Capitolul 34.

3.7K 267 23
                                    

Astăzi era ziua. Gabriel avea să fie eliberat astăzi pentru a se infiltra în banda lui Aspen spre a prinde întregul sistem de criminali, proxeneți și traficanți de droguri pe care acesta îl conducea. Era biletul lui spre libertate și pentru a încerca să pună pe picioare o viață nouă...cu grăsuța lui și Nora. Sau fără ele.

Un polițist îl tunsese scurt, lăsând doar barba mare, îi pusese lentile de contact de culoare închisă. Gabriel slăbise mult în toate lunile de închisoare și, privind în mica oglindă, nu se recunoscu. Acum avea părul scurt, tuns periuță, o barbă deasă, sprâncene groase iar ochii lui erau căprui. Până și greutatea era mult mai mică decât acum câteva luni. Poate că de la cele nouăzeci de kilograme, acum abia dacă trecea de șaptezeci și cinci.

—Planul e următorul. Ai un act de identitate fals. Numele tău acum e Edward Smith. O să ai microfoane wireless infiltrate și noi o să stăm la câțiva metri de tine. Inițial, trebuie să îi intri pe sub piele și să îl faci să se demaște singur. Vineri, Aspen organizează o ședință despre un transport de droguri folosind femei tinere. Dacă reușești să îi intri pe sub piele, o să participi și tu...mai apoi, tot ce trebuie să faci e să apeși un buton și noi să acționăm! vorbi locotenentul și îl făcu pe bărbat să fie sceptic. Dacă planul nu avea să meargă bine? Știu că ești sceptic, Gabriel, dar e vorba de câteva zile în care să stai aproape de ei. Aspen are repede încredere în oamenii care par neajutorați.

—Dar sora mea? Iubita mea? Ele or să fie în pericol? se trezi întrebând și bărbatul dădu negativ din cap.

—Cum ți-am mai spus, ele sunt sub protecția noastră, atâta timp cât tu, astea trei zile, nu le cauți sub nici o formă! îi explică polițistul, în timp ce alți doi agenți implantau microfoanele wireless.

—Și dacă Aspen nu are încredere în mine? ridică o sprânceană în momentul în care i se oferi un act de identitate fals și un permis de conducere.

—Așa cum a prins încredere în tine pentru că te-a văzut neajutorat, poate să prindă și de data asta prin intermediul lui Edward. Aspen e un om destul de credul. Deși e un mare traficant și se bănuiește că nu are încredere în orice, acceptă lângă el pe oricine care solicită un post rapid în organizația lui și care sunt dispuși să facă orice pentru bani...exact cum ai fost tu când ai luat decizia pripită de a lucra pentru el.

—Și dacă sunt pus să fac un lucru de probă?

—Îl execuți, deși Aspen nu are obișnuința să facă asta!

—Nu. Mă refeream dacă sunt pus să omor? Dacă îmi cere asta până să interveniți voi? înghiți în sec. De data asta, Gabriel nu avea să mai firme sub nici o formă viața unor oameni complet nevinovați. Erau de ajuns toți cei pe care îi ucisese pentru un nenorocit ca Gregory. Avea coșmaruri. Strigoii oamenilor morți îl urmăreau în întunericul dens al celulei în care își petrecea timpul.

—Dacă te pune să faci asta, semnalul de alarmă se declanșează mai repede și noi acționăm, trimițând o razie la sediul lui! îi explică, pe un ton calm de parcă vorbea despre vremea de afară, cum avea să decurgă totul.

—Mă repet, făcu Gabriel un gest cu mâna, dacă sora mea și iubita îmi sunt puse în pericol? Dacă mă recunoaște? continua să se teamă pentru ele și să o numească pe Luiza iubita lui, deși trecuse o întreagă eternitate de când ea aflase adevărul și probabil că îl ura din tot sufletul, căci era un suflet mult prea inocent pentru a iubi un suflet criminal ca al lui Gabriel.

—Cum ți-am repetat încă de la început, ele sunt sub protecția noastră, așa cum sunt de luni bune! mărturisi polițistul.

—Sub protecția dumneata? Cum adică? făcu Gabriel o grimasă.

Criminal // FINALIZATĂ //Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum