side effects ||taegikook||

cum totul s-a văzut

Taehyung și-a făcut curaj într-un final și s-a uitat la băiatul din pat. Inima sa l-a durut instant când a văzut starea în care arăta. Pielea lui era mult mai albă, bolnav de albă, avea mari cearcăne în jurul ochiilor, iar oasele i se puteau vedea. Pupilele acestuia îi arătau de asemenea că fusese sub influența drogurilor. Dacă i-ar fi ridicat mâneca bluzei ar fi putut vedea semne de ace. Ace cu care s-a drogat.

Inima lui nu a trecut niciodată peste el, și nici mintea lui. Min Yoongi nu a putut fi complet despărțit de Taehyung. Acesta a învățat să dea uitare amintirilor pentru scurte perioade de timp.

Acum, că Yoongi stătea chiar în fața lui simțea cum totul era mult mai puternic. Toate sentimetele lui acumulate de-a lungul anilor erau acumulate. Încă îl mai iubea pe Yoongi. Dar îl iubea și pe Jungkook. Yoongi era trecutul lui. Iar jungkook era prezentul și viitorul lui.

Era ciudat să simtă din nou acei fluturași stupizi în stomacul său de fiecare dată când se uita în ochii lui goi și negrii.

"Hyung..." Taehyung s-a apropriat mai mult de Yoongi, gata să-l ia în brațe și să înceapă să plângă, dar trebuia să fie tare, deoarece nu voia ca Yoongi să-l distrugă din câteva cuvinte din nou, iar acolo mai erau și două asistente, nu doar ei doi, în intimitatea lor.

Taehyung a smuls rapid foile din mâinile asistentei pentru a citi despre starea lui Yoongi, deoarece cu cât se uita mai mult la acesta, cu atât simțea cum se prăbușea mai rău. Își putea simți cum lacrimile mai aveau puțin și îi explodau în glandelele sale lacrimare.

A început să citească istoricul de droguri pe care le-a inhalat, injectat sau consumat Yoongi în decursul a cinsprezece ani.

Simțea cum era din nou la facultate într-o bancă mică și cum i se enumerau toate tipurile de droguri existente. Yoongi părea un fel de cobai al drogurilor, dar asta nu era deloc la fel de plăcut precum suna.

Inima sa era șfâșiată din nou și din nou, în mii de bucățele, din cauza aceluiași băiat și anume, Min Yoongi.

Min Yoongi, dragostea lui, zahărul din ceaiul lui amar, devenise un blestem pentru inima sa.

Nu mai voia să mai aibă de a face cu acel Min Yoongi. Voia ca Min Yoongi să rămână în trecut și să nu-i mai interfereze viața, dar nu. Min Yoongi stătea exact în acea clipă în fața lui și îl studia. Avea pe față același rânjet în batjocură ce nu exprima nimic.

Yoongi era un mort-viu. Fusese distrus de către traumele din copilărie, iar drogurile au fost doar un desert dulce care l-au ajutat să trăiască de pe o zi pe alta. Simțea cum voia să-și pună capăt vieții, siringa sa îl așteapta plină la capul patului. Voia să uite de tot și de toate pastile de pe podeau așteptau să fie sfărâmate.

Voia încă un motiv să trăiască: durerea cumplită pe care o simțea când intra în faza inițială a sevrajului, îl făcea să mai ia încă o doză, astfel mărindu-și viața cu încă o zi.

Zilele au devenit săptămâni, iar săptămânile ani. Cincisprezece ani numai așa a supraviețuit Yoongi.

Era prea stricat ca să mai fie reperat, iar din această cauză a hotărât că nu ar mai strica dacă ar fi și mai stricat.

Și s-a stricat atât de mult, încât supradozele nici nu mai funcționau. Corpul său era prea obișnuit cu drogurile ca să mai fie atât de ușor de afectat. În plus, toți banii lui se duceau pe droguri, ceea ce înseamna că mâncarea nu prea exista, ceea ce era mai bine, deoarece unele dintre ele erau mult mai ușor de dat afară din organism.

"Ficatul și rinichii sunt pe punctul de a ceda." Taehyung a spus într-un final, iar o asistentă a aprobat ușor din cap. "L-ați testat pentru o BTS?"

"Da. E negativ."

"Fals negativ?"

"Negativ negativ."

Taehyung a simțit cum i s-a luat o mică pietricică de pe inimă. Taehyung și-a scos ochii din foile sale și a zâmbit forțat, durându-l să-l privească pe acesta fix în ochi.

"Bună ziua, sunt doctorul tău, Kim Taehyung."