Criminal // FINALIZATĂ //

Capitolul 18.

Târziu, în noapte, undeva după ora zece seara, la ușa lui Gabriel bătu cineva cu putere. Bărbatul știa că nu e grăsuța. Ea nu bătea așa. Ea era calmă. Și, judecând după zgomotul motoarelor de mașini din fața blocului, știa cine e.

Se ridică din pat și deschise ușa, iar bărbatul de dincolo intră în casă și trânti ușa în urma lui. Statura lui era la fel de impunătoare, iar costumul negru și spălăcit pe care îl purta mereu, îl enerva pe Gabriel.

—Ce surpriză să te văd, Gabriel! rosti el ironic, jucându-se cu un pistol și tânărul se abținu să nu își dea ochii peste cap. Trupul îi tremura de furie. Și de teamă. Dar știa că Aspen nu l-ar ucide. Era prea laș să o facă. Tocmai de asta avea angajați. Și el era unul dintre ei.

—Nu e de parcă locuiesc aici! îndrăzni el să zică, deși se temea.

Îi era frică de Aspen. În ciuda aparențelor, se temea de bărbatul din fața lui.

—O să fiu direct, rânji el scurtându-l pe Gabriel cu privirea și trecându-și o mână prin barba crescută, de ce nu ți-ai făcut treaba aseară? făcu el câțiva pași prin cameră. Credeam că vrei bani! rânji apoi, suflând ușor în țeava pistolului.

—Vreau bani, începu oftând, dar cred că deja s-au strâns destui. Nu mai vreau să ucid! continuă pe un ton mult prea jos și răgușit.

—Cred că nu știi ce vorbești! izbucni el în râs. Sau ți-a luat mințile curva aia? Cum o cheamă?  Luiza? vorbi Aspen și Gabriel simți cum inima îi tresaltă de furie. Sau teamă? Da, teamă pentru binele fetei.

—Să nu te ati...

—Să nu mă ating de ea, zici? Ce păcat că am deja alte planuri! țâțâi într-un mod ciudat și făcu un semn spre prohabul pantalonilor lui.

Gabriel icni de furie și scrâșni din dinți. Nu voia ca el să se atingă de grăsuță. Nu voia ca nimeni să o facă și asta îl înnebunea.

—Să nu...

—Cred că e bună la pat. În general, cu virginele ți-o tragi bine. Și dacă mă gândesc, n-am mai fost de mult cu una! o întrerupe iar. Și sunt bune și la oral! voia să îl enerveze. Să îl facă să cedeze și Gabriel știa asta prea bine.

—Și o să fie așa surprinsă când o să afle cu ce te ocupi! îi făcu cu ochiul.

Gabriel își închise ochii și inspiră puternic, oftând. Știa ce voia Aspen. Știa că ăsta e modul lui de a-l șantaja. Și, știa că avea să accepte iar să ucidă oameni.

—Ea nu are nici o legătură cu ceea...ce am făcut aseară! își încleștă maxilarul. Voia să nu mai ucidă. Pur și simplu nu își dorise asta niciodată și nu voia să o mai facă de acum în colo.

—Nu ne-am înțeles, Gabriel Peterson, ucizi când vreau eu, pe fine vreau eu și până când vreau!  țâțâi Aspen.

—Am o condiție, începu Gabriel, ucid în continuare cât dracului vrei tu, dar nu îi faci nimic Luizei! cedă el. Știa puterea lui Aspen. Știa că îi poate face rău fetei și nu voia asta.

—Ce bine ne înțelegem! rânji el. Dar, între noi fie vorba, cred că e genială la pat! continuă să îl tachineze. Poate, cândva, mi-o dai și mie o tură!

—Atâta timp cât vrei să...ucid în continuare pentru tine, nu îi faci nimic! rosti el. Dacă te atingi de ea...o să o faci numai peste cadavrul meu! îndrăzni să zică.

—Mai vedem. Jason Staklein, afacerist, vreau să îți faci treaba până vineri! vorbi el și, fără să mai spună ceva, plecă.

Gabriel se așeză pe pat și își trecu o mână prin păr, gemând de furie. De ce îl afecta atât de tare gândul că Aspen îi putea face ceva Luizei? De ce nu voia ca el sau orice alt bărbat să o atingă?