Destinul

CAPITOLUL 19

Ianis pov.

Auzind tot ce mi-a spus mi-am dat seama de ceea ce am facut si un val de vinovăție ma lovește. Nu inteleg de ce am facut asta. De dobitoc! Cred...adică din prima zi în care am văzut-o m-am îndrăgostit, a fost dragoste la prima vedere. Ea are tot ce-mi trebuie, tot ce-mi place la o fata.

- Trebuia sa-mi zici ca ai iubita..

- Trebuia să nu o înșel si nu iti mai ziceam.

- Și acum ce faci?

- Chiar nu stiu, sunt un prost! Nu stiu cum am putut sa-i fac una ca asta.

- O iubesti mult, asa-i?

- Da dar nu stiu de ce am facut asta, nu mi-a gresit cu nimic. Ba mai mult, mi-a salvat viața. Si eu ce fac?

- Du-te la ea.

- Și ce să-i zic? Ea daca isi propune un lucru, acel lucru asa ramane.

- Arata-i iubirea ta fata de ea, fa-o fericita, nu stiu, tu o cunosti.

- Ai dreptate, o sa incerc. Cu tine ce fac?

- Cu mine nimic, trebuia să-mi zici ca ai o iubita. Sincer, imi pare rau ca s-a ajuns aici dar eu voi pleca ca sa nu mai intervină si alte discutii.

- Bine, iti multumesc ca ma înțelegi.

- Cu plăcere, acum du-te la ea.

Aprob din cap si ma îndrept către dulap. Ma îmbrac si fug cu cea mai mare viteza a mea după ea. Unde ar fi putut să meargă? Chiar nu stiu, au trecut cam 15 minute de la tot ce s-a intamplat. Ma uit in stanga si dreapta si nu stiu ce sa fac. Imi vine mirobolanta idee de a-i arata usierului o poza cu Andreea si il intreb daca a vazut-o. Imi zice ca a luat-o în stânga și fac întocmai. Presupun ca s-a dus in parc sa-si limpezească gândurile. Uite-o!

- Andreea...

Andreea pov.

Stau pe o bancă din parc si privesc in gol. In minte mi se derulează toate amintirile impreuna dar si cand l-am văzut în parc cu acea fata. Lacrimile nu se opresc din a curge.

- Andreea... aud o voce tremurata. Ma uit sa vad cine e si era el.

- Ce cauti aici? De ce ai venit dupa mine?

- Vreau să-mi cer scuze, nu stiu ce m-a apucat.

- Daca nu-ti mai plăcea de mine puteai să-mi spui, te înțelegeam.

- Nu zice asta, eu chiar te iubesc!

- Daca ma iubeai nu mă inselai.

- Imi cer iertare, te rog, iarta-ma!

- Nu pot. Nici macar nu stii cum ma simt, când te-am văzut cu ea mi-a căzut cerul in cap, mi s-a rupt inima in mii de bucăți. Cum as putea sa te iert?

- Măcar ma vei ierta cândva?

- Cândva poate dar acum nu. Simt nevoia unei pauze.

- Sunt dispus să astept saptamani chiar si luni doar ca sa ma ierți.

- Bravo, trebuie sa plec!

- Stai! imi spune si ma apuca de încheietura mâinii. Ma trage spre el si ma sărută. Nu am putut sa-l sărut asa ca l-am respins.

- De ce ai facut asta? ma intreaba.

- Dupa ce te-ai sarutat cu alta te astepti sa-ti mai raspund la sărut sau te mai sărut? După cum ziceam, trebuie sa plec.