita?! Sigur ca cer prea mult! Probabil cineva considera ca viata mea e destul de roz avand in vedere ca m-am nascut cu parul asta. La ce-mi mai trebuie mie prieteni, iubit, parinti si viata sociala?! Ahhh…ce n-as da ca acum sa fiu moarta.

Lasand la o parte intrebarile mele fara sens si lacrimile care nu incetau sa mai curga, am urcat in fuga la etaj si m-am refugiat in baie, a carei usa am trantit-o furioasa. M-am asezat pe gresia rece si mi-am pus capul pe genunchi, incepand sa plang tot mai tare. Toate amintirile cu parintii mei imi treceau prin cap facandu-mi in ciuda iar o voce parca imi striga: “Acum sunt doar amintiri! Aum sunt doar amintiri! N-o sa mai ai parte de astfel de moment! Acum sunt doar amintiri!”

M-am ridicat furioasa si m-am privit in oglinda. Mi-am strans pumnul si am lovit oglinda de parca viata mea ar fi depins de asta. Era de asteptat sa se sparga, iar eu sa ma aleg cu cateva zgarieturi pe mana. Insa nu bagam in seama durerea. De fapt…durerea fizica imi mai lua din cea pe care o purtam in suflet. Atunci mi-a venit o idee, nu tocmai genial, insa era tot de aveam la indemana. Am luat unul din  miile de cioburi ce au rezultat in urma spargerii oglinzii, m-am aseat pe gresie, in mijlocul baii si mi-am dus bucata din oglinda sparta deasupra mainii mele tremurande.

 Am atins usor obiectul ascutit de pielea mea fina, incercand apoi, cu frica, sa trag in jos pentru a rezulta o taietura sangeroasa. Insa chiar inainte de a apuca sa fac asta, Hinata a dat buzna pe usa gafaind.

Hinata: Sakura! Slava Domnului ca esti bine! Ma temeam ca ai lesinat sau ai patit ceva si-… .

Abia atunci observase oglinda sparta, picaturile mici de sange de pe gresie ce iesisera din pumnul meu zgariat si pe mine stand cu ciobul acela in mana, gata sa ma tai.

Hinata: Sakura! Ai innebunit?! Asta nu iti va rezolva nicio problema. Crede-ma, stiu ce spun! Lasa ciobul ala jos.

Eu: Hinata…dar… asta e singura cale.

Hinata: Ba nu , Sakura.

Eu: Ba da! Nu iti inchipui cate ma doare! Nu a mai ramas nimic din inima mea! Sufletul meu e gol! Nu mai am nimic, intelegi?! Nimic!! strig la ea cu lacrimi in ochi.

Hinata m-a luat imediat in brate, soptindu-mi:

Hinata: Ne ai pe noi, Sakura. Pe mine si pe Naruto, iar noi nu te vom parasi niciodata. Acum…te rog..lasa ciobul jos.

M-am conformat spuselor movaliei si am lasat incet ciobul pe gresie, strangand-o apoi in brate pe Hinata, cu toata putera ce mai ramasese in mine.

Eu: Multumesc.