Prințesa din Manhattan

Capitolul 18

RACHEL

Sufrageria e goală și întunecată atunci când ajung acasă și îmi dau seama că Javier nu a ajuns încă. Hilary probabil era la bucătărie. Cu o bătaie din palme luminile din încăpere se aprind și observ că cineva stătea pe canapea. Tresar când observ un bărbat de vârstă mijlocie cu părul roșcat, fața palidă ca brânza acoperită cu pistrui care arată incredibil cu ochii lui verzi. Mă sperii și mă dau câțiva pași înapoi. Bărbatul se apropie de mine.

-Am venit să iau niște lucruri de-ale mamei tale, spune roșcovanul. Face o pauză, apoi inspiră adânc și continuă cu emoție în voce. Având în vedere că tu nu o vei vizita prea curând.

Îmi zâmbește și atunci îmi amintesc că îl cunosc. Nu mi-am dat seama din prima cine este, dar asta doar pentru că nu sunt obișnuită să îl văd așa. Poartă un hanorac negru larg, o pereche de jeanși negri și are părul nepieptănat (probabil că s-a trezit recent, deși este seară). De obicei avea părul aranjat, purta mereu smokinguri negre și cămăși în culori șterse. Purta pantofi de lac negru, fără șosete, cu pantalonii ce lăsau puțin din gleznă la vedere.

-Te cunosc.

-Da, știu, răspunse el.

Ce idiot. Este la fel de prost precum Justin îl crede pe Josh. Numele lui este Travis, asta este tot ce știu despre el. Asta și faptul că era cel mai bun prieten al tatei.

-Ce faci aici? întreb.

-Pe bune? Tocmai ți-am spus. Am venit să iau niște lucruri de-ale mamei tale, asta dacă nu cumva vrei tu să i le duci în locul meu.

-Nu! Nu mai am vreo legătură cu femeia aia.

-Rachel, este mama ta.

-Era. Asta până mi-a ucis tatăl. Ia ce ai nevoie apoi pleacă! Hai! țip eu ca să îl sperii, ceea ce îmi și reușește.

Nu îi ia mult să adune ce voia apoi pleacă. Javier își face apariția după un timp, iar eu îl invit în fostul birou al tatei, care era acum al meu. O rog pe Hilary să aducă ceva de băut, iar când aceasta vine cu paharele o invit să se alăture discuției, ceea ce o surprinde puțin. Știu că pot avea încredere în Hilary mai mult decât în orice angajat al casei.

- Te-am chemat pentru că acum că totul a ieșit la iveală cred că ar trebui să avem încredere unul în celălalt, mai ales că ai fost ca un fiu pentru tata. Vreau să vă cer părerea, amândurora. Mă văd cu cineva.

-Asta e bine, spune Javier.

-Mă bucur pentru dumneavoastră, domnișoară Rachel, spune Hilary.

-Te rog să nu îmi mai spui domnișoară, sunt Rachel. Atât.

-Dar care este problema? Adică e ceva complet normal să te vezi cu cineva la vârsta ta, spune Javier.

-Da, asta dacă nu te vezi cu directorul școlii, spun eu mai calmă ca niciodată, de parcă toate astea ar fi normale.

Javier, care chiar în acel moment lua o gură de cafea, scuipă totul înapoi în ceașcă și o trântește de masă. Spre surprinderea mea, nu se sparge.

-Spune-mi că asta e doar o glumă! spune tăios tânărul meu "frate".

-E cât se poate de real. Dar, de asta te-am chemat, voiam să știu și părerea ta. Pentru că astăzi am primit doua păreri contra.

-Rachel, trebuie să încetezi să te mai întâlnești vrodată cu acel bărbat! Este cu mult mai bătrân decât tine, ar trebui să te vezi cu adolescenți, cel mult cu studenți, dar asta... Asta e prea mult!