Prințesa din Manhattan

Capitolul 6

RACHEL

-Nu putem începe o anchetă de la zero, spun eu. E prea târziu pentru asta. Trebuie să avem acces la ancheta poliției cumva, dar e destul de imposibil.

-Eu pot face asta! țipă Justin.

Unchiul lui este detectiv la Departamentul de Poliție New York, asta însemnând că poate observa și, de ce nu, chiar controla ancheta. Cred că l-am judecat greșit pe Justin, tot ce a făcut a fost doar să mă ajute, în tot acest timp, iar eu nu am făcut decât să îl iau peste picior. Probabil crede că sunt o scorpie, ceea ce e adevărat. Sunt o idioată, am avut încredere în persoanele care nu meritau și am îndepărtat persoanele greșite.

În timp ce Justin și Josh puneau cap la cap ceea ce știam deja despre crimă, eu am picat pe gânduri. Încercam să calculez ceea ce mai aveam din fosta mea viață, înainte să mi se ia toate de sub nas. Dacă testamentul tatei ar apărea, F.B.I. nu ne-ar putea interzice să le accesăm, cel puțin apartamentul. M-am trezit însă din transă atunci când cineva m-a atins pe umăr. Era Anthony.

-Ce cauți aici? îmi șoptește el la ureche.

Mă ridic de pe fotoliul confortabil în care stăteam și îl trag pe Anthony într-un colț al cafenelei pentru a putea vorbi cu el fără ca ceilalți să ne audă. Din seara în care ne-am întâlnit la bar am continuat să ne vedem. Mergeam aproape în fiecare seara la el acasă, dar am convenit amândoi că asta va rămâne între noi și că în rest ne vom comporta la fel ca înainte. Nu poate veni aici, la mine, ar fi cam evident.

-Ce faci tu aici? îl întreb.

-Am venit să îmi iau o cafea, pot? răspunde puțin cam arogant.

-Normal că poți, dar de ce faci asta? Am stabilit ceva, Anthony! Nimeni nu poate afla despre relația noastră, nimeni!

-Nu ne putem ascunde la nesfârșit, Rachel.

-Ne putem ascunde măcar până când voi termina liceul.

-Și apoi ce?

-Apoi voi merge la colegiu și voi continua cu afacerea tatei. Eu voi duce până la capăt ceea ce el a început. Mama nu o va face, a dat de multe ori înapoi când a fost greu și o va face din nou.

-Îți poți face propriul destin, Rachel. Nu trebuie să faci ceea ce el făcut!

-Asta și-ar fi dorit tata să fac! Și asta voi face!

-Dar el nu mai e! Trebuie să iei propriile decizii, nu mai ești fata lui tata. S-a terminat, lucrurile se schimbă, dar trebuie să înveți să treci peste, să lași trecutul în urmă și să te concentrezi pe viitor, pe viitorul tău. Trebuie să îți dai seama ce vrei tu să faci, fără să ai pe cineva care să îți șoptească mereu la ureche ce trebuie să faci.

El nu are habar, cine e el? Ce știe el? Tata și-ar fi dorit să îi continui afacerile, să continui cu Bluford Industries și exact asta voi face, indiferent de ce spune Anthony. Și am să o fac cu sau fără el lângă mine. Fiecare prințesă are nevoie de un prinț, dar dacă prințul nu o susține pe prințesă nu vor deveni regi, nu împreună cel puțin.

-Am să fac ceea ce vreau eu, spun eu sigură pe mine. Asta vreau să fac, vreau să duc mai departe ce a început tatăl meu și la fel ca el, nimic nu mă va împiedica să fac asta. E decizia ta dacă vei fi lângă mine sau nu. Dacă mă iubești, precum spui, mă lași așa cum sunt ! Înțeles?

-Da, aprobă el puțin întristat.

M-am întors la masa la care erau cei doi băieți ce discutau acum despre altceva. Asta e în primul rând neseriozitate, apoi lipsă de respect fată de mine și față de tata. Așa că am bătut foarte tare din palme cât să le atrag atenția și să le dau de lucru. I-am spus lui Justin să își sune unchiul și să afle cât mai multe posibile despre caz, iar pe Josh l-am pus afle cât mai multe lucruri despre trecutul tatei. Eu o să mă strecor în apartament să investighez.

Am așteptat să se lase întunericul, apoi am intrat în clădire pe ușa din spate, un lucru foarte neobișnuit pentru mine. Nu am intrat niciodată pe acolo, dar știam că există o intrare din spate, fiecare construcție din New York are una. Am urcat cu liftul de serviciu, cel de la spălătorie care duce direct în apartament. Sunt însă surprinsă să văd faptul că apartamentul era gol. Ei bine, aproape. Hilary era acolo, ea mereu e acolo. Este târziu, poate cei de la F.B.I. au plecat acasă. Dar nimic nu este schimbat, totul este exact așa cum am lăsat, chiar mai curat. Se vede că Hilary este aici. Mă furișez în birou, acolo unde părinții mei țineau ascunse cele mai multe secrete. Am luat în considerare probabilitatea ca cel ce l-a ucis să îl fi amenințat înainte, iar dacă a primit vreo scrisoare de amenințare cu siguranță aceea se afla în birou. Cât tata a fost în viață nu aveam voie înăuntru decât ocazional, dar acum niciunul din ei nu este aici așa că pot intra. Deschid ușa și sunt pe cale să intru când o voce ascuțită îmi rostește numele. E Hilary.

-Domnișoară Rachel, cât mă bucur să vă văd. V-ați întors acasă ? întreabă ea, ca de obicei curioasă.

-Și eu mă bucur să te văd, îi spun eu zâmbind. Nu, nu am revenit, adică plec din nou. Sunt în trecere.

-Ah, și doamna Khloe a trecut azi pe aici, a spus că trebuie să plece din oraș pentru o vreme, dar se va întoarce.

Mama vrea să plece pentru un scurt timp pentru a încheia câteva din afacerile familiei, în Washington, sperând că astfel va mai obține niște bani. Plecarea ei e un lucru bun pentru mine, măcar pentru câteva zile voi avea liniște și nu va trebui să o mai ascult vorbind despre cât de minunat era tata. Aceste povești despre el nu mă ajută nici pe mine nici pe ea.

-Ascultă, Hilary, dacă vorbești cu mama, nu-i spune că am trecut pe aici. E mai bine pentru toți să nu știe nimeni că am fost aici.

-Desigur, domnișoară Rachel.

-Spune-mi doar Rachel.

-Bine. Pot să te ajut?

-Doar dacă nu știi cine mi-a omorât tatăl.

-Asta nu știu, dar știu că cineva l-a vizitat în dimineața aceea.

-Serios? Cine? Trebuie să îmi spui tot ce știi, Hilary. E singurul mod prin care îl voi prinde pe ucigaș.

Nu am crezut niciodată că Hilary mă poate ajuta, ei bine, nu așa. Mereu am văzut-o doar ca pe o servitoare, dar cred că dacă mi-aș fi lăsat capriciile deoparte poate acum ar fi fost diferit, poate toată viața mea ar fi fost diferită.

-Nu îi cunosc numele, dar îți pot spune cum arăta. Nu era foarte slab, avea părul scurt, șaten închis, barbă, nu foarte lungă. Nu îmi amintesc însă ochii lui, nu știu ce culoare erau.

-Căprui, spun fără să îmi dau seama. Ochii lui erau căprui...

-Nu știu, purta ochelari de soare atunci când a venit, probabil i-a dat jos când a intrat în birou împreună cu tatăl tău.

-Ai auzit ceva, orice?

-Din păcate nu.

I-am făcut semn să mă urmeze în birou, iar ea s-a supus. În timp ce ea doar mă privea eu scotoceam prin lucrurile tatei. Nu am avut acces la câteva din sertare, erau încuiate. Cred că ceea ce caut de fapt se află în acele sertare, dar acum nu am timp să le deblochez. I-am mulțumit lui Hilary pentru ajutor, apoi am plecat.

L-am sunat pe Justin și i-am spus să ne întâlnim la o cafenea din Brooklyn, e departe, dar măcar acolo nu ne aude nimeni. Trebuie să știu ce a aflat și el trebuie să știe ce am aflat eu. Lucruri încep să iasă la iveală și curând îl voi prinde pe acel criminal nenorocit. Nu știu dacă mai e vorba doar de dreptate aici, nu știu dacă mai gândesc limpede, dar ce știu cu adevărat este că vreau să îl găsesc pe cel ce a fost capabil de un astfel de act, să îl privesc în ochi pe cel ce mi-a răpit fericirea și să îl văd suferind cel puțin la fel de mult pe cât am suferit eu.