side effects ||taegikook||

cum totul s-a împrietenit

Yoongi a continuat să nu zică nimic și să se uite pe fereastră. Era ca și cum ar fi fost mort.

Și poate că chiar era un om mort. Nu mai simțea nimic. Era mort din punct de vedere emoțional. Îl ultimii ani drogurile au fost emoțiile lui. Drogurile au fost cele care le-au făcut mai uman, dar acum nu mai erau. Nu mai erau adânc în sângele lui. Nu mai erau, dispăruseră, iar cu ele au dispărut totodată și emoțiile sale.

Și a rămas să se comporte ca o legumă. Poate că 'legumă' era un compliment pe lângă ceea ce se simțea cu adevărat. Era oribil. Se simțea oribil. Voia ca totul să înceteze.

"Yoongi, mai știi povestea cum ne-am întâlnit?" Yoongi a clipit ușor, parcă încercând să înțeleagă vorbele lui Taehyung, dar nu a zis nimic. A rămas în tăcere.

Tăcerea era tot ce îi mai rămăsese. Nimeni nu-l putea obliga să vorbească. Nimeni nu-l putea controla în acest sens. Era bucata lui de libertate.

Îl știa pe Taehyung de prea mult timp, încât îl durea, și știa prea bine că acesta nu avea de gând să-l lase în pace atât de ușor. Taehyung era acolo. Înseamna că îi păsa.

Dar acolo era și Jungkook.

Jungkook, minunatul iubit al lui Taehyung. Jungkook, iubirea lui Taehyung. Jungkook, înlocuitorul lui.

Știa, mereu a știut că Taehyung îl iubea. Știa pentru că Taehyung se uita la el precum el se uita la Taehyung.

Mereu au fost sentimente reciproc, dar nu le-a dat glas. Nu a vrut. S-a temut că va distruge prietenia dintre ei, că Taehyung ar fi plecat de lângă el.

Dar a fost o prostie să creadă că Taehyung ar fi stat lângă el. Băiatul l-a părăsit imediat ce i s-a ivit ocazia.

Până și el nu ar fi stat lângă un drogat și alcoolic provenit dintr-o familie abuzivă.

Nu puține au fost dățile în care Taehyung colinda străzile din Daegu în căutarea lui Yoongi.

Nu puține au fost dățile în care Yoongi a țipat la Taehyung și l-a jignit.

Nu puține au fost dățile în care Yoongi l-a rănit pe Taehyung.

"Eu mi-o amintesc foarte mine." Taehyung a zâmbit nostalgic, iar Jungkook a jurat că nu a mai văzut un om mai frumos decât Taehyung în acel moment. "Era iarnă, mai precis ziua mea de naștere de la trei ani. Știu că mama își invitase colega de la servici care avea să vină cu fiul ei. Îmi amintesc că eram foarte supărat când am aflat când am auzit că acea femeie o să vină cu copilul ei, deoarece nu voiam să îmi împart tortul cu un necunoscut."

Jungkook chiar ar fi vrut să vadă imaginea cu un Taehyung micuț și cu obrăjiori. Ar fi fost extraordinar de drăgălașă.

"Dar apoi, când ai intrat pe ușa casei mele, am început să sar în sus de bucurie, deoarece crezusem că am primit un ștrumf de ziua mea." Yoongi și-a strâns buzele. Putea să-și aducă aminte cum în acea zi a vărsat pe el o sticluță de albastru de metilen care nu s-a luat atât de ușor și de rapid de pe pielea lui. A continuat să rămână în liniște.

"Erai mult mai scund decât mine și mult mai drăgălaș, chiar dacă erai hyung-ul meu. Știu că ți-am zis păpușă la un moment dat, deoarece erai perfect ca o păpușă, dar te-ai supărat pe mine și m-ai tras de păr."

Jungkook era uimit să vadă fericirea în glasul și inima lui Taehyung când vorbea despre trecutul lui cu Yoongi.

"La sfârșitul acelei zile am ajuns amândoi să mâncăm tort pe covorul pătat de acuarele din camera mea și să vorbim despre pisici. Atunci m-ai tras din nou de păr când ți-am spus că semeni cu o mică pisicuță. Iar apoi mi-ai spus să te trag și eu de două ori de păr, deoarece prietenii trebuie mereu să fie chit, iar eu am început să plâng de bucurie, deoarece erai primul meu prieten cu adevărat, care nu era forțat să se joace cu mine." Taehyung și-a șters ușor lacrima ce îi cădea pe obraz și s-a uitat la Yoongi.

Yoongi simțea din nou acel sentiment pe care l-a simțit în acea zi geroasă de decembrie.

A simțit cum e să fii dorit.