Prințesa din Manhattan

Capitolul 24

JUSTIN

Ultima dimineață de august în care mă aflu încă în dormitorul meu din New York. Nu îmi vine să cred că mâine plec definitiv în locul din care am venit. Nu regret însă nimic din ce s-a întâmplat aici, prieteniile pe care le-am legat, experiențele pe care le-am trăit, din toate am învățat câte ceva. Iar faptul că mi-am atins obiectivul îmi dovedește că pot face tot ce îmi propun. Acum o nouă aventură mă așteaptă în Los Angeles.

Mă ridic foarte repede din pat şi merg la bucătărie unde erau Sean, Camila și Chris. Camila pregătea cafelele în timp ce Sean învăța să folosească aparatul de vafe. Era atât de amuzant cum nu știa că aluatul se va umfla şi că trebuia să pună mai puțin. Se chinuia să şteargă surplusul care curgea în exterior. Chris colora pe blatul din centrul bucătăriei. Ține creioanele colorate în mână de parcă sunt nişte arme, iar asta mă sperie puțin.

-Bună dimineața! spun pentru a mă face observat.

Primesc în schimb aceleași cuvinte însoțite de un zâmbet. Ne aşezăm cu toții la masă și luăm micul dejun.

-Sunt atât de fericită că suntem din nou aici, toți! spune Camila cu zâmbetul pe buze.

-Eu sunt extrem de recunoscător că Reynolds a fost prins, spune Sean.

-Credeam că erai de partea lui, îl blochez eu, aşa păreai în spital.

-Nu, adică da, dar apoi m-am gândit mai bine. Nu voi fi niciodată de partea altcuiva în afară de voi.

Totul este bine când se termină cu bine. James Reynolds și Hilary Colson au fost arestați, Javier a devenit antrenor la NYU, Josh a hotărât să mai stea un an acasă cu Frederic înainte să plece la facultate, astfel că anul viitor Frederic va termina liceul şi vor merge împreună la facultate. Unchiul Frank a devenit şeful departamentului de poliție din New York și acum supervizează toate cazurile cu care se confruntă poliție, ceea ce îi va da puțin mai mult de lucru. Cât despre Rachel, ea s-a mutat în noul său apartament, bunicii şi mama sa împreună cu noul ei logodnic au rămas în apartamentul vechi.

Îmi luasem rămas bun de la toți ştiind că azi nu voi avea timp de nimic. Trebuia să strâng ultimele lucruri şi să le pun în avionul privat care urma să ne ducă la LA. Privesc prin sticla uriașei ferestre din dormitor străzile aglomerate din oraş, Oamenii erau atât de grăbiți, cu smartphone-uri în mâini și căști în urechi fiind astfel complet rupți de lume, privesc cu disperare în ecranele acelor mici dispozitive ce pot fi cuprinse într-o mână. De ce nimeni nu se uită în jur? De ce nimeni nu observă superba vreme de azi. E însorit, lucru care se întâmplă mai rar aici. De cele mai multe ori norii blochează lumina soarelui să ajungă în oraş.

Mă pierd din nou printre gențile de bagaj din cameră când primesc un mesaj. Rachel îmi cerea, din nou, să vin de urgență la ea. Gândindu-mă că ar putea face din nou ca înainte, nu mă grăbesc absolut deloc, ci trec de pe hol în sufragerie, acolo unde erau Sean și Camila și mă opresc puțin cu ei de vorbă.

-Sunteți gata? întreb fără să mă intereseze cu adevărat.

-Da. Sper să nu ai de gând să stai mult plecat! mă ceartă Sean.

-Am să mă întorc devreme. Rachel vrea să își ia din nou la revedere.

Pornesc spre noua ei locuință şi în timp ce aşteptam la un semafor îmi amintesc discuția din ziua precedentă cu Josh. Dragul meu prieten, Josh, și el îmi va lipsi enorm chiar dacă într-o anumită vreme mi se părea extrem de enervant. În orice caz, ieri mi-a spus ceva care m-a pus puțin pe gânduri.

"-Dacă aş fi în locul tău i-aş spune, mă sfătuieşte el.

-Cu ce folos? îl întreb pe el dar parcă mă întrebam de fapt pe mine însumi. Voi pleca şi nu ne vom mai vedea o lungă vreme.

-Da, dar trebuie să știe. E moral aşa. Plus că te vei simți mai bine. Probabil că bănuiește oricum.

-Exact! Dacă bănuiește deja care mai e rostul?

-Ele mereu aşteaptă o confirmare, au nevoie de certitudini.

-Şi de ce nu a spus nimic?

-N-am idee, Rachel e complicată. Nici nu îmi pot imagina mintea ei. Nici măcar cum gândeşti tu nu ştiu, după un timp destul, de îndelungat.

-Doi ani, Josh. Au trecut deja doi ani. Suntem adulți acum.

-Nu încerca să schimbi subiectul! Când te vei vedea cu ea ultima dată va trebui să îi spui.

-M-am văzut deja!

-Atunci te vei vedea din nou!"

Deși retrăiam conversația de ieri când se face verde pornesc din loc și mă iau cu altele, astfel că uit. Când ajung în fața liftului cu care Rachel sugera că se ajunge în apartamentul ei realizez ca este blocat. Mă gândesc că este o defecțiune tehnică aşa că mă îndrept către scări.

-Vă pot fi de folos? întreabă băiatul de la recepție.

-Nu, mulțumesc! răspund și chiar zâmbesc. Ar trebui să reparați liftul acela.

-Oh, dar liftul nu este stricat. Domnişoara Bluford probabil că l-a blocat din interior, ceea ce înseamnă că nu primește vizitatori.

Îmi continui drumul pe scări. Asta va dura ceva. Clădirea avea în jur de şaizeci de etaje, iar Rachel stătea la etajul patruzeci și trei. Dacă băiatul acela avea dreptate și ea blocase liftul pentru că nu primea vizitatori de ce mă chemase pe mine? Dacă ceva rău chiar s-a întâmplat? Grăbesc pasul și depun tot efortul pentru a ajunge mai repede la etajul patruzeci și trei. După ce mă extenuez și aproape că mi se taie respirația ajung în dreptul ușii şi bat zgomotos. Aştept câteva minute, timp în care încerc să îmi revin. Se aud paşi din spatele ușii și Rachel întreabă disperată "Cine e?!".

-Justin! zic răguşit.

Rachel descuie uşa și din momentul în care o văd mi se înmoaie picioarele. Purta o rochie gri deschis care era pătată cu ceva roșu asemănător cu sângele. La fel și fața, avea câteva picături din acelaşi lichid care pătase si rochia și care speram să nu fie sânge. Mă prinde de braț și mă trage violent înăuntru, apoi încuie rapid uşa în urma mea.

-Ce s-a întâmplat? întreb.

-Ce-a durat atât?! mă întreabă ea fără să aștepte un răspuns în schimb și evitând întrebarea mea.

Merge în sufragerie, iar eu o urmez. Încă dinainte să intru în încăpere văd ceva care mă face să transpir îngrozitor. Zăcând într-o baltă de sânge era Ashley. Fața ei era plină de zgârieturi și gâtul prezenta urme de violență, de culoare violet vinețiu. Tot ce reuşesc să mai întreb cu disperare este "Ce ai făcut, Rachel?!".

La început eu și Rachel eram simpli colegi de liceu care îşi dădeau ochii peste cap de fiecare dată când treceau unul pe lângă altul, iar acum ea îmi împărtășeşte cel mai grav lucru pe care l-a făcut, un lucru care ar putea o priva de libertate ani buni și la fel și pe mine acum, fiindcă am decis să o ajut. Avea această încredere în mine deşi nu o meritam, iar asta pentru că o mințisem urmărindu-mi propriul scop, fără să țin cont de viața și sentimentele celorlalți. Acum eram legați pe viață prin acest secret...

Sfârşit!