Prințesa din Manhattan

Capitolul 5

JUSTIN

Înmormântarea lui Robert Bluford a fost una decentă, elegantă, exact cum și-ar fi plănuit-o el însuși. Khloe și Rachel Bluford, soția și fiica lui, au aranjat asta. Am intrat în luxosul lor apartament, iar în mijlocul sufrageriei, era așezat un sicriu imens de marmură cu interior din catifea.

Dintre toate persoanele care se aflau în încăpere nu am putut observa decât două, femeia blondă cu ochi albaștrii acum rămasă văduvă, și fiica ei, și ea tot blondă, dar care nu îi moștenise decât culoarea părului. Mă uitam la Rachel și îl vedeam doar pe Robert, ochii lui, nasul, gura, culoarea pielii, totul.

Khloe era ca de obicei, palidă, cu părul ondulat căzându-i peste umeri, ochii încă umezi de plâns și buzele uscate. Rachel era mult mai bine decât mama ei, ea era perfectă, ca întotdeauna. A venit la mine de două ori, odată pentru a mă întreba ce caut aici, iar a doua oară pentru a mă întreba, din nu știu ce motiv, de Javier. Am fost surprins să aflu că ea nu îl știa pe el, dar el o știa pe ea de parcă i-ar fi fost fiică.

Mă opresc lângă una dintre mesele pe care se aflau mici gustări, dar nu mâncarea mă interesa, ci femeia care le aranja. Ea avea mereu grijă ca platourile să rămână pline. Iau o înghițitură dintr-un ecler doar ca să am motiv să spun ceva.

-Mmmm! E excelent. Cine l-a făcut? întreb.

Femeia tânără mă privește cu o căldură ce pare mai mult forțată.

-Lorenzo, bucătarul, răspunde ea cu zâmbetul pe buze.

-Ce păcat de Domnul Bluford. Un om așa tânăr cu un destin așa tragic.

-Da... Domnul Bluford a fost un bărbat impecabil...

Se așterne tăcerea, apoi tânăra își cere scuze și pleacă.

Am început să mă plimb prin apartament, voiam, fără să îmi dau seama de ce, să îl cunosc mai bine pe Robert, familia lui. Aveau un apartament imens, cu multe camere și foarte încurcat. Observ o altă femeie, care după îmbrăcăminte era menajera casei și merg și la ea. Eram fiert să aflu cât mai multe despre această crimă. Ștergea praful de pe unul dintre rafturile din hol. Acolo era așezat o statuie ce înfățișa bustul unei femei fără păr. Un obiect destul de masiv, auriu ce părea destul de scump.

-Aveți grijă cu asta! îi zic eu cunoscând una dintre tipicele expresii care le erau familiare celor ce îl cunoșteau pe Robert.

-Oh! M-ați speriat! tresare ea.

-Îmi cer scuze! zic eu.

-Mi-ați amintit de domnul Bluford cu ceea ce ați spus...

-Zău? Cum așa?

-Dumnealui obișnuia să îmi spună mereu asta. "Linda! Ai grijă cu aia!" Of... Casa e așa de goală de când domnul nu mai este.

-Dar cum se face că nimeni nu a auzit împușcătura? o interoghez eu.

-Nu am idee. De obicei este cineva în aripa dreaptă a locuinței, însă, la momentul crimei toți se aflau în aripă stângă, doamna Bluford și restul personalului. Toți erau aici.

Mă uit în jur și ascult cât timp menajera păstrează tăcerea. Nu se auzeau decât foarte încet claxoanele mașinilor, apoi o mică bubuitură.

-Un alt accident! rupe bătrâna tăcerea.

Am mers pe coridorul ce lega camerele între ele, iar la capătul lui o ușă era deschisă. Era biroul lui, locul în care avea, cel mai probabil, ascunse toate secretele și toate ilegalitățile pe care e foarte posibil să le fi făcut. Am observat că era cineva în birou și încă o persoană în spatele meu, o doamnă bătrână.