Criminal // FINALIZATĂ //

Bonus.

Luiza era intrată în sala de nașteri de mai bine de o oră, iar Gabriel, venit în fugă de la poliție, unde ajunsese să lucreze, se tot plimba pe hol, trecându-și mâinile prin păr.

După ce fusese eliberat, Luiza îi propusese să locuiască alaturi de ea și Nora, iar el se hotărâse să accepte postul care i se oferise în cadrul poliției. Nu pierdea nimic făcând asta.

Faptul că scăpase de Aspen și că sora, dar mai ales iubita lui îi iertaseră atât de ușor, toate astea îi făceau inima să bată cu putere.

Totuși, cicatricile și toate coșmarurile îi aminteau de zilele negre pe care le petrecuse în pușcărie. Nu mai era bărbatul puternic care fusese o dată.

-Cum reziști? îl întreabă Josh, întinzând-i un pahar de cafea. El are agitat. Încă puțin și avea să fie tatăl a trei băieți. Abia dacă îi venea să creadă. Cum ar fi fost dacă el era încă arestat? Cine i-ar fi crescut pe cei mici? Cine le-ar fi fost tată?

Atâtea gânduri îl măcinau și încă avea remușcări legate de trecut. Avea coșmaruri și oamenii pe care i-a ucis îi apăreau în gând de câte ori închidea ochii. Mergea la terapie să uite, dar îi era atât de greu. Nu știuse cât de afectat era de ceea ce făcuse, până când, într-o seară, când Luiza încerca să îl trezească dintr-un coșmar, el, plângând, aproape că a strâns-o de gât. Ea, totuși, i-a rămas alături și l-a sprijinit. Au rămas și au luptat împreună să învingă trecutul. Și pare că reușeau.

-Cred că am să mor până se termină! făcu el un gest cu mâna și luă paharul de cafea de la Josh. Simțea că nu are aer și abia aștepta să își vadă băieții. Vă imaginați? Trei băieți. Iar el îi mulțumea lui Dumnezeu că îl ajutase să iasă din asta și să fie acolo. Cum i-ar fi crescut Luiza cu un tată absent?

-Hai că nu durează atât de mult! își făcu Nora apariția și Gabriel chicoti. Josh se întoarse spre ea și o salută din cap. Nu vorbeau prea des unul cu celălalt, dar nu asta conta. Oricum erau doar niște străini. Încă puțin și am să fiu mătușă! bătu ea din palme și pe chipul ei fragil fu schițat un zâmbet vag. Când își amintea ororile prin care sora lui trecuse, Gabriel își simțea inima sfâșiată.

-De trei băieți, îți imaginezi? făcu Gabriel un gest de uimire. Trei, Nora, trei! arată el pe degete, căci încă nu îi venea să creadă. De când se întorsese și aflase de sarcina femeii pe care o iubea, inima lui zburda de fericire. Gândul că avea să fie tată îi dădea o speranță să lupte.

-Știu! își îmbrățișă ea fratele și, de peste umărul lui Gabriel, Josh îi privea zâmbind. Hai și tu la îmbrățișat! rosti ea și el își dădu ochii peste cap și se supuse.

În timp ce ei doi se îmbrățișau, doctorul ieși din sala de nașteri și plânsete ascuțite de copil se auzeau. Lui Gabriel îi stătu inima în loc și, neintenționat, începu să plângă.

-Felicitări! îl bătu doctorul pe umăr și el își șterse lacrimile cu podul palmei. Palmă pe care avea o cicatrice și pe care, cândva, o folosise să ucidă. Cum avea să își atingă copiii cu mâinile pătate de sânge? Aveți trei băieți de nota zece! continuă doctorul și îl scoase din starea în care era intrat.

-Felicitări! urară Nora și Josh la unison, iar el fu poftit să intre la cei patru îngeri care îi luminau viața. Caută, din ochi, buchetul de trandafiri mov zi cutia de ciocolată pe care le luase când venise în fugă.

Astăzi, în ciuda a tot trecutul, el era fericit și abia dacă își mai putea ține echilibrul. Picioarele îi tremurau și inima îi bătea cu putere, iar lui abia dacă îi venea să creadă că era liber și era tată.

Intră și o văzu pe Luiza pe patul ei, cu unul dintre copilași în brațe, timp în care ceilalți doi păreau să doarmă. Cel din brațele ei atât de gălăgios, dar nu îl deranja asta.

Pe obrajii iubitei lui erau lacrimi de fericire.

-Uite, a venit tata! îi spuse ea micuțului plângăcios, încercând să îl potolească, pentru a nu-i trezi și pe ceilalți. I-l întinse, iar el, timid, încercând să nu se gândească la mâinile lui care comiseseră atâtea crime, luă bebelușul în brațe.

Simțind căldura corpului tatălui său, copilul tăcu din gură și ochișorii mici, încă negrii, încetară să mai plângă. El zâmbi și își simți inima explodând de fericire. Ce bărbat putea să fie impasibil unei asemenea trăiri? Numai ideea că era tată... Oh, Dumnezeule! Nici nu își putea imagina cum ar fi stat totul dacă nu se întâmplau atâtea lucruri.

-Cred că a adormit! chicoti el și roși în obraji, iar Luiza își șterse lacrimile, făcându-i semn să îl pună în pătuțul lui, până ce asistentele aveau să îi ducă pe toți trei în salonul pentru nou născuți. Cum te simți? se așeză el pe scaunul de lângă patul iubitei lui și îi arată spre trandafirii și ciocolata aduse pentru ea.

-Sunt bine! îi zâmbi ea și roși în obraji. Nașterea o schimbase, dar el o iubea și mai mult acum când ea îi oferise trei băieți. Trei. Încă nu îi venea să creadă. I se părea că visează, dar privind la copiii lui și la femeia care avea să îi devină soție, Gabriel se trezea la realitatea care îi surâdea.

-Te iubesc, Luiza. Vă iubesc pe toți patru! îi luă el mâna mică într-a lui și i-o puse pe piept, în dreptul inimii. Și încă încerc să îmi repar greșelile, Grăsuțo! oftă. Și acum, în momentul cel mai fericit din viața lor de cuplu, Gabriel prefera să trăiască în trecut.

-Să nu mai vorbim despre asta, bine? oftă ea și îi făcu semn să se uite la cei trei copilași ai lor. Îți seamănă leit! chicoti fata și îl roși în obraji, iar bucuria i se citi în privirea albastră, dar pierdută.

-Eu cred că seamănă cu tine! îi făcu cu ochiul, dar ea dădu negativ din cap. Se tot contraziseseră în ultimul timp, fiecare crezând că cei trei or să semene cu celălalt.

-Josh și Nora sunt pe coridor, abia așteaptă să îi vadă pe micuți! adevărul e că nu știa ce să zică și, tocmai de aceea, încerca să schimbe subiectul. Știa atât de bine cât Grăsuța lui îl iertase.

Dormeau împreună, mergeau la terapie împreună, se sărutau, își spuneau că se iubesc și acum erau părinți, dar el simțea că, în orice clipă, avea să distrugă această dragoste și să cadă în prăpastie mai rău decât prima dată.

-Gabriel, își puse ea mâinile pe obrajii lui, a trecut totul, dragostea mea, te rog să îți dai șansa să uiți și să trăiești fiecare clipă cu intensitate! și chipurile lor se apropiară, iar buzele li se uniseră.

Nu mai conta trecutul. Acum erau părinți și pregătiți, mai mult ca niciodată, să lupte. Viața lor abia acum începea, când cele trei minunății apărură în sufletele lor.