Criminal // FINALIZATĂ //

Capitolul 14.

Luiza mânca, iar Gabriel nu se putea concentra. Îi privea chipul palid și pistruiat și ochii ascunși în spatele lentilelor de la ochelari.

Până acum câteva săptămâni, i s-ar fi părut o fată obișnuită dacă o vedea pe stradă, dar acum, stând în preajma ei atâta timp, până și modul în care își ștergea buzele cu degetele în timp ce mânca, i se părea fascinant.

Îi plăceau ochii ei, deși oricui puteau să îi pară banali. Îi plăceau obrajii și gâtul pistruiat, deși mulți nu agreează pistruii. Îi plăcea, pur și simplu, de ea.

Mâna nu îl mai durea și fașa cu care era bandajat îl incomoda. Bandajul de la cap îi era la fel de incomod, dar nu avea timp să meargă la doctor.

—Grăsuțo, o strigă el, făcând-o atentă, crezi că mă ajuți să scot bandajele astea? Sunt foarte incomode!  își răsuci gâtul.

—Ești sigur că e bine? Nu ar trebui să mergi la doctor? se încruntă ea.

—Sunt sigur că e bine. Sunt incomode! Te rog! îi vorbi Gabriel.

—Bine, dar o să te duci și la medic? își mușcă ea obrazul pe interior.

Nu, nu o să mă duc.

—Bine! O să mă duc! zâmbi ușor.

—Nu! Nu merge cu minciunile! Nu o să te duci! s-a încruntat ea. De unde știa?

—Ce? Ba da, o să mă duc! se încruntă el.

Grăsuță mică și Înfumurată ce ești!

—Minți. Se citește în ochii tăi! se bosumflă ea. Gabriel, dădu fata cutiile la o parte și se apropie de el, vreau să promiți că o să te duci la medic. Nu trebuie să stai așa! își puse ea mâinile în sân.

De parcă îi păsa cuiva. Nu o să mă duc la nici un medic.

—Ce mă fac eu cu tine, grăsuțo? Îmi terorizezi viața! o trase el ușor de obraji, dar își retrase mâna.

—Te ajut doar dacă te duci la medic! țâțâi ea.

—Bine! O să mă duc. Ți-am mai spus de zece ori! își rostogoli el ochii.

—Stai că nu am terminat ce aveam de zis! zâmbi ea în colțul gurii.

Șantajistă mică!

—Ca să fiu sigură că te duci, o să merg cu tine! își puse ea mâinile în sân și bărbatul făcu ochii mari.

—Glumești? o întrebă.

—Nu. Oricum medicii cred că sunt iubita ta! rosti ea și, pentru a mia oară, obrajii ei se înroșiseră.

—Bine, bine! cedă el. Dar ajută-mă să scot astea! chicoti.

Iubita mea. Medicii cred că ești iubita mea.

Luiza îl ajută să își scoată fașa de la mână, având grijă să nu îl lovească, iar el o privea atent.

Îi studia fiecare mișcare. Mâinile ei mici tremurau încercând să nu îl rănească și își tot frământa buza de jos. Respira precipitat și îl privea cu atenție.

—Ești sigur că nu te mai doare? oftă ea. Gata, ți-am scos fașa! zâmbi în colțul gurii și îi privi mâna.

—Ești sigură că tu știi ce înseamnă nu? o tachină.

—Nu mai face pe morocănosul și vino să-ți scot și bandajul de la cap!

Gabriel se apropie de ea, aplecându-și capul, cât fata să îi poată dezlipi bandajul.