side effects ||taegikook||

cum timpul a trecut

Cu cât săptămânile treceau, cu atât mai mult Jungkook continua să crească în ochii lui Yoongi. Yoongi se simțea oribil pentru că ținea la o ființă care deja era a cuiva cum nu trebuia. Nu voia să-l rănească pe Taehyung și mai, iar din această cauză tăcea și se prefăcea uneori că Jungkook nu exista, mai ales când prietenul lui din copilărie era prin preajmă.

Yoongi putea simți cât de mult rău îi face lui Taehyung prin simpla lui prezență. Iar prezența lui Taehyung nu-i îmbunătățea deloc starea. De fiecare dată când era lângă Taehyung, simțea cum trăiește în trecut, în acel trecut extrem de dureros. El și cu Taehyung nu aveau niciun viitor, deoarece Taehyung încă îl vedea ca pe un mic copil frânt și rănit de cuvintele părinților lui. Iar Yoongi... iar Yoongi îl vedea ca pe un bărbat puternic. Îl vedea exact cum l-a văzut în adolescență, doar că cu mai puțini ani ce îi îngreunau fața.

Yoongi a fost trezit la realitate când Jungkook i-a mângâiat ușor umărul și i-a zâmbit larg. Verzuiul simțea cum genunchii săi i se înmoaie și că este pe cale să cadă pe jos, chiar dacă stătea pe scaun, la vederea acelui zâmbet minunat.

Era uimitor efectul pe care Jungkook îl avea asupra lui. Acel efect se numea cumva, dar lui Yoongi îi era prea frică să-i spună pe nume sau să se gândească mai mult de câteva secunde la el. Îi era frică de adevăr, deoarece știa că într-o situație ca aceea să accepți e cel mai greu lucru pe care îl poți face.

"E timpul să mergem acasă."

Jungkook a terminat de antrenat idolii pe acea zi, iar din această cauză era timpul să plece acasă. Era timpul să fie înca  o dată rănit.

Când au ieșit din companie, Taehyung a sărit în brațele lui Jungkook. Venise să-i facă o mică surpriză, deoarece ultimul său pacient nu avea o boală care se încadra în specialitatea sa.

Jungkook a zâmbit și mai larg și s-a relaxat în brațele călduroase are lui Taehyung.

Apoi au început să meargă, mână în mână. Doar Jungkook și Taehyung. Yoongi se simțea mai singur ca niciodată. Brunetul a văzut privirea tristă din ochii lui Yoongi și și-a înfășurat mâna liberă în jurul taliei acestuia, trăgându-l mai aproape de el. Verziul era atât de aproape încât putea mirosi parfumul acestuia floral. Era un adevărat afrodisiac.

Ultimul lucru pe care Jungkook îl voia era ca Yoongi să se simtă izolat.

Săptămânile au trecut, iar Yoongi a fost ca prin minune de acrod să se alăture celor doi la o noapte de film. Din cauza vremii reci de afară, Yoongi a ajuns să fie cocoloșit de căldura celor doi. Era plăcut, extraordinar de plăcut.

Jungkook s-a jucat toată noaptea cu părul lui, verzuiul neputându-se concentra la filmele ce se derulau în fața lor. Într-un final, cei doi au adormit, Yoongi rămânând singurul care se mai uita la ecranul luminos. Era liniște și pace. Și nu doar în atmosfera camerei, dar și în sufletul său.

S-a dus la baie, deoarece trebuia să elimine cumva tot sucul pe care l-a băut în noaptea aceea, dar când s-a întors a rămas împietrit în pragul ușii.

Jungkook era în brațele lui Taehyung. Imediat după ce el a plecat, aceștia s-au apropriat și s-au unit.

Yoongi decât îi despărțise, ținuse la distanță doi oameni ce nu trebuiau despărțiți niciodată. Locul lui nu era între Jungkook și Taehyung. Locul lui era departe de aceștia, deoarece numai așa nu mai le intra în frumoasa relație.

Îl durea realizarea faptului că nu era primit în relația lor, cu toate că niciodată nu a aspirat să fie în ea sau faptul că știa că lipsa lui va fi ușor  înlocuită cu propriile lor persoane. Ei deja erau uniți, iar atât timp cât ei erau unul lângă celălalt nimic nu ar fi fost greu de înlocuit.

Yoongi trebuia să facă ceva urgent și măreț. Trebuia să facă ceva înainte ca să ajungă și mai rănit decât era în acel moment. Dar mai important, trebuia să facă ceva inainte să-i rănească pe cei doi.

___________

Mai sunt 2 capitole;) batistele alea sa fie pregătite. Chiar veți avea nevoie de ele;)))