Impreuna pentru totdeauna? (SasuSaku)

Partea 27: "Vom vedea care pe care"

Sakura povesteste

Sasuke a plecat imediat dupa micutul nostru moment pentru a nu da nimic de banuit, iar eu m-am aruncat obosita in pat. Inca simteam atingerea buzelor sale peste ale mele, lucru care m-a facut sa schitez un zambet tamp.

M-am intors pe o parte si mi-am varat mainile sub cap, adormind asemenea unui copil mic ce tocmai se intorsese acasa dupa o zi intreaga de alergat cu prietenii pe afara.

Dimineata urmatoare m-a gasit dormind intinsa pe jos cu un picior pe pat si cu o mana intinsa spre noptiera. “Ce naiba am facut?” m-am intrebat. Cu greu am reusit sa ajung inapoi in pat, ca mai apoi sa imi dau seama ca motivul pentru care eu dormeam pe jos era ca am incercat sa opresc alarma ce sunase cu o ora mai devreme, reusind sa cad din pat cu tot cu telefonul ce si-a pierdut bateria la contactul cu podeaua.

Eu: Cand naiba am pus alarma asta?! m-am intrebat nervoasa in timp ce imi croiam drum catre baie.

Dupa o jumatate de ora petrecuta sub dus am decis ca ar fi totusi cazul sa ies si sa ma imbrac. Mi-am tras pe mine un tricou negru pe care era scris cu litere mari si albe numele meu, mi-am luat niste blugi de culoarea albastru inchis, baschetii negri si am iesit afara din casa mai vesela ca niciodata. Nu m-am mai oboist sa incui usa si am pornit in goana spre parc. Vantul imi sulfa parul in toate directiile, dar nu-mi pasa. In momentul de fata eram cel mai fericit om de pe planeta si nimic nu mi-ar fi putut schimba starea.

M-am asezat pe o banca mai retrasa si am inceput sa privesc visatoare cerul senin. Din instinct mi-am indesat mainile in buzunare pentru a-mi verifica telefonul si am constatat ca acesta nu era.

Eu: Ce naiba?! am strigat in timp ce imi verificam si buzunarele de la spate.

Mi-am uitat telfeonul acasa. Nu se intampla de multe ori sa fac asa ceva, dar si cand o fac, mai mult ca sigur are sa se intample ceva rau. M-am ridicat ca o bezmetica de pe banca si am fugit inapoi acasa. Am deschis larg usa rasufland usurata ca nu m-a rapit nimeni, nu a dat masina peste mine si nu mi-am rupt vreun picior in incercarea de a ajunge mai repede acasa.

Cand am vrut sa inaintez, ceva mi s-a pus in fata facand orice incercare a mea de a intra in casa, inutila. Intr-o fractiune de secunda am simtit cum sunt prinsa intr-o imbratisare stransa din care nu puteam scapa sub nicio forma. Atingerea aceea imi era foarte cunoscuta, linistindu-ma instantaneu cand mi-am dat seama ca cel ce ma imbratisa era Sasuke.

Eu: Aer…!

Brunetul a rupt imbratisarea, insa a continuat sa isi tina mainile lipite de umerii mei. Ingrijorarea din ochii lui m-a tulnurat si m-a facut sa ma intreb ce s-a intamplat si ce l-a speriat atat de tare incat sa il aduca in halul asta.

Eu: Sasuke, esti bine? Pari speriat!

Sasuke: Unde ai fost?! De ce nu ti-ai luat telefonul cu tine?! Mi-am facut griji!

Eu: Ahh…ce proasta sunt! Iarta-ma, Sasuke! Eram atat de fericita cand am plecat spre parc, incat nu mi-am dat seama ca mi-am lasat telefonul acasa.

Sasuke rasufla usurat ca nu am patit nimic, insa in ochii lui se putea obeserva ca nu e tocmai binedispus.

Eu: Iarta-ma… . Probabil acum esti suparat pe mine… . Am spus lasandu-mi privirea in pamant. Brunetul mi-a ridicat barbia si m-a privit in ochi dragastos.

Sasuke: Prostuto! Nu sunt suparat pe tine! Atata doar ca am fost ingrijorat. Nu vreau sa ti se intample nimic rau, dar faptul ca noi doi ne intalnim te cam pune in pericol si trebuie sa stiu intotdeauna ce faci, unde esti si daca esti bine.

M-am dat un pas inapoi dupa ce acesta a terminat de vorbit si am inchis usa care lasa sa se vada absolut tot ce se petrecea in casa, dupa care m-am pus in fata lui cu o expresie serioasa.