Criminal // FINALIZATĂ //

Capitolul 25.

Treaz cu mult înaintea Luizei, Gabriel o privi cu dragoste, mușcându-și buzele. Era un idiot și un nenorocit, nu merita dragostea ei, dar, tocmai pentru iubirea pe care fata i-o purta, voia să renunțe, să recunoască, să facă ceva să scape din încurcătură.

Se ridică din pat, se îmbracă și ieși ușor din cameră, având grijă să nu o trezească.

Ieși din casă și cumpără un buchet de trandafiri roz, apoi se întoarse acasă. Se simțea dator ei pentru noaptea oferită, se simțea dator pentru faptul că, Grăsuța lui, alesese să îi ofere prima ei noapte de dragoste.

Luă o foaie dintr-o agendă pe care o avea în bucătărie și scrise ceva pe ea, apoi o lăsă alaturi de buchet, lângă ea.

Când se trezi, Luiza își mușcă buza de jos sesizând că e singură și se panică, având impresia că bărbatul o părăsise, dar, pe partea lui de pat, văzu ceva ce o făcu să tresară și să simtă cum obrajii îi iau foc.

Ridică buchetul de trandafiri și îl mirosi, oftând, apoi văzu biletul și îl citi cu voce tare.

—Îți mulțumesc pentru noaptea trecută, Grăsuța mea! Ai fost minunată și sper că a fost așa cum ți-ai dorit tu și că nu te-am rănit. Te iubesc, Luiza! și lacrimile îi încețoșară privirea când termină de citit.

Nici măcar nu visase la o așa poveste, la un bărbat care să o iubească și, tot ce făcea Gabriel, o înnebunea.

Se ridică pe marginea patului și își privi trupul gol, rememorând fiecare atingere, fiecare sărut și fiecare mângâiere pe care o primise cu o seară în urmă. Încă îi simțea mâinile pe trupul ei, răsuflarea caldă pe piele și trupul lipit de al ei. Încă îl simțea și încă roșea în obraji când își amintea cat de gentil și calm fusese cu o noapte în urmă.

Își luă lenjeria intimă pe ea și un tricou de-al lui Gabriel care stătea așezat pe un scaun, apoi ieși din cameră, pășind timidă. El unde era?

Ajunsă în bucătărie, îl văzu amestecând ouă într-un bol și își mușcă buza de jos la imaginea lui.

—Bună dimineața! șopti timidă și, cum o auzi, lasă castronul pe masă și merse spre ea. Privirea îi era pătrunzătoare și buzele întredeschise, iar pulsul i-o luase razna.

—Bună dimineața și ție, iubito! îi șopti și își trecu mâna prin părul ei creț, privind-o în ochi. Cum ai dormit? o sărută ușor pe frunte și își puse mâinile pe talia ei, trăgând-o mai aproape.

—Minunat! zâmbi în colțul gurii. Tu cum ai dormit? îl întrebă.

—Perfect! chicoti el și își mută mâinile pe fundul ei. Te doare ceva? o întrebă și își înclină capul într-o parte. Tot ce își dorea în momentul respectiv era să știe că nu a rănit-o.

—Nu mă doare nimic! ridică din umeri și își puse mâinile în jurul gâtului său. Îți mulțumesc! îi șopti, apropiindu-și buzele de urechea lui.

—Eu îți mulțumesc, iubito! Nu știi cât de fericit sunt! chicoti apoi.

—Te iubesc, Gabriel! șopti și îl sărută ușor pe obraz. Barba lui, ușor nerasă, îi dădea o senzație ciudat de plăcută.

—Și eu te iubesc! a oftat și a ridicat-o în brațe, făcând-o să îi înconjoare talia cu picioarele. Se răsuci cu ea și o așeză pe masă, stând între picioarele ei. Sigur nu te doare nimic? o întrebă și după fiecare cuvânt, o sărută ușor. Sigur nu am fost prea dur? repetă săruturile de mai devreme.

Mâinile lui se plimbau prin părul ei creț, iar ale ei, îi mângâiau abdomenul.

—A fost bine! îl asigură ea și îi prinse chipul în palme, privindu-l în ochi.

—Mă bucur că mi-ai dat ocazia să fiu primul, iubito! îi zâmbi din priviri. Pentru el, decizia Luizei fusese un lucru care îi făcuse întreg trupul să se înfioare. Faptul că fata își dorise ca el să fie primul, îl făcea să se simtă atât de mândru și norocos.

—Vreau să fii singurul! îi vorbi ea, privindu-l adânc în ochi. Suna pueril, poate patetic, dar ea nu își dorea alt bărbat. Ea îl iubea pe Gabriel și asta conta.

—Fără intenția de a te supăra, dar sunt sigur, iubito, că într-o zi ai să te îndrăgostești de alt băiat, unul bun și care să îți ofere un viitor, unul ca șoricelul ăla de bibliotecă, și ai să mă uiți pe mine! încercă el să îi explice căci știa riscurile. Știa că, dacă fata află de toate crimele comise de el pentru Aspen Gregory, avea să îl părăsească. Așa era normal.

—Nu vreau să mai spui asta! și-a plecat ea buza de jos. Eu te iubesc pe tine! a chicotit.

Luiza i se părea prea inocentă să înțeleagă jocul murdar al lui Gabriel și, tocmai de asta, știa că avea să îl părăsească atunci când o să afle.

—Bine, nu mai vorbim despre asta! a asigurat-o. Sub nici o formă nu își dorea să o supere. Ți-au plăcut florile? i-a șoptit și i-a sărutat buza de jos.

—Și florile și bilețelul! chicoti și el o sărută ușor, apoi o privi în ochi.

—Ce ar fi să îți verifici telefonul care a sunat continuu, iar eu să fac micul dejun? îi zâmbi și o mușcă ușor de nas. Se putea sătura de ea acum, când abia începea să o iubească?

Și ea dădu din cap, ieșind să vorbească la telefon cu mama ei care o sunase toată noaptea. Probabil că aflase că a plecat cu Gabriel sau probabil că era îngrijorată.

Gabriel își trecu mâinile prin părul ușor crescut și oftă, trăgând ușor de el. De ce făcea asta? De ce o ținea lângă el și îi spunea cuvinte de iubire, dacă el era un nenorocit? De ce o ținea lângă el, dacă o putea răni și avea să o facă să sufere? De ce nu era în stare să iasă din jocul murdar în care se băgase? Atât de tare se temea de Aspen încât să o pună în pericol și pentru ea, pentru niște bani? Pentru Nora...pentru ea făcea toate astea...

Se îndrăgostise...asta fusese greșeala lui. Se îndrăgostise de o fată care, mult prea inocentă, avea să afle într-o zi adevărul și să îl părăsească, dar acum...acum el își dorea doar să o iubească și să profite de fiecare moment alaturi de ea.