side effects ||taegikook||

cum totul s-a reintrodus

Jungkook avea brațele în jurul gâtului lui Taehyung. Era ciudat până și pentru ei să meargă în acel mod într-un loc public, dar numai așa, Taehyung se putea asigura că Jungkook nu fugea.

În ochii lui, Jungkook încă mai era un copil. Iar copilul din Jungkook îl făceau pe acesta să fugă din fața toate greutăților, iar să-l vadă pe Yoongi față în față, pentru prima dată de când a aflat despre sentimentele lui Taehyung despre el. Acesta era cu siguranță un motiv bun de alergat pe jos, iar Taehyung trebuia să-și asigure măsuri de siguranță.

Uneori Jungkook era la fel ca politicienii: între a spune și a face e un drum lung de parcurs, iar de cele mai multe ori erau doar cuvintele, dar Taehyung voia și acțiuni de această dată.

Iar toate acestea explicau de ce Taehyung strângea picioarele lui Taehyung cu degetele sale lungi, în timp ce micuțul avea capul băgat în spatele acestuia lat, ținându-se de gâtul acestuia pentru mai multă stabilitate.

După o partidă de mai bine de o oră în care Jungkook a primit cele mai dulci sărutări din lume, încât a crezut că făcea diabet, cei doi s-au îmbrăcat și s-au dus la spital.

Aceea trebuia să fie ziua liberă a lui Taehyung. Trebuia. Dar până la urmă chiar era, deoarece l-ar fi avut pe Jungkook non-stop lângă el, iar toți pacienții lui erau amânați sau puși pe lista de proprietăți a altor doctori.

Jungkook și-a scos capul din spatele lui Taehyung când a auzit vocea enervantă a asistentei. Îi putea arunca cu ceva în cap cu cel mai mare drag, dar știa ce o să pățească pe urmă de la Taehyung. Nu-l speria pedeapsa penală pe cât îl speria pedeapsa pe care ar fi primit-o de la acesta.

Taehyung a trecut pe lângă asistentă, nebăgând-o în seamă. Îl enerva prea mult acea femeie încât să poată să poarte un dialog civilizat cu ea. Acea femeie îi calca în picioarele până și ultimii nervi.

Blondul l-a lăsat în jos ușor pe Jungkook când s-au aflat în fața ușii salonului lui Yoongi, prizându-i mâna apoi puternic.

Nu avea de gând să-l lase pe Jungkook să dea biri cu fugiții tocmai când se apropriau pe Yoongi.

A deschis ușor ușa și a pășit în cameră, trăgându-l pe Jungkook după el.

Yoongi stătea întors față de ei. Stătea pe un scaun vechi de lemn în timp ce se uita pe fereastră. Era îmbrăcat într-o cămașă de forță.

Pe Taehyung l-a durut să-l vadă în acel hal pe Yoongi.

Pe Jungkook l-a durut să-l vadă pe Taehyung cum suferă din cauza lui.

Taehyung și-a închis ochii și s-a apropriat pe scaunul lui Yoongi, așezându-și pe spătarul acestuia.

"Bună, Yoongi, sunt Taehyung. Vrei să vorbești cu mine?" A întrebat acesta ușor, știind exact cum să procedeze. A mai trecut prin astfel de faze cu Yoongi în trecut, dar la toate a putut fi alături de el, dar din păcate pauza de mai bine de cinsprezece ani le distanțase prea mult relația, încât ca Taehyung să creadă că planul său să funcționeze precum acum mulți ani.

Viața lui Yoongi nu a fost tocmai bună, iar mediul în care a trăit nici măcar atât nu era. Provenit dintr-o familie de alcoolici și drogați, Yoongi nu a avut niciodată vreun prieten, până când l-a întâlnit pe Taehyung la graniță.

Lui Taehyung nu-i păsa de ce spuneau alții, nu-i păsa despre opiniile celorlalți.

"Yoongi, însoțitorul meu este Jungkook." Jungkook nu a spus nimic și a rămas pe locul în care s-a așezat imediat ce a intrat în cameră. Era situat la jumătatea camerei, nici prea aproape de ușă și nici prea aproape re plecare.

"Yoongi hyungie?" Jungkook a rămas surprins. Nu-l mai auzise pe Taehyung niciodată să vorbească atât de moale, atât de strict. Nici măcar cu el nu a mai vorbit până în acel moment într-un glas atât de dulce.

Taehyung era un cu totul alt om cu Yoongi decât era cu Jungkook,  deoarece fiecare dintre ei era diferit, iar lucrurile diferite nu se puteau trata la fel.