Criminal // FINALIZATĂ //

Capitolul 15.

Au trecut câteva săptămâni de la primul sărut dintre Gabriel și Luiza, iar nici unul nu îndrăznea să discute despre asta. Se comportau rece, asta doar pentru că Gabriel îi acorda fetei timpul necesar pentru a fi pregătită pentru...orice ar fi chestia care ia naștere între ei doi.

Josh fusese găsit în urmă cu câteva zile, iar asta o făcu pe grăsuță să plângă de fericire și să îl îmbrățișeze pe Gabriel. Într-un fel, era gelos, dar știa că acel Josh e varul fetei și merită toată iubirea ei.

El scăpase deja se ghipsul de la picior, ceea ce însemna că în curând avea să se reîntoarcă la a munci pentru Aspen. Nu își dorea asta, dar Nora... pentru ea aștepta cu nerăbdare a ziua în care Aspen să îi spună că s-au strâns destui bani și să îl plătească pentru a o putea elibera pe Nora.

Acum stătea în patul lui și privea tavanul alb spălăcit. Ar fi vrut să o sune pe Luiza, să o cheme la el și să o sărute căci îi era dor de ea, dar fata avea nevoie de timp, iar el era dispus să i-l acorde. În fond, oricum relația s-ar fi încheiat devreme căci nu o putea minți tot timpul.

Când cineva bătu la ușă, se ridică leneș din pat și își târșâi picioarele pe parchetul rece al camerei.  Nu purta tricou și asta lăsa la vedere cele câteva semne ale accidentului prin care trecuse acum ceva timp.

Atunci când deschise ușa, într-o rochiță albă și cu părul desprins, o văzu pe grăsuță. Inima lui făcu un poc puternic când o văzu și stomacul i se comporta de parcă îi era foame.

—Bună! zâmbi el și se abținu să nu facă ceea ce își dorea. Se abținu să nu o strângă puternic în brațe, să o sărute și să îi zică să nu mai plece niciodată.

—Hei, se scărpină ea după ceafă, mă gândeam să vin să văd ce faci și...

—Te gândeai? chicoti el. Deci nu erai sigură că vrei să vii? țâțâi ușor.

—Nu, adică...da...știi ce? Vreau să îți zic ceva, dar putem să intrăm? se bâlbâi ea și el ridică o sprânceană, apoi îi făcu semn să intre.

Era surprins că fata voia să vorbească ceva cu el, dar nu înțelegea ce anume.

Ajunși în dormitorul în care stăteau de obicei, Gabriel îi făcu semn fetei să se așeze, apoi se așeză și el, privind-o cu mâinile sub bărbie.

—Eu... în ultimele zile... ăăă! începu ea, bâlbâindu-se și Gabriel se sprijini cu spatele de pat.

—Așa... o încurajă el să continue. Dumnezeule, cât de mult îi plăcea să o vadă atât de emoționantă.

—Dumnezeule, o să râzi de mine!  și-a pus ea mâinile la ochi. Abia acum sesiza Gabriel că fata nu avea ochelarii la ochi.

El i le luă și i le ținu în ale lui, privind-o fix în ochi.

—Promit că nu o să râd! o asigură cu un zâmbet în colțul gurii. Zâmbet care fetei i se păru atât de cuceritor.

—Dacă râzi, nu mai vorbesc cu tine! îl avertiză ea și el făcu ochii mari.

Ar fi putut râde și asta ar fi depărtat-o pe fată de el, dar mai mult își dorea să o aibă în preajma lui.

—Promit că nu râd! vorbi el și o trase ușor de nas, dar apoi își depărtă mâinile de ea, ținându-le în poală.

—Deci... ăăă...de când...m-ai sărutat mă gândesc...numai la asta și...

—Te gândești la asta? zâmbi el. De ce se simțea atât de emoționat.

—Ți-am zis să nu râzi! îl atenționă ea. Vreau să... ăăă...mă mai... mi-e rușine să zic! își puse ea mâinile în sân.

Probabil se comporta prostesc, dar nu știa cum să îi spună că vrea să o mai sărute o dată și credea că bărbatul avea să râdă de ea.