Prințesa din Manhattan

Capitolul 10

RACHEL

O nouă zi de școală, o nouă zi de chin. Azi am avut cele mai plictisitoare cursuri posibile. M-am enervat încă de dimineață pentru că Justin nu a venit la școală la prima oră și nici nu a răspuns la telefon, iar eu voiam cu ardoare să aflu ce a vorbit cu acel nesăbuit. Sper să nu acuz pe nedrept, nu îmi mai place să fac asta, înainte o făceam constant, dar acum m-am mai trezit la realitate. La prima oră nu am auzit nimic din ce a spus profesorul, iar în pauză am putut vorbi cu Justin. Mi-a spus planul lui și după cursuri aveam să îl supraveghez chiar eu pe Javier în timpul pregătirilor pentru bal. Tot restul zilei îmi imaginam diverse replici tăioase pe care i le puteam arunca, dar nu puteam ruina planul.

Sper ca atunci când se termină toate astea, ancheta, procesul, acest coșmar privit cu ochii deschiși să nu redevin vechea Rachel, cea care își vede doar propriul interes și pe care nu o interesa de nimeni în afară de ea și familie. Nu știu nici măcar dacă mă interesa familia, nici acum nu îmi dau seama dacă mă interesează. Da, îmi pasă de tata, îmi pare rău că a murit, dar nu pot face nimic să îl aduc înapoi. Tot ce pot face este să sper că cel ce a putut ucide cu sânge rece o persoană ca Robert Bluford să fie pedepsit. Mi-am iubit tatăl și o iubesc și pe mama, iar bunica, bunicul, sunt la kilometri distanță și nu mă simt aproape de ei deloc. Singurii de care mi-a păsat au fost mama și tata. Poate ăsta este și motivul setei mele de răzbunare, am ținut prea mult la tata. Încă nu pot să cred că a murit.

Frederic a fost lângă mine, în tot acest timp. Încă nu mi-am putut scoate din cap cum Ashley m-a făcut să mă simt în ziua înmormântării. Și Freddie a avut o ușoară ezitare la început, dar mă bucur că a realizat ce trebuia făcut. Cât despre Ashley, o evit încă de atunci, iar ea face tot posibilul să dăm nas în nas pe holuri doar pentru a se asigura că văd cât de bine se simte, ce haine noi și-a mai luat și cu cine umblă acum. Normal că umblă cu Kasey Westwood, dușmanul meu numărul unu. Kasey este o fată din ultimul an, colegă cu Justin, venise din Norvegia în urmă cu doi ani, păr lung, drept și negru ca abanosul, cu ochii maro, pielea albă ca a celor din țările nordice, un chip nu prea comun, înaltă și cu aspect de fotomodel. Părea mai în vârstă decât era. Încă de când am văzut-o mi-a fost antipatică, pentru că mereu se credea mai bună decât mine la toate, dar în ultimul timp nu o duce prea bine. Încă e bogată, acesta îi este norocul pentru că în rest nu e în stare de nimic.

Pot să pariez că s-a împrietenit cu Kasey doar ca să mă enerveze pe mine, pentru că, din câte îmi amintesc eu, și ea o ura la fel de mult ca mine. Sau poate spunea așa doar pentru că așa gândeam eu, iar ea știa asta. A fost o prietenă bună, nu pot spune că nu, dar ceea ce contează e că asta nu mai e valabil. Acum mi-a demonstrat ce persoană groaznică este. Dacă nu mi-ar mai fi plăcut să petrec timp cu ea și nu aș mai fi vrut să fim prietene m-aș fi îndepărtat treptat de ea, dar se pare că doar eu gândesc așa pentru că ea a gândit că mai bine îmi scuipă în față tot ce am făcut. Știu că am greșit, mult, eram o persoană groaznică, dar ceea ce contează este că m-am schimbat, nu contează motivul pentru care am făcut-o.

Jumătate din ziua asta a zburat fără să realizez și sosise timpul să ne întâlnim cu antrenorul lui Justin pentru o organiza balul de final de an. Eram cu toții în sala de clasă în care Justin mi-a spus să vin, eu, el, Josh și Freddie. Javier vine în clasă închizând ușa în urma lui. Ținea în mână o boxă portabilă din care răsuna muzica. Cum poate omul ăsta să fie mereu așa binedispus?

-Bine, spune Javier, sunteți mai mulți decât mă așteptam. Justin văd că ai ceva prieteni. Bun, o să am nevoie ca fiecare dintre voi să se ocupe de câte ceva. Cine se va ocupa de muzică?

-Eu, spune Josh ridicând mâna.

-Afișe?

Frederic ridică mâna de data aceasta.