Criminal // FINALIZATĂ //

Capitolul 26.

Perioada examenelor finale se apropia pentru Luiza, iar fata era din ce în ce mai agitată și speriată.

De câte ori mergea la el, Gabriel încerca să o facă să înțeleagă că o să treacă și că o să se descurce.

Și el își susținuse examenele și le luase cu note bune, tocmai de aceea avusese parte de o facultate pe care, într-un final, a fost nevoit să o abandoneze.

—Nu te mai agita, iubito, o să fie bine! a chicotit el și a îmbrățișat-o, sărutând-o pe frunte.

—Și dacă nu le iau? s-a încruntat pe sub rama ochelarilor.

—Nici nu se pune problema că nu o să le iei, grăsuțo! a zâmbit și i-a luat ochelarii, privind-o în ochi. Știi care e unul dintre motivele pentru care m-am îndrăgostit de tine? a întrebat-o și și-a pus mâinile pe talia ei, trăgând-o mai aproape de el.

—Faptul că sunt o nesuferită? s-a încruntat și amândoi au râs ușor.

—Și asta, a zâmbit el și ea l-a ciupit, dar mai mult m-am îndrăgostit de inteligența ta! a continuat și și-a lipit fruntea de a ei. În plus, ce altă fată ar fi mințit că e iubita mea și ar fi acceptat să fie murdară de sânge și vomă când am făcut accident? a întrebat-o el. Încă era atât de mândru și bucuros că ea făcuse asta. Inima lui, din acel moment, bătea atât de tare când o vedea.

—M-am speriat atât de tare când te-am văzut acolo! a oftat și și-a plecat privirea. Deși nu îl cunoștea prea bine, îi era atât de teamă că putea să pățească ceva, încât nu îi mai păsa de oamenii din jur și de ceea ce se întâmpla atunci. Chiar așa, Gabriel, de ce conduceai motocicleta cu atâta viteză? l-a întrebat și el a făcut ochii mari, înghițind în sec.

—Mă grăbeam să ajung la mama mea! a mințit. Într-un fel, se grăbea să ajungă acolo, dar motivul era să îl omoare pe nenorocitul care îi violase sora și care o făcuse să ajungă într-un sanatoriu.

—De ce te-ai albit la față? S-a întâmplat ceva? și-a pus ea mâinile pe obrajii lui și l-a făcut să o privească în ochi.

Pentru prima dată după zile întregi, îl durea sufletul și simțeam că trebuie să vorbească despre asta... să îi spună măcar o parte din adevăr, deși știa al naibii de tare că o să o piardă.

—Ce ar fi să îți povestesc ceva? a vorbit și glasul îi era răgușit. Dar nu aici, hai să stăm pe pat!  a continuat și își putea simți inima bătând cu putere. Atât de tare încât simțea cum o să îi străpungă pieptul.

—Bine! a zâmbit și și-a pus mâinile peste ale lui. Peste mâinile pe care el le ura cu atâta putere căci erau mâinile unui criminal.

Așezați pe patul din dormitorul lui, Gabriel o privi în ochi și își trecu mâinile prin părul negru, mult mai crescut față de alte dați, apoi oftă și își frecă ochii cu pumnii.

—Ești bine? s-a încruntat Luiza și l-a  făcut să își îndrepte atenția spre ea.

Când a privit-o în ochi, a simțit cum întreaga lui putere se rupe în bucăți și cum inima îl doare. Nu putea să o piardă, nu putea să îi spună adevărul și să o facă să sufere, dar vina îi aparținea lui pentru că acceptase jobul murdar oferit de nenorocitul de Aspen Gregory.

Cum putea să îi spună că ochii care o priveau cu atâta iubire, au privit și cum se scurge viața unui om? Că buzele care o sărutau au rostit amenințări și că... că mâinile care îi mângâiau trupul și o strângeau în brațe, au ucis atâția oameni? Cum avea să îi spună asta, când numai gândul îl făcea să se urască?